Beef. Roast Beef.

716

Concurs

Am ajuns de două ori până acum în Anglia. Cea mai recentă excursie li s-a datorat într-o bună măsură  prietenilor de la Samsung, care au sponsorizat Jocurile Olimpice  și campania prin care mii de oameni obișnuiți din întreaga lume au căpătat șansa de a purta torța olimpică. Încă nu-mi vine să cred că am fost unul dintre ei. Mă tot uit la torță și mă întreb dacă-i a mea de tot, dacă nu cumva trebuie s-o înapoiez. Sigur că-i a mea. Dar nu despre asta e vorba azi aici ci despre unul dintre felurile tradiționale englezești, roast beef . Poate fi servit cu sos sau fără, mai în sânge sau mai bine făcut, cu cartofi, morcovi, mazăre sau diverse rădăcinoase. Evident, nu poți să faci roast beef din porc.  E o mâncare mai degrabă de familie decât de pub dar sunt destule locuri în Londra în care poți cere un roast beef decent.

Ne întâlnim azi cu roast beef datorită concursului pe care-l găzduiește blogul meu, Adi Hădean și Samsung îți aduc aminte de gustul vacanțelor tale. Pe scurt, puteți câștiga o plită Samsung încorporabilă cu inducție (CTN464KC01) și un cuptor Samsung încorporabil, o bijuterie de utlimă generație cu care m-am jucat foarte frumos în utlimele zile (BQ2Q7G214). Pentru a avea o șansă, trebuie să postați un comentariu sau mai multe, în care să descrieți cât mai bine, frumos, convingător și/sau savuros o experiență culinară de vacanță, fie ea din țară ori străinătate (regulamentul e aici, vă recomand să-l citiți). Cam asta-i despre concurs. E bine să știți că acela/aceea care va câștiga, va primi chiar plita și cuptorul cu care am gătit aceste rețete (sunt cinci de toate, am postat două cu tot cu aceasta). Succes!

Pentru un roast beef decent ai nevoie de o carne bună. Am ales mușchi de vițel. Ar fi fost bună și vrăbioara de mânzat. Pentru garnitură am ales mazăre, fasole și morcovi. Și am ales aceste legume din pură curiozitate și pentru a răspunde întrebării: de ce primești la restaurant legume despre care știi că au fost congelate și pe care-ți vine să le arunci în capul cuiva? Ei bine, întrebarea a găsit răspuns ceva mai jos.În principiu, congelarea e cea mai sănătoasă și eficientă metodă de a păstra alimentele. Problema intervine la decongelare. Mulți folosesc cuptorul cu microunde sau apa caldă. Cel mai bine e să lași lucrurile să se decongeleze în frigider sau să le gătești direct așa cum sunt (în unele cazuri merge, de exemplu la mazăre, fasole sau la legumele tăiate-n bucăți mici).

În ceea ce privește carnea, aici lucrurile-s simple: trebuie să fie la temperatura camerei și să nu aibă pielițe și zgârciuri. Pentru aromarea ei am folosit un amestec de rozmarin, oregano, pătrunjel, busuioc, toate tocate mărunt.

Am tăvălit carnea prin amestecul de ierburi.

Am stropit fundul unei cratițe cu ulei, am pus cratița pe plită (uimitor cum „simte” plita dacă e ceva în vas sau nu) și am pus carnea la fript.

Am rumenit carnea pe toate părțile. Am obținut o crustă subțire și grozav de aromată.

Am setat cuptorul pe 190 de grade Celsius la 45 de minute. L-am lăsat trei minute să se încălzească (asta se întâmplă destul de repede) și am pus carnea în el, într-o tavă, pe foaie de copt. Dacă-mi doream o carne roz în mijloc (eu îmi doream, invitații mei la masă nu), țineam carnea acolo doar 35 de minute.

Cât timp a stat carnea în cuptor, m-am ocupat de garnitură, a cărei preparare n-a luat mai mult de un sfert de oră (puteam să fac și un desert în timpul acesta, cuptorul o permite, are o funcție care îți dă voie să coci două lucruri diferite simultan, la temperaturi diferite și în timpi diferiți – despre asta în episodul viitor). Am pus două-trei șalote, o lingură de ulei și două linguri de apă în tigaia care a început să bolborosească aproape instantaneu (de obicei fonta adună multă căldură, destul de încet, în cazul inducției se încălzește doar partea expusă, nu-i nevoie să aștepți).

Mai țineți minte că vă spuneam despre hotă (HDC9A90TXUX) ? La asta-i bună. Nu e fum, sunt aburi, dar oricum…

Am pus legumele în tigaie. Peste ele, puțină sare și un amestec din aceleași ierburi aromatice folosite la carne.

După zece minute am luat cratița de pe plită (puteam să o las acolo, plita are o funție care menține tigaia caldă, la temperatură constantă, fără ca lucrurile din ea să se ardă – n-am scăpat însă de reflexul de a lua mâncarea de pe foc, dezvățul vine în timp :)) și mi-am dat seama de ce nu mi-au plăcut niciodată legumele astea în restaurant: nimeni nu-și dă osteneala să le gătească. Cât poate fi de greu să faci ce tocmai am descris că am făcut cu ele?

După ce am scos carnea din cuptor, am lăsat-o zece minute să se odihnească înainte de a o tăia. Apoi am pus-o pe farfurie împreună cu legumele. Am condimentat cu sare și piper.

Carnea moale, fragedă, aromată, suculentă. Legumele, ghici cum? Cu gust!

Atât pentru azi. Aștept poveștile voastre, culinare și de vacanță. Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. Ana Maria Utan says:

    Cea mai inedita experienta culinara avuta intr-o vacanta a fost in Maramures, pe cand eram in luna de miere. Cazati fiind la o pensiune superba de pe Valea Viseului, am savurat (aproape in fiecare seara) un snitel vienez incredibil de bun, serv it cu dulceata home-made de zmeura. Atat de bine preparat a fost incat inca mai povestesc despre el.

