Cartofi cu rozmarin și ceapă verde

606

Când am făcut mușchiul împletit pe care l-am pus pe blog ieri, am făcut și niște cartofi într-un fel pe care nu l-am mai făcut până acum. Am preferat să-i păstrez pentru azi, să nu se amestece informațiile și să se piardă, mai ales pentru că pot fi o masă în sine (da, există și vegetarieni, există și zile de post, există și zile în care carnea-i prea scumpă). Iată:

Mai întâi am fiert cartofii în apă cu puțină sare. Apoi i-am tăiat în sferturi (dimensiunile contează prea puțin, sunt deja fierți, ideea e să fie totuși tăiați, să se rumenească mai repede și să capete gust de la rozmarinul și de la ceapa verde pe care le-am pus în tigaie odată cu cartofii). I-am stropit cu foarte puțin ulei, am mai aruncat în tigaie doi căței de usturoi zdrobiți și cu tot cu coajă, am pus tigaia pe grătar (puteți să folosiți o plită, aragazul sau cuptorul, pe care-l recomand cu drag). Am pus capacul grătarului și am ținut cartofii zece minute la 200 de grade Celsius. Am amestecat în ei de două ori în timpul ăsta.

Ceva mai simplu nu există. Dacă vreți, mai presărați peste ei puțină sare, puțin piper. Puteți să-i însoțiți cu salată verde sau roșii. Poate cu puțină brânză.

Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. Ţi-au ieşit foarte bine amândouă. Mie în mod special îmi plac cartofii preparaţi aşa, la târguri şi fertivaluri sunt felul meu de mâncare de efect. Rost kartoffel se numesc ei pe nemţeşte şi de obicei se prepara cu untură. Gustul e unul neoş şi plin de personalitate.

  2. Ei acum chiar ca e perfect – completarea cea mai potrivita pentru muschiuletul care ieri mi-a facut o foame……

  3. Mie imi plac la nebunie cartofii copti cu rozmarin si ii gatesc ca si garnitura la friptura mea de porc cu legume si ciuperci. Insa eu folosesc rozmarin uscat, din comert, ca cel pe care l-am plantat in ghiveci s-a uscat…
    Tu de unde iti iei rozmarinul verde? :-D
    Oai, ce pofta mi-ai facut!!! De-abia astept sa ii gatesc si eu :-)

  4. Ioana, găsești rozmarin verde la carfur sau la real. Au un stand mai… aparte cu verdețuri (salate, rozmarin, busuioc, măghiran, salvie etc)

  5. Yammmy….când am timp, poate că voi încerca reţeta!

  6. Luca Cristian says:

    Salve Adi!
    Cata simplitate si cat gust!
    Toate cele bune!!!

  7. mariana says:

    Cristos a inviat !!!

    Si eu pregatesc aceasta reteta, dar cu ulei de masline si fara ceapa ( am sa incerc si aceasta varianta) alaturi si de cativa morcovi ( fierti in prealabil). Suuuper delicios, copiii sunt fascinati de fiecare data !!!

  8. Multumesc, Ionut

  9. Super reteta, foarte simpla, ma apuc sa fac si eu mi-ai facut pofta :D

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close