Farfurii curate

1.1K

Am făcut rețetarele pentru proiectul Viața la grădi, susținut de Primăria Cluj Napoca. Am făcut peste 100 de rețete pentru 40 de zile, 3, poate 4 dintre ele repetându-se într-o formă sau alta, adică am încercat să ofer varietate în meniu, respectând indicațiile domnului profesor Nicolae Hâncu și ale echipei dânsului. Meniurile au fost aprobate, urmează să transcriu rețetarele și să le atașez poveștile de rigoare apoi acestea vor ajunge din nou la echipa domnului Hâncu pentru revizuirea finală și vor fi urcate pe site-ul www.viatalagradi.ro (funcțional din 5 Septembrie anl acesta). Practic, asta a fost. Întrebarea e: ce urmează?


Urmează o perioadă de așteptare pentru autoritățile statului. Trebuie să se pună de acord asupra necesității implementării proiectului, să găsească un cadru legislativ și bani pentru implementare. Asta ar putea să dureze un an. Pentru mine proiectul e mult prea important și din fericire n-am limitările statului, pot să mă mișc mult mai repede. Voi rămâne cumva la dispoziția municipalității și a comunității (asta înseamnă că mă vor putea găsi ușor când vor avea nevoie de mine) însă până atunci voi încerca să implementez meniul acesta de opt săptămâni într-un modul de trei grădinițe ce vor fi selectate în primul rând în funcție de dorința lor de a participa la acest experiment. Cum voi face asta? Desigur, nu singur. Am găsit o fundație (Fundația Danis pentru dezvoltare managerială – și, apropo, mulțumesc Ioana pentru că ai ales să-ți bați capul cu treaba asta care numai ușoară nu e) care să mă ajute. Am scris împreună un proiect pe care-l trimitem azi (poate am și făcut asta deja, depinde la ce oră citiți) sub forma unei scrisori de intenție către Raiffeisen Comunități, pentru că vrem să participăm la concursul de granturi pentru bloggeri pe care l-a lansat Raiffeisen Bank (vezi pagina de Facebook și dă un „like”, o să am nevoie de ajutorul tău în curând). Revenind la „cum?”: dacă vom câștiga grantul (5000 de Euro), vom pune banii în circulație, adică îi vom cheltui pentru a implementa meniul în cele trei grădinițe selectate de noi. Banii vor fi cheltuiți pe cursuri cu bucătarii, ingrediente pentru aceste cursuri, întâlniri cu părinții și demonstrații, workshop-uri cu copiii din cele trei grădinițe și cu educatoarele care au grijă de ei (adică o să-i învățăm despre mâncare, despre originea și importanța ei).Vom face (specialiști antrenați pentru asta, nu eu) cursuri cu directorii și administratorii grădinițelor, din care ei să învețe cum să mențină programul și după ce ne vom încheia noi munca iar apoivom monitoriza progresele programului. Asta pe scurt. Pe lung, e mult de spus și foarte mult de lucru. Vom începe în Octombrie și vom încheia la sfârșitul anului, cu o perioadă de evaluare și raportare în luna Ianuarie. Toate astea, desigur, dacă vom câștiga banii oferiți de Raiffeisen (habar n-aveți cât îmi doresc să câștigăm). În curând vă voi cere sprijinul, așa că, rămâneți pe aproape și țineți minte numele proiectului : FARFURII CURATE. Adică farfurii în care mâncare e una curată, obținută cu grijă și din cele mai bune ingrediente posibil. Farfurii pe care copiii le-au lăsat curate pentru că mâncarea a fost ATÂT de gustoasă.

Ce ar trebui să iasă de aici? În primul rând, un exemplu și un model de implementare pe care să-l poată aplica cine dorește. Apoi un exemplu pentru autorități, pe care nu le pot învinui de nimic dar despre care știu sigur că au posibilitatea de a se mobiliza ceva mai bine – desigur, cu anumite riscuri. Cred că dacă am alege cu toții doar variantele absolut sigure, am deveni niște triști și niște plictisitori. În concluzie, le mulțumesc celor din Primărie pentru că m-au implicat în Viața la grădi, le voi sta la dispoziție pentru următorii pași ai programului atunci când vor fi făcuți. Îi mulțumesc domnului profesor Hâncu pentru suport și promit să-l caut curând pentru sfaturi. Vă mulțumesc și vouă pentru că ați avut răbdare să citiți așa o poveste. Eu n-am cum să mă opresc aici și nici nu vreau să iau o pauză, simt că le datorez ceva celor care au comentat la primele postări despre proiect (aici, aici, aici) și au început să spere. Și nu doar lor. Să fiți sănătoși.

 

Join the Conversation

  1. Sper din suflet sa castigati banii. Voi sta si eu pe aproape cand se da startul la votare si astept sa vad cum se desfasoara proiectul. Este extraordinar ce faceti.

  2. Super ideea! Mult succes in continuare!

  3. Adrian, iti multumesc din suflet pentru implicarea ta in acest proiect. Chiar daca statul nu va face pasul inainte, sau il va face foarte greu, noi cei de acasa vom putea sa ne inspiram din meniul alcatuit de voi astfel incat sa curatam si farfuriile de acasa.
    Cat despre concursul de granturi, macar un like e asigurat… al meu
    Spor in toate!

  4. Adi, mult mult succes! Consider ca e foarte important proiectul vostru si deja aveti votul meu. Am vazut un proiect asemanator, derulat in Italia la nivel national numit „Lectii despre fructe – Lezioni di frutta” cu ajutorul fondurilor europene.