    1. Buna Ana, poti sa-mi spui, te rog, la ce pensiune ai stat ?

  2. Of, de cand citesc eu blogul tau fara sa comentez. Dar o asemenea sansa nu se rateaza, asa ca sa-ti povestesc despre cum am mancat cei mai buni calamari din lume in Thassos, pe malul marii.
    Se facea ca am plecat cu prietenul meu intr-o zi insorita de iunie in Grecia, pentru ca eu ador Grecia, iar el nu fusese niciodata si isi dorea sa vada despre ce tot bat eu campii de atata timp si ce loc magic e ala in care ma tot intorc aproape in fiecare an. Am pornit la drum, alaturi de niste prieteni, am strabatut Bulgaria, top pe feribot si, in final spre seara am ajuns pe insula. Un pic lesinati de foame, am facut un dus la vila inchiriata si repede repede ne-am prezentat la prima taverna mai ochioasa, pentru cina. La pranz mancasem niste sandwich-uri lesinate asa ca eram mai mult decat dornici sa gustam din minunatele preparate culinare grecesti. In paranteza fie spus, prietenul meu nu prea mananca nici fructe de mare, nici miel. Dar a avut incredere in mine si a comandat calamari. Nu cercuri elastice fara gust si chichirez, ci calamari micuti, proaspeti si crocanti, cu sos de usturoi si lamaie, un deliciu. Am fi putut manca asta in fiecare zi. Dar in zilele urmatoare, desi al meu prieten a mai mancat cel putin de cateva ori calamari, s-a aventurat si in lumea mielului fraged si aromat, a halloumi-ului pe gratar cu picaturi aurii de miere, a rosiilor coapte de soarele grecesc alaturi de feta cremoasa si minunat de sarata, ba chiar si cativa creveti au ajuns in farfuria lui, fara plangeri majore.
    A fost vacanta in care prietenul meu a devenit, ca si mine, gurmand. A descoperit ce-mi place atat de mult la Grecia si s-a indragostit, iremediabil, si el. A fost prima noastra vacanta impreuna dar, din fericire, nu si ultima. Si abia atseptam sa ne intoarcem in Grecia :)

  3. Rucxandra Popa says:

    Mancarea bunicii
    Am inceput postarea convinsa ca voi povesti despre aventurile mele culinare de prin Sicilia, despre piata de peste din Catania sau despre fructele de mare din Taormina…Imi plac si le iubesc la nebunie, altfel nu as fi facut doua „vacante de fete” in Catania(a se citi femei gata maritate cu copii, care evadeaza singure o data pe an, acolo unde au ele chef…)!
    Dar mi-am dat seama ca nu, eu am fost si am ramas o provinciala, dupa tot traiul de 20 de ani in Bucuresti. Si mi-am dat seama ca cel mai dor imi e de mancarea din vacantele de vara de la mamare. Poate pentru ca ea nu mai si nimic nu mai este la fel. Mamare, adica bunica, nu statea intr-un sat pitoresc si nici pe un deal umbrit de brazi. Casa ei era intr-un sat din Dobrogea, cu sol arid si vanturi din senin… Acolo insa am invatat pentru prima data sa deosebesc patrunjelul de leustean si sa simt gustul mancarurilor simple.
    Legumele ei, atent rasadite, plantate, udate si culese au un gust pe care nu l-am mai regasit niciodata, oricat as fi incercat. Sa fie oare de la ‘agenda’ bunicului, in care isi nota la inceputul anului cand se rasadeste fiecare leguma, cand se planteaza sau cand trebuie sa fie culeasa…Sau de la traistile din sopron in care bunica randuia semintele peste iarna? (M-am intrebat intotdeauna cum reusea sa le deosebesca, pentru ca bunica nu stia carte…nu le-a incurcat insa niciodata ).
    Eram si zece la masa, cate 3-4 saptamani pe vara, dar ea nu s-a plans niciodata ca nu stie ce sa ne mai gateasca! Aparea ca din senin o ciorba de pui, proaspata si gustoasa, dreasa asa cum trebuie si cu o mana de verdeata zdravana pe deasupra. Inchipuiti-va, cel mai mult imi placea gheara…stranie alegere, as spune azi! Noi, copiii, mergeam singuri in gradina si ne culegeam ciusca inca verde cu care mancam ciorba! Nu ne lipseau salata de vinete si salata de rosii, cu ardei, castreveti, putin ardei iute, ceapa si patrunjel… Puiul la ceaun era ceva de te lingeai pe degete…nu imi aduc aminte sa-l fi mancat vreodata cu furculita. Nu aveam timp, pielea crocanta si aurie mi se topea in gura si intotdeuna ma grabeam, de teama sa nu mi-o ia ceilalti inainte. Cartofii prajiti in untura? Mmmm, o minunatie…nu i-am mai incercat de atunci si mi-e ciuda! Peste toti si toate, mujdei de usturoi.
    Si daca nu avea paine la magazin, bunica framanta repede doua paini. Paini cu faina de la moara, pe care le dadeam gata in doua minute, cat erau inca aburinde si calde.
    Si terminam ospatul cu o pepenoica tinuta la rece, in beci. Cand terminam, nu mai puteam respira! Si nu ne-a fost niciodata rau si nu am fost copii ‘supraponderali’.
    Doamne, ce putea fi mai bun decat asta? Nu se compara nici acum, cu nimic…
    De vina sa fie amintirea bunicii sau gustul copilariei, pe care nu-l voi mai putea simti ca atunci? Poate erau mancarurile simple si gustoase, care nu-si vor pierde niciodata savoarea. Cine sa mai stie acum? Totul este doar amintire frumoasa. Si atat.

    1. Pe mine m-a impresionat povestea ta, Ruxandra :). Mai ales ca mi-am adus aminte de pachetelele cu seminte din cosul impletit, tinute in camara, dupa usa, de bunica mea. Nu scria nimic pe pachetele si totusi, la fel ca bunica ta, nu le incurca niciodata :).

  4. Iar sparg gheata :)

    Daca prima experienta a fost in Italia, a doua va fi din Grecia.

