De la capra brună vine brânza bună

Sunt mare fan al brânzei din lapte de capră. Încă n-am întâlnit sortiment care să nu-mi placă, și, har Domnului, am mâncat câteva. Ieri de exemplu, am testat câteva feluri cu gust special (n-am mai întâlnit până acum accentele acestea), la o fermă din Charente, din Roullet mai exact. Ferma se numește Chevrerie Jousseaume iar brandul lor se cheamă Le Chai de la Chevrerie. Cresc capre și produc brânză și iaurt din 1958. De o viață de om.

Și, apropo de vieți de om, am fost acolo împreună cu Remus Lungu, jucător profesionist de rugby, care acum joacă pentru echipa din Angouleme (am fost la un meci în week-end, au șanse de promovare foarte bune), după ce a jucat la Marseille. Știu că fii nu-s definiți de faptele taților și că Remus e om pe picioarele lui dar nu mă pot abține și-l amintesc pe tatăl său, Adrian Lungu, unul dintre cei mai mari rugbyști români, care s-a stabilit în Franța cu ani în urmă și care acum conduce un club de rugby. Celălat om care m-a însoțit e un personaj de-a dreptul, domnul Benjamin Tamasi, român plecat din țară în copilărie, acum mai bine de 50 de ani, al cărui tată, care muncea în Budapesta în timpul revoluției din 1956 (cu doi ani înainte de înființarea fermei Jousseaume) s-a refugiat în Austria și apoi în Franța.

Mi-ar plăcea să vă pot spune poveștile lor, dar, pe de o parte încă nu le știu eu destul de bine și pe de altă parte, azi e despre capre și brânza de capră. Ferma Jousseaume a pornit cu 50 de capre și a ajuns la 400. Caprele trăiesc într-un hambar enorm, luminat și ventilat natural.

Au spațiu de mișcare, mâncare produsă pe pământurile fermei în proporție mare (ferma nu produce brânză bio-eco, spuneți-i cum vreți) și trei țapi, dintre care doi par destul de blazați. Mme Sophie, care ne-a condus și ne-a explicat cum stă treaba la fermă (stă bine, de fapt, la linia de muls întră de două ori pe zi câte 90 de capre odată, fiecare capră livrând în medie 2 litri de lapte în fiecare zi), ne-a vorbit deschis despre alimentația animalelor, reproducerea lor (cei trei țapi sunt ajutați și de medicina veterinară, pentru a evita compromiterea materialului genetic) și felul în care trăiesc. Ne-a spus că a avut de ales între a produce bio și a produce local. A ales varianta a doua, chiar dacă asta implică un minim de intervenție modernă asupra produsului și asupra animalelor. Bio= import la capitolul lapte de capră. E și acesta un mod de a proteja producția locală.

N-am intrat în lăptărie din cauza normelor de igienă impuse de UE (am știut eu că există un preț pentru aderare, dar nu mă așteptam să-l plătesc tocmai aici) însă am avut parte de o degustare mai mult decât copioasă în micul butique al fermei (apropo, puteți comanda produsele  Le Chai de la Chevre pe internet, fie că-i vorba de brânză fie că e vorba de minunatul Pineau des Charentes, cuniunea aceasta fericită dintre vin și coniac.

Am gustat brânză cu ori fără medalie, mai uscate ori mai cremoase, cu piper ori cu cărbune, maturate ori proaspete.  Am băut un Pineau magnific, vechi de 15 ani, am băut și unele mai noi, m-am pupat cu câinii doamnei Sophie și am plecat cu plasa plină. Un lucru din care am putea învăța ceva cu toții: la plecare, gazda a împachetat bucățile de brânză rămase de la degustare și ni le-a pus într-o plasă, free of charge. Nu le-a pus înapoi în galantar, cum ar face unii. Sau alții. Un gest natural și prin asta, frumos. Tot ce-mi mai doresc acum e ca brânza să reziste până acasă. Să fiți sănătoși.

PS: Am uitat să vi-l arăt pe Mirel. E din Târgu Neamț, trăiește la Angouleme împreună cu soția și cu copiii, care merg la școală aici. Lucrează la chevrerie de trei ani. Face brânză, cum a făcut și în România.