Ieri am fost la Luncani, la lac. M-au chemat cei de la AROBS Transilvania Software să le fiu șef peste bucătăria de campanie instalată pe malul unuia dintre lacuri (sunt mai multe) cu ocazia petrecerii dedicate aniversării a 13 ani de activitate. Bucătarii amatori, foarte inimoși, unii dintre ei și foarte pricepuți, au muncit pentru a-și hrăni colegii (au fost aproximativ 200 de persoane) implicați în activități cel puțin la fel de interesante ca tăiatul cepei ori curățatul morcovilor: tir cu arcul, airsoft, plimbări cu ATV-ul ori hidrobicicleta, halBere și altele încă și mai plăcute, organizate de Adventure Studio. Să vă spun drept, a fost tare fain și mâncarea ne-a ieșit grozav. Am avut mușchi de porc în crustă de condimente aprope ca aici(enibahar, piper de mai multe culori, chimen, coriandru, cuișoare – zdrobite toate apoi presărate peste carne cu măcar o jumătate de zi înainte de frigere), frigărui marinate-n iaurt și un amestec interesant de tikka masala și curry de Madras (au avut un succes teribil), bobgulyas (cam 100 de litri) și o salată cu legume la grătar și mozzarella. Am avut și mult soare, am avut și muzică și, mi s-a spus, am avut priză la public (noi, bucătarii, vreau să spun). N-am avut în schimb vreme să fac poze, așa că vă pot arăta de acolo doar ce vedeți mai jos. Să fiți sănătoși.
faina zi ati avut:)
La multi ani AROBS TS!
Superb :)
Bune poze oricum – ultima cel putin imi place f. tare. Spune-mi si mie te rog ce era in ceaun.