    In anul 2008 am fost in Grecia. Cand spunem Grecia, ne gandim la soare, la mare si chiar la meniurile grecesti.
    Am plecat dimineata la plaja, iar la pranz erau 43 grade. Te topeai. Am decis impreuna cu prietena mea, sa mergem sa mancam undeva. O luam pe stradute la pas, si constatam cu stupoare ca la ora 13:30 magazinele si restaurantele erau inchise. Obisnuiti fiind din Romania ca magazinele si restaurantele sa fie deschise de dimineata pana in zori in goana dupa profit, intreb pe un cetatean ce se intampla. Se uita mirat la mine imi imi arata ca ceasul este trecut de 13:00. Nu pricepeam care e faza. Intr-un final imi explica: in Grecia, intre 13:00-16:00 e pauza, toate sunt inchise ca e prea cald. Vanzatorii se duc acasa si se culca, si la ora 16:00 revin la munca. Am ramas si eu si prietena mea mirati. Ne hotaram sa luam un taxi si sa intrebam daca macar un roman are restaurant deschis. Spre sursprinderea noastra, taximetristul ne-a dus la un restaurant cu specific romanesc. Prietena mea a fost foarte bucuroasa, ea fiind fan mancare romaneasca. Ea si-a comandat ciorba de burta si mamaliguta cu branza iar eu am comandat ceva ce nu mai mancasem pana atunci: ciorba de pui a la Greque. Mi s-a parut interesant gustul si totodata asemanantor cu cel al ciorbei de salata. Pana la urma ne-am invatat si zi de zi am mers la restaurantul ala, singurul deschis din zona intre 13:00-16:00

    :)

  5. Croatia. Korcula. Acum 6 ani si cateva luni. Noi trei (pe atunci aveam doar un copil, Stefan-intaiul :) ). Pe terasa unui restaurant micut si cochet, afacere de familie. Priveliste de vis (mare bleu, turcoaz si cate si mai cate culori!), mirosuri specifice: pin si sare. Comandam peste! Primim un platou intreg, cu multe feluri total necunoscute mie (pret pe masura, dar o data-i in an vacanta la mare, nu?). Mancam peste si ne lingem degetele! Promitem ca ne vom intoarce. Si chiar ne vom intoarce, trei ani mai tarziu, in patru de data asta (sotul meu, eu, Stefan-intaiul si Matei-al doilea). Astept cu nerabdare sa ajung la restaurant. Comand peste. Acelasi peste bun, aceeasi priveliste de vis si mirosul de pin si sare. Ne promitem ca vom mai merge si speram sa o facem. Vom fi cinci: sotul, eu, Stefan-intaiul, Matei-al doilea si Daniel-al treilea. Croatia, pregateste-ti pestele!

  6. in anglia n-am ajuns inca (e un vis vechi asta), dar m-am uitat la nenumarate emisiuni culinare (nigela, ramsay, etc) si nu ma vad altfel decat pregatind o halca de sunca englezesaca (ham) pentru masa de craciun (asta ar fi cam corespondentul jambonului de la noi), cu crusta din gem de merisoare, la minunea aia de cuptor..

  7. Nicoleta Cojoianu says:

    Mai am si eu o amintire culinara (oho, ce multe am!), dintr-o mini-vacanta la Brasov, unde am mancat,la un restaurant unguresc, cea mai buna ciorba de gaina ever. Era ciorba din aia sanatoasa, din gaina de tara, ciorba galbena, asa cum mancam eu cand ma duceam la bunicii mei la tara. Din aia cu taitei de casa, care parfumeaza toata incaperea si care te scapa de toate racelile din lume. Afara era frig si ciorba aia efectiv m-a uns pe suflet, nici macar nu am mai facut mutre ca avea grasime deasupra. Avea morcov taiat mare si mult patrunjel. Sa mai zic o data de miros? Mmmmmmmmmmmmmmmm

  8. Nu mi-a călcat niciodată piciorul în Anglia (brrr! să trec pe Hoverkraft Canalul Mânecii, ori cu supertrenul pe sub canal ) dar am o amintire grozavă din Spania.
    Campionatul Mondial de Fotbal din 2012 m-a prins în orăşelul Santa Pola, lângă Alicante, la o aruncătură de băţ de „insulele plăcerii”, adică Majorca, Menorca şi Ibiza, arhipelagul Balear pe care l-am colindat primăvara când aerul e străveziu şi apa mediteranei aşijderea.
    Iar Santa Pola, era cucerit de englezi la ora în care îmi călca piciorul acolo, tot centrul vechi, plin de terase luminoase şi tihnite, aparţinea unor crâşmari şi comercianţi britanici. Se vorbea peste tot ingles, plata la pult, casă ori ospătar se făcea în lire, iar euroii mei au fost acceptaţi mai greu.
    M-am oploşit la ora meciului dintre Anglia şi Portugalia într-un pub aglomerat, dar cu televizor panoramic şi o bere searbădă şi fără acid şi ca să nu mă trezesc aruncat pe caldarâm, m-am prefăcut că ţin cu Anglia deşi eram portughez până în prăsele.
    Ştiţi cum li s-a dus buhul englezilor că sunt calmi, reci şi cumpătaţi. Ba pe dracu !!!
    Pub-ul părea un bârlog în care o haită nebună urla a foame !
    Şi culmea că m-am lăsat corupt de atmosferă şi până la urmă am început să strig alături de ei şi chiar să ţin cu Anglia, care mărturisesc, a jucat mai frumos decât portugalii.
    Şi dăi cu o bere trezită, mai dăi cu una, a venit foamea ca un burghiu să mă caute prin stomac. Şi dacă nu ştiţi, la Santa Pola este raiul peştilor şi al fructelor de mare.
    Dar pentru că mi-am cam băut finanţa încins de meci, nu m-am dedat să mă înfrupt cu delicateţuri ci am comandat cel mai umil fel, ştiţi nu-i aşa ?
    Fish & chips. peşte panierat cu zgrunţuri de pâine veche şi cartofi prăjiţi pe repede înainte. Peştele era barbun filetat, cartofii din soiul alb săpunos, sosul o peltea cu gust de ketchup şi toată chestia aia a costat şapte lire, adică mai mult de 15 euro.
    Le-am tras engelezilor o neaoşă pe sub musteaţă şi am plecat din Santa Pola flămând, tulburat de meciul pe care Anglia în final l-a pierdut şi de berea leşioasă.
    M-am dus glonţ la Alicante unde un românaş de-al nostru ţine o locantă modestă şi am mâncat sleit şi ros de plăcere, o scordolea de homari, un borş de biban roşu şi două fileuri grase de peşte de apă dulce (un fel de crap iberic)cu garnitură de măsline opărite şi ardei fripţi în ulei de măsline cu mult usturoi.Iar tot questionul a costat in cap 11 Euroi.
    Şi dacă nu era provocarea ta Adi, nici că îmi mai aduceam aminte de Santa Pola şi de bucătria englezească şi costieră.