  5. Nicoleta Ionita says:

    Multa bafta in continuare!!!!! Familia Ionita iti asigura 3 voturi! Avem nevoie de astfel de proiecte.

  6. Felicitari, ai darul sa te implici in proiecte frumoase, alaturi de oameni frumosi:)
    Succes in continuare si conteaza pe mine, te ajut cu mare drag.

  7. Adi, iti multumesc mult pentru exemplu pe care ni-l oferi: ai renuntat la un salariu sigur si esti atat de activ si actionezi cu atata folos, nu numai pentru tine dar si comunitate. Mai rar asa pe la noi. Te imbratisez cu drag.

  8. Ma bucura enorm astfel de initiative. Am citit pe nerasuflate. Voi ruga si pe altii sa dea like. Inca imi bat capul cum sa fac sa te aduc si prin diaspora sa inveti si romanii de aici. Te pup.

  9. Simona Scurtu says:

    Super ! Sunt uimită de cât de repede de mişti. Abia aştept să înceapă concursul. Doamne ajută!

  10. violeta popa ugurlu says:

    Felicitari!Sunteti o persoana foarte activa si inventiva!Aveti si votul meu.

  11. adihadean Author says:

    Vă mulțumesc frumos:)

  12. Mihaela R. says:

    Bafta multa de acum incolo, nu stiu de ce, dar am impresia ca partea grea de acum incepe. Sper sa nu fie o batalie impotriva morilor de vant. Oricum, felicitari si bineinteles ca vei avea votul meu.

  13. Draga Adi, iti urmaresc blogul de mai multa vreme, dar mai ales de cand cu proiectul „Viata la gradi”. Am citit comentariile si m-am bucurat cu cele pozitive caci mi-am dat seama ca mai exista speranta -ca mai sunt persoane interesate sa faca bine (dezinteresat) si persoane care sa sustina un lucru pozitiv si m-am intristat la comentariile negative caci mi-am dat seama ca romanul pana nu-i un pic carcotas nu-i sanatos. Si ti-am tinut pumnii sa fii tare si sa mergi mai departe- ma bucur ca-i asa. Bineinteles ca am sa votez si am sa astept cu nerabdare retetele publicate, pentru a ma putea inspira din ele.
    Mult succes!

  14. Adi,ma inclin.Succes pe mai departe,tinem pumnii,cu drag!

  15. O idee ar fi sa se înființeze un catering de unde sa poată cumpăra mâncarea atât grădinițele de stat cât și cele particulare, sau toți cei interesați. Dacă s-ar face destul marketing, ar putea fi o inițiativa profitabilă.

  16. Adrian, azi de dimineata la Radio Trinitas, ai fost pomenit de bine, privind proiectul cu gradinitele…Mult succes!

  17. Mult succes la castigarea banilor!
    E o idee foarte buna, doar ai vazut in perioada asta cat de reticenti sunt bucatarii din gradi la ceea ce ai facut tu.

  18. Titi duru says:

    Si Jamie olivier a incercat in state dar nici el nu a reusit…poate tu o sa ai succes

    1. adihadean Author says:

      titi, ne-om lupta..

  19. Adi, felicitari pentru proiect. Te-ai gandit si la un show televizat, gen Jamie Oliver?

    1. adihadean Author says:

      anda, mulțumesc. la show nu eu trebuie să mă gândesc, că mă gândesc degeaba:)

  20. Am vazut emisiunea la TVR3 de astazi, am stat nemiscata de langa tv pentru ca mi s-a parut foarte interesant ce s-a spus acolo! Ma bucur foarte mult sa vad ca exista astfel de oameni cu astfel de idei care nu raman doar la stadiul de idei ci sunt si aplicate. E timpul sa iesim din plictiseala si prejudecatile comuniste si sa facem ceva mai bun pentru copiii nostri! Felicitari si mult succes!

  21. Sunt medic rezident specialitatea diabet nutritie si tatic deci sunt foarte interesat de acest proiect!

  22. Tin neaparat sa las si eu o vorba aici la tine Adi, si sa iti spun cat apreciez faptul ca incerci sa schimbi ceva, nu doar sa postezi retete. Asta e diferenta dintre tine si ceilalti bloggeri din bransa.
    Te felicit, si sper sa te bage cineva in seama de acolo sus, unde se iau decizii.

  23. Buna Adi,

    Te rog frumos sa-mi dai si mie link-ul de la site-ul viata la gradi pentru ca am incercat sa-l accesez si nu merge.
    http://www.viatalagradi.ro asta nu e corect?
    Spuneai ca va fi accesibil din 5 septembrie.

    Merci!

  24. Tu esti un fel de Jamie Oliver? … Avand in vedere ca pe el (si ceea ce a incercat el sa faca in scoli in UK si in State) il apreciez foarte mult iti dai seama ca sunt de-a dreptul incantat de ideea asta. Ca sa nu mai spun ca peste vreo 2 anisori va trebui sa-mi trimit fetita la gradi …

    Ma duc sa votez proiectul!

    1. adihadean Author says:

      bute, nu-s. sunt un fel de om care vrea să facă bine.)

  25. Cristi Bratescu (@cristibratescu) says:

    Adi, am votat și am re-postat detaliile și pe pagina mea de Facebook. Sper să raliem cât mai mulți la treaba asta. Ai o energie pozitivă, care trebuie luată în seamă. Felicitări!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close