Aproape toată lumea face campanie pentru ceva pe final de an. Urmează în cultura noastră câteva săptămâni în care nici iarba nu crește, cel mult se odihnește sub zăpezi, așteptând vremuri mai calde. Cele mai multe dintre campanii nu-mi plac, unele-s în regulă dar nu rezonez eu cu ele iar altele mă ating, mă împing spre acțiune. Uneori, campaniile pe care aleg să le sprijin sau în care mă impic în vreun fel, se intersectează. Așa și de data asta. Campania Nepoți de Crăciun (http://nepotidecraciun.ro/) era în pragul etapei finale, aceea cu alcătuirea pachetelor pentru seniorii din centrele de zi din Cluj. Cu două zile înainte de strângerea de fonduri/bunuri din Polus, primesc un mail din care aflu că Eurovita are această campanie, pe care eu o găsesc pe cât de simpatică, pe atât de folositoare: intri pe http://vitaminepentruseniori.
Acum, să vă spun în ce fel s-au intersectat cele două campanii: mi s-a cerut o condiție pentru implicarea mea în campania Eurovita. Condiția mea, care a fost exprimată ca o rugăminte, a fost ca Eurovita să doneze niște vitmine adevărate campaniei Nepoți de Crăciun. Lucru care s-a întâmplat și care m-a bucurat.
Mă gândisem să scriu un text frumos pe tema asta, să vă dau un exemplu de gând de pus pe http://vitaminepentruseniori.
MULTA SANATATE SI FELICITARI PENTRU INITIATIVA! SARBATORI FERICITE SI MULTI ANI BUNI!