  9. Inca o intamplare care mi-a gadilat papilele gustative. Se intampla acum cateva luni. Sotul meu trebuia sa plece intr-o calatorie de cateva zile la Barcelona. S-a dus, cu inima stransa, fiindca ma lasa acasa cu cei doi copii mai mari si cu un burtoi-de-Danutz. Deja nu-mi era usor nici sa ma misc, iar eu trebuia sa ma ocup de toate ale casei si din afara ei cat era el plecat… M-am descurcat si el s-a intors cu bine. Noaptea, dupa ce copiii se culcasera. Mi-a spus ca are o surpriza pentru mine. Surpriza? Pai stiam de ciocolata! Da-mi-o repede! Nu, alta surpriza. Imi da cioco si ma roaga sa nu o deschid. Trebaluieste cateva minute bune in bucatarie (nu multe, dar inchipuiti-va o graviduta cu cioco in brate, rugata sa nu o deschida inca… :P) si vine cu o farfurie pe care erau o felie de paine prajita, un catel de usturoi si o rosie. Ok, ma lasi sa desfac acum cioco? Nu m-a lasat inca… Urma povestea (salivam intens si nu era numai in imaginatia mea…): el cu un coleg, la un restaurant, dorind ceva specific. Nu foarte sofisticat, dar specific barcelonez :). Chelnerul vine dupa cateva minute cu o farfurie cu paine prajita, usturoi si rosii. Si ei au fost dezamagiti… (si ganditi-va ca ei nu aveau cioco!!) Insa rezultatul a fost spectaculos: se prajeste o felie de paine (Paine prajita, da? Nu in ulei!), se freaca bine cu usturoi pe o parte si apoi cu o felie de rosie – painea fiind prajita, este aspra cat sa retina bucatele fine de usturoi si de rosie. Se mananca. Si se mai cere! Gustos! Ingrozitor de gustos! Nu am uitat nici greturile de a doua zi! Insa au meritat cu varf si indesat. De atunci imi fac din cand in cand gustarea asta, inchipuindu-mi cum ar fi sa musc din painea crocanta cu miros imbietor, pe inserat, pe terasa unui restaurant din Barcelona…

  10. Mariana Robu says:

    imi aduc aminte de o experienta pe care am trait-o prin 2006, cand am fost la un curs in anglia. atunci am facut cunostinta cu mancarea indiana… am mancat atunci un o tocanita de vita… ceva cu un sos rosu dulce acrisor… inca salivez cand ma gandesc :))) pe langa celelate picanterii indiene aceasta tocanita mi-a mers la suflet…
    si pt ca m-at facut sa ma gandesc la acea delicatesa, cred ca o sa caut pe net sa vad daca pot sa mai mananc asa ceva in bucuresti. yammyyyy

  11. Laura Gresoiu says:

    Minunat tre’ sa fie ceea ce ai descris tu aici. Oricum sunt mare „fan”-a de fripturi de vita. Culmea e, ca desi am strabatut vreo 10 zile Londra prin 2009, nu de acolo mi se trage cea mai placuta amintire legata de o astfel de friptura, ci din Spania … unde in 2011, intr-o seara de august extrem de calduroasa(sau mai bine zis umeda), in minunatul Puerto Marina din statiunea Benalmadena(localitatea in care „a facut ochi” celebrul actor hollywoodian Antonio Banderas), la o terasa a unor italieni ce serveau niste preparate de-a dreptul fabuloase din toate punctele de vedere, iar servirea era chiar in contrast cu ceea ce inseamna o terasa la mare… de inalta clasa…am experimentat un muschi de vita irlandeza marinat 21 de zile in whisky… asezonat cu niste legume inabusite alaturi de un sos de piper verde… Mmmm! Bun papa… Si cand mi-aduc aminte, friptura aia se topea in gura, desi avea cam 3 cm jumate’ grosime, fara nici o exagerare…

  12. O florentina mancata in Friuli martea trecuta, vita frageda ca untul, alaturi de o hriba la gratar si un vin de-al casei – simplu si divin:-) …unii spun ca asa ceva ar presupune un loc rece cu temperatura de 3 grade si fara prea mult oxigen la care sa se umble abia dupa minimum 40 de zile…iar secretele sunt mult mai multe:-)

  13. Adi, prea mult timp de vorbe nu am astazi. Mi-am petrecut cateva zile de vacanta in Covasna, in satul Padureni, langa un lac si langa o padure. Dupa o dimineata de innot in lacul rece de munte si cativa pasi pe o poteca de padure, am improvizat cateva fripturi din carne porc. In linkul urmator e povestea gratarului: http://www.razvananton.ro/un-experiment/
    Sper sa fie pe placul tau. Mi-as dori foarte tare sa re-tehnologizez bucataria. Timpul devine din ce in ce mai putin si mi-ar placea sa pot gati mai repede si mai bine. Sunt foarte curios de cuptorul cu 2 temperaturi diferite in acelas timp. Astept postarile urmatoare.
    Voie buna.

  14. Georgiana Trandafir says:

    Pentru multi dintre noi vacantele au gust.
    Pentru mine, cu siguranta, au, inainte de toate, savoare – savoare pe care o iau, de fiecare data, cu mine si o aduc, cu bucurie si sub forma unei carti de bucate, acasa alor mei.
    De cativa ani incoace, am facut un obicei din a sarbatori intoarcerea din vacanta cu o masa pentru familia extinsa (minim 12 persoane) plina de minuni din meleagurile vizitate.
    Am inceput cu pastitio si iaurt cu miere dupa saptamanile din Grecia. Am continuat cu canard confit si quiche lorraine dupa Paris sau paella cu fructe de mare si sangria autentica dupa Barcelona.
    Aduc cu mine si pastrez cu atat mai veridic nu doar gustul si aromele, ci o parte din viata de departe, o parte din entuziasmul zilelor de relaxare si al dorintei de a invata ceva nou despre altcineva, despre noi, despre mine.
    Anul trecut, venita din UK, am hotarat sa ii sarbatoresc ziua tatei cum ma pricep mai bine – cu masa plina. De asta data, inspirata de gurmanzii de pe insula, mi-am incercat mana la beef and Guiness pie cu piure de mazare si carrot cake.
    A fost ciudat sa o vad pe mama care nu a ras morcov decat pentru ciorba cu gusta circumspecta din bucatica insiropata de prajiturica, sa imi vad unchiul cum ia prima inghititura si imi spune ca el n-a mai auzit sa faci asemenea ciudatenii si englezii astia tare sunt suciti (nu-i de mirare ca nici lira nu vor sa si-o schimbe, tot sunt ei cu mot). A fost amuzant sa ii vad ochii tatei stralucind la ideea ca nu il oblig sa manance te miri ce ierburi sau branzeturi mucegaite si bune de aruncat, ca de obicei, ci fac ceva cu bere. Pai, trebuie sa fie bun! Clar!
    Si a fost! Si e bine. Si imi zambesc ochii cand le zambesc si lor. Si mi se incarca sufletul cand ii aud sporovaind despre aroma asta si gustul celelalt si noi si altele. Si e cald in casa si masa plina. Si suntem aici impreuna si azi, si, da, de asta iubesc sa gatesc, de asta iubesc sa calatoresc – pentru ca o fac pentru si prin ei sau invers, ei prin mine.

    Multumesc, Adi, pentru calatoriile imaginare! Ne hranesc zilnic :)

  15. Vasilica Dumitrasi says:

    In Anglia inca nu am ajuns. Mancarea ta arata foarte bine! Imi place ca nu e prea „rose” carnea. Stiu ca de cele mai multe ori se recomanda ca in astfel de retete, carnea sa fie in sange ori nu foarte patrunsa in interior. Eu o prefer bine patrunsa dar nu uscata. In reteta de mai sus, carnea e numai buna. O zi frumoasa!

  16. Da, pentru mine adevarata experienta culinara pana acum traita este cea de pe taramul grecesc! Nu de alta, dar acolo am gasit, pe langa mancarea fantastica si atmosfera de vis, o ospitalitate la taverne cum nicaieri altundeva nu mai stiu sa fi aflat. Asa ca, inarmati cu o arzatoare nevoie de a descoperi tot ce e autentic in materie de mancare greceasca, am cautat, rand pe rand, taverne in care, la amiaza, bunici autohtoni, organizati in grupuri mai mult sau mai putin consistente luau pranzul in tihna, la un pahar de vin si in acordurile muzicii traditionale.
    Acele localuri au reprezentat pentru noi o adevarata oaza de cultura gastronomica. Am experimentat la mic dejun produse de patiserie variate, calde si imbietoare:placinta/foietaj cu branza si spanac, cu feta si masline, alaturi de o cafea tare si aromata.
    La pranz am gustat mancaruri gatite timp indelungat la foc mic,in cuptor cu lemne, in ulcele de lut micute cat palma. Asa am aflat ca o bucata de branza feta, stropita generos cu ulei proaspat de masline si oregano proaspat, pusa la cuptor alaturi de o rosie parfumata, se transforma intr-un fel de mancare cum nu ti-ar fi fost dat sa crezi ca exista, daca nu gustai!
    Tot aici am aflat ca nu e intamplatoare combinatia dintre feliile de ficat gatit pe plita, condimentat doar cu putin piper si iahnia de fasole facuta din cele mai mari boabe pe care ti le poti inchipui!
    Am intalnit si un proprietar de taverna atat de prietenos si dornic sa te faca sa te simti bine la el in local incat sa fie in stare sa stea cu tine minute intregi si sa iti explice dedesubturile felurilor de mancare, numai din dorinta ca tu sa ai o experienta culinara completa! Datorita lui, serile ne-au fost pline de alegeri potrivite: souvlaki, frigarui fragede si aromate, gyros, in pita traditionala, pufoasa, rumena si fierbinte, servite alaturi de cremosul si racoritorul sos tzatziki sau de o salata greceasca, cu mot de feta!
    Am experimentat si fructele de mare si am gustat o caracatita atat de frageda, incat nu ai fi putut sa crezi ca a fost doar fiarta in apa cu mirodenii si apoi trasa la tigaie cu ulei de masline! Nemaipomenit!
    La deserturi parca nici nu stiu de unde sa incep! De la foietajul fin si crocant, umplut cu crema de ou si vanilie, de la zecile de feluri de baclava, sau fructele confiate, care, asezate in borcane asteptau cuminti degustatorii si cumparatorii!
    Si, in final, am experimentat in mod real conceptul „din partea casei”, care a presupus, pe langa ospitatlitate, o grija permanenta din partea angajatilor pentru a iti face sederea la ei in restaurant cat mai placuta! Ca a fost vorba de un pahar de ouzo, care sa faca timpul de asteptare a mancarii sa treaca mai repede, sau de o felie de pepene rosu sau galben, la sfarsitul mesei, important era sa te faca sa simti cu adevarat ca se bucura de prezenta ta acolo si nu ca abia asteapta sa ceri nota pentru a elibera masa si a face loc altor clienti!
    La plecare, erai condus, asemenea unui musafir, pana la iesire si invitat sa mai treci pe acolo. Si cine nu-si doreste sa se simta special in fiecare zi a concediului sau?
    Eu cred ca a avea ocazia sa cunosti o tara prin intermediul gastronomiei nationale autentice este, totodata, o oportunitate si un privilegiu!

  17. Provestea Cartofilor Tirolezi

    Acum multi ani vreo 7, cred, la o plimbare pana in Salzburg, la o cafea, fiind si frig ;), am nimerit sa mananc la cantina unui club sportiv cei mai buni cartofi ever!
    undeva in partea de nord a Salzburgului. Vreo 4 ani dupa, am revenit cu gandul sa regust acei cartofi. Am tot cautat acea cantina vreo 4 ore tinand cont ca stau f bine cu orientarea in spatiu, cu amintirile si cu gusturile, si nu am mai gasit-o din pacate.
    Dar am replicat acum acea reteta.
    Deci:
    Cartofi
    Ceapa
    Oua
    Sunculita

    A curatat 4 cartofi maricei, pe care I-am taiat rondele cam ca si pentru pireu si I-am pus la fiert pentru vreo 8-9 minute. Nu de tot. Doar cat se inmoaie nu pic.
    Separat am taiat o ceapa cubulete, am calit-o, am adaugat vreo 250g de sunculita taiata mic, si dupa ce s-a prajit am adaugat cartofii de mai sus. Impreuna i-am prajit pentru vreo 7-9 min, am pus la final 3 oua combinate cu cascaval, am mai prajit 1 minut si toata „nebunia” asta am bagat-o cu tot cu tigaie la cuptor pt vreo 5 minute.

    A iesit ceva memorabil!
    Mi-a adus aminte perfect de ziua aceea.
    E una din cele mai bune combinatii de cartofi cu sunculita pe care poate cineva sa-i manance vreodata.
    Anul acesta nu renunt. Ma duc din nou sa caut acea cantina. Am scos de pe net toate cluburile sportive si ma duc sa regust.

    ps: se servesc in cratita in care se prajesc si se baga la cuptor.

    Pofta buna! Cu grija caci da dependenta :)))

  18. Iubesc bucataria italiana, cu tot ce cuprinde ea, de la prosciuto crudo pana la cele mai sofisticate paste. O adevarata experienta culinara am trait-o in februarie 2012 in Reggio Emilia, Italia bineinteles, unde timp de o saptamana, ajuns acolo pentru un seminar, am avut privilegiul de a ma delecta cu de toate, dar mi-a ramas si acum in minte si in simturi un fel de mancare pe care numai acolo l-am mancat si anume muschi de vita cu sos de otet balsamic – ceva dumnezeiesc in opinia mea. Nu am mai mancat de atunci pentru ca nu am gasit nicaieri prin restaurantele din zona mea si nici nu am incercat sa il prepar vreodata, dar anul viitor o sa repet experienta asta tot in Italia…
    Zi buna!!!

  19. Sunt Tudor Noge, am 6 (sase) ani si
    povestea mea culinara este scurta si este continuta intr-un film de 15 secunde aici:
    http://www.youtube.com/watch?v=TPhapYF6Eto&feature=plcp

  20. Cea mai grozava experienta culinara a fost pentru mine sa mananc la unul din restaurantele lui Jamie Oliver din Anglia. Mi-am dorit atat de mult sa ajung acolo si in prima calatorie in Anglia nu am reusit, dar intr-a doua m-am dus direct acolo ca sa ma asigur ca nu ratez si de data asta. Aveam asteptari mari de la mancare – evident nu era gatita chiar de el, dar dupa retetele si tehnicile lui si asteptarile mi-au fost indeplinite. Mereu mi-am zis ca as manca orice mi-ar oferi omul asta, atat de mult il admir pentru felul degajat in care gateste, asa ca am comandat o supa minestrone si un peste gatit in papiota. Ambele excelente, supa minsterone avea cantitatea perfecta de legume si bacon, painea era extraordinar de crocanta, iar pestele a fost o fantezie de arome, din care se distingea cel mai tare feniculul. Cred ca as fi putut manca orice si mi s-ar fi parut grozav doar pentru ca eram acolo. Uneori un local poate face cate zece retete perfect preparate daca atmosfera e asa cum trebuie. Iar la Jamie’s Italian atmosfera a fost perfecta, nu as da-o pentru niciun restaurant cu fite din lume.

  21. Chis Octavian says:

    Povestea mea se intampla acum cativa ani, in timpul unei vacante de neuitat petrecuta in Caorle, Italia. Se apropria ora pranzului si aveam o pofta nebuna de ceva italienesc: paste cu fructe de mare. Asa ca, am ales un restaurant micut, situat pe malul marii, unde stiam ca se prepara mancare doar din retete locale vechi. Da! Au fost cele mai bune paste cu fructe de mare din viata mea ; parca inca le simt aroma de proaspat si delicios. Atat de mult mi-au placut, incat l-am chemat pe bucatar sa il felicit pentru bucatele create. Giuseppe, caci asa il chema, era un domn in varsta, plin de viata si rosu in obraji, s-a bucurat tare mult de aprecierile noastre, atat de mult incat ne-a invitat a doua zi sa fim prezenti la intregul ritual de gatit paste. Am acceptat, fara nicio ezitare, chiar daca “evenimentul” incepea la 5 dimineata! Ziua urmatoare am revenim la restaurant, unde Giuseppe ne astepta cu un cos mare de rachita, care astepta sa fie umplut cu bunatati. Impreuna am pornit intr-o plimbare matinala pe stradute pitoresti, povestind de Romania si de traditiile noastre intr-ale gatitului (era foarte interesat de sarmale). Dupa povesti culinare si imprieteneli am ajuns la piata de peste. “De aici incepe gatitul fructelor de mare’’, ne-a spus Giuseppe. Era ora de varf pentru bucatarii din regiune, iar micul port zumzaia de pescari care se intorceau din larg cu barcile inghesuite de peste proaspat. Tin sa va zic ca negociatul este regula de baza acolo. Am cumparat si negociat toate ingredientele; toate, dar absolut toate erau culese de dimineata; se simtea intens mireasma de proaspat. Dupa targuielile din piata, am revenit in bucatarie. Inainte de toate, am primit un sort, iar apoi am inceput primul pas – framantatul de aluat. Giuseppe ne-a spus ca pastele se fac intotdeauna de mana, nu se cumpara din magazin. Atunci am invatat reteta pastelor care se fac acasa, iar de atunci gatitul de paste este o preocupare constata la noi in familie; e mai mult o placere, iar gustul, oh gustul cat este de diferit fata de cel din comert. Un alt secret pe care l-am descoperit in bucataria lui Giuseppe – nimic nu trebuie facut perfect, pentru ca la final imperfectiune devine perfecta. Dupa ce am curatat fructele de mare, am adaugat usturoi, ulei de masline, facut tot in casa, care avea o aroma extraordinara, niscai ardei iute si am acoperit totul cu vin alb, care cu cat este mai sec , cu atat se simte mai intens. Iar in final, am adaugat pastele, fierte aldente si iata, din nou, acea gustare de-a dreptul perfecta. Totul a parut atat de simplu, dar atat de complex cand simteai cum aromele ne invaluie discret simturile. Si uite asa povestea mea se incheie cu inca o portie de paste, facute impreuna cu Giuseppe pe malul marii, la Caorle, unde am cunoscut un om extraordinar, care ne-a dezvaluit o reteta simpla si extrem de gustoasa. De atunci au trecut 4 ani si Giuseppe, la invitatia noastra a venit in Romania, unde l-am plimbat pe meleaguri romanesti si i-am dezvaluit si noi retata traditionala de sarmale, care de-a dreptul l-a incantat.

  22. Enescu Cristina says:

    Ce experienta,daca din orasul unde stau nu am plecat prea departe.Nu stiu dar cred ca mamaliguta cu branza si smantana,alaturi un ou ochi este o mancare forte buna si usor de digerat.POFTA BUNA.

  23. Oana Toader says:

    Eu stau in United Kingdom inca din aprilie 2012, destul de obisnuita cu ale bucatariei in Romania, iar prima mea experienta in bucatarie in Uk, pe plita electrica a fost un fiasco total. Mancarea pe care eram obinuita sa o pregatesc pe plita cu gaz acasa in Romania nu mi-a iesit la fel de savuroasa pe plita electrica atunci cand am pregatit cina cu ocazia Sf Valentin pentru proaspatul meu sot. Atunci, la momentul acela, orgoliul meu de bucatar s-a topit precum untul la foc mic, iar sotul meu a mancat cina pregatita de mine cu zambetul pe buze, mereu laudand mancarea pregatita de mine, dar in sufletul meu stiam ca este doar dragut si nu vroia sa imi raneasca sentimentele. Acum am capatat mai multa experienta, plus ca intre timp ne-am mutat si aragazul si cuptorul sunt pe gaz, iar mancarea iese gustoasa si aromata de fiecare data. Acum stiu ca laudele sotului nu sunt din pura galanterie :)

  24. Cristina Fonogea says:

    Nu am calatorit atat de mult, incat sa pot spune ca ceva din bucatariile prin care am fost m-a impresionat (in Anglia, English breakfast-ul e doar o mancare care iti asigura o zi lunga de vizitat, iar fish & chips-ii, banali…Poate daca-mi gatea Jamie Oliver :-)…) Insa in Finlanda m-am infruptat cu cea mai zemoasa si mai gustoasa tocana de ren – o carne rosie, cu iz de salbaticiune si arome dure – langa un sos rosu aprins de afine rosii – poro ja karpalo kastike…
    De incercat…Totusi, asa gras si nesanatos cum se zice ca gatim, tot e gustoasa mancarea noastra, are acel je ne sais qoi, nerafinat si vartos, de-ti lingi degetele!!!
    Si sa stii ca nu iau plita si cuptorul fara friptura ta, bonus! :-)

  25. Maria Dragomir says:

    O amintire de nesters a unei excapade de 3 zile(acum cca 40 de ani)undeva in Moldova la invitatia unui prieten.Era de un 1Mai si am prins cateva zile libere.Pe timpul ala se lucra si sambata.Am plecat din Galati la 4 dim.pana la Vaslui.De acolo am luatun autobuz(cursa)prapadit care scartaia din toate suruburile,am mai mers vreo 2 ore si de unde ne-a lasat inca ceva pe jos.Ce mai!-un fund de tara…Parintii prietenului nostru nu stiau ca venim,dar ospitalieri ne-au servit cu oarece…si cu putina tuica.Tuica aceea ne-a culcat pe toti obositi cum eram.Cand ne-am trezit era mielul fript intreg pe masa cu ceva salata si se scotea cu o cana de sticla vin din beci.Un vin roze,usor,iar sticla era aburita….Dupa ce ne-am ospatat am mers cale de cca 60 min. la nu mai stiu care matusa-deh,noi cica faceam miscare dupa masa.Matusa ne astepta cu un lighean MARE cu placinte poale-n brau.Si iar cana aburita din beci cu vinisorul din acela…Ei,cam asa am dus-o cele 3 zile doar ca mai varia meniul-a doua zi gaina de curte-binen’teles fripta intreaga,cozonaci si iar placinte.3 zile nu s-a baut apa dar vinul era atat de usor si placut ca nu se ametea nimeni.Eram foarte tineri pe atunci dar as repeta experienta :))

  26. Experienta culinara pe care nu o voi uita vreodata, pentru ca are valoare sentimentala intensa pentru mine, se datoreaza bunicii mele, care a trecut in nefiinta la putin timp dupa acest rasfat culinar pe care ni l-a daruit mie si surioarei mele. Am mers destul de putin la bunici – doar in vacante si de cele mai multe ori alaturi de parintii nostri (care au reusit sa munceasca, sa construiasca o casa pe bucatele si sa aiba grija de noi, sa ne educe si sa dea valorile pe care le tinem cu sfintenie astazi). Eii se pare ca in anul 2000 am fost lasate la bunica pentru o saptamana – imediat dupa intrarea in vacanta. In acea saptamana ne-a gatit cele mai delicioase bucate, pe care numai ea stia sa le faca in felul acela. De la cartofi taranesti la ceaun pe plita zdrobiti intr-un stil special, la „casul verde ce scartaie in masele” cum nimeni nu face, la sarmale, bors de pasare, cozonac, mormane de turte in ulei pe care le gaseam dimineata, chisalita mancata cu mamaliga rece pe care o taiam cu ata, laptele acru de oaie cu un gust total special, scrobul de mare senzatie cu verdeata din plin. A fost o saptamana nebuna in delicii facute de manutele ele crapate de la atata munca. Mereu ne facea bunatati, dar in acea saptamana parca tot era altfel, ca si cum se pregatea de sarbatori. Parca a simtit ca erau ultimele momente cand ne putea rasfata asa, pentru ca dupa aproximativ o luna, am ajuns sa pretuim mai mult aceste ultime momente petrecute alaturi de ea, in bucatarioara de vara modesta si in chilerul casei din chirpici unde ne facea mereu sa radem cu pofta si sa ne bucuram de fiecare masa intr-un mod unic. Si acum o vad cum scotea ata de langa icoana si ne taia mamaliga mare si cum ii straluceau ochii de fericire ca ne vede cu ea la masa. Bonet (asa o alintam) e sus, dar pasiunea pentru gatit ne-o transmite cu siguranta in fiecare clipa cand ne aflam in bucatarie, atat mie cat si surorii mele.

  27. Daca vorbim de UK iti spun sincer ca nu ma pot abtine niciodata de la un full breakfast, pe care il mananc cu cea mai mare satisfactie.
    Dar o experienta memorabila este data in care am mancat o supa crema de telina cu branza Stilton… ceva extraordinar de bun, aromat si.. british!

  28. cornelia iancu says:

    de mancare…numai de bine.
    copilaria imi aminteste de cele mai speciale gusturi
    si mirosuri.laptele fiert in ceaunul in care a fost facuta mamaliga,taieteii de casa cu lapte si vanilie,scrobul facut cu carne in untura la borcan,gogosile cu lapte batut prins in oala de lut,clatitele cu dulceata de soc sau de cireasa amara…si sa va mai spun?
    gurmanzii stiu ce vorbesc.experiente culinare am avut multe dar cele legate de copilarie nu am cum sa le uit.va pup si despre mancare numai de bine!!!

  29. Mno, nu stiu cum se face ca experienta ta engleza mie mi-a adus aminte de o serie de experiente din Maramures, o zona a Romaniei pe care abia anul trecut am vizitat-o pentru prima data si care m-a vrajit un picut. Si pentru ca nu de biserici de lemn sau cimitire vesele vreau eu sa va vorbesc acum, o sa spun desigur ca horinca facuta in casa pe care am primit-o invariabil in fiecare loc in care am innoptat, a fost cea mai memorabila treaba din toata vacanta. Asa bine si-a facut treaba incat intr-o seara, dupa un gat sanatos de palinca, am dormit bustean, in timp ce in restaurantul de sub noi era ditamai nunta. Cu toate acestea, cred ca nu am fi auzit nimic nici daca jucau hora acolo in camera langa pat.

    Mai apoi am avut norocul sa dormim la pensiunea unei doamne ce-mi amintea de propria mea bunica si care, dimineata, la micul dejun, ne-a servit un meniu “a la carte” cu produse toate bio, mai exact pregatite la ea in batatura: marmelada, lapte, oua prajite de la gainile care ne-au trezirea si pana si untul era facut in casa. Puteti sa crezi asta? Atunci am mancat pentru prima si singura data unt facut in casa si inca-mi amintesc si acum gustul!

    Si ultima experienta culinara demna de a fi amintita s-a petrecut in Viseu de Sus, la un restaurant care ne-a surprins prin amenajare sa destul de pretentioasa intr-un orasel atat de mic si care ne-a dezamagit initial prin meniu, caci nu gaseam nici urma de ceva mancare traditionala prin el. Noroc ca am intrebat insa daca putem primi ceva specific zonei si bineinteles ca s-a putut, ba chiar am ales sa mergem pe mana bucatarului care ne-a trimis o mamaliga cu jumari si branza de te lingeai pe degete, sincer va spun. De fapt toata mancarea ce ne-a poposit pe masa a fost delicioasa, dar mamaliga aia juca in alta liga, a fost ceva demential, plus ca am primit din partea casei si palinca facuta chiar de ei, caci se pare ca-i rusine sa fii maramureseam si sa n-ai palinca facuta cu cu mainile tale.

    Asta a insemnat o vacanta fix pe gustul meu, caci m-am intors acasa in Bucuresti cu dorinta de a reveni in Maramures si cu palinca pe post de suvenir, ceea ce bate orice magnet de frigider la oricare ora din zi!

  30. 2002. Eram student pe vremea aceea si cumva, am convins printr-o scrisoare de intentie organizatorii unui summer course din Spania ca trebuie sa fiu acolo. Participau studenti din toata Europa si am fost informati ca una din seri va fi Seara Internationala, in care fiecare participant trebuie sa gateasca si sa serveasca ceva traditional. Am plecat din Romania cu foi de vita de vie impaturite de bunica, cu 2 pungi de malai (dintre care una mi s-a spart in bagaj dar asta e alta poveste), o sticla de jumatate umpluta ochi cu bors, cateva crengute de busuioc si o sticla de Palinca zdravana din Maramu’.

    Carnea tocata am cumparat-o de acolo, dupa ce m-am chinuit jumatate de ora sa-i explic gazdei mele ce mi-a pus bucataria la dispozitie de ce am nevoie exact. M-a dus la o macelarie de unde mi-am ales singur cateva bucati de carne ce mi-au fost tocate pe loc.

    Am gatit atunci (culmea, pentru prima oara pe o plita cu inductie) cele mai bune sarmale in foi de vita si cu mamaliguta ce mi-a fost dat sa mananc, de unul singur. Nu stiu daca intr-adevar chiar au fost cele mai bune, dar palinca aia sigur a convins intreaga audienta (si pe mine o data cu ei) ca a fost cea mai buna mancare gatita din acea seara.

    S-a ajuns chiar la vorbe de genul: „nu va mai duceti la roman, ca va da sa beti otrava…”, asta dupa ce se terminase si ultima faramita de mamaliguta, inmuiata in ultimul strop de sos ramas pe platou.

    Cam asta se intampla acum 10 ani dar mi-a ramas in memorie ca si cum se intampla ieri. Astazi nu mai gatesc asa de mult pentru ca nu am timp din cauza lui Razvan (www.razvananton.ro) al carui blog il administrez si populez cu cele mai tentante fotografii culinare de care sunt in stare (apropos, stiu ca poate parea o exagerare, dar si de fotografie tot in excursia aceea din Spania m-am apucat).

    Ar fi minunat sa ne desfasuram activitatea pe o plita moderna si intr-un cuptor de ultima generatie de la Samsung, mai ales ca multe dintre sedintele de gatit si fotografie se intampla in bucataria mea :)

  31. Si cu scuzele de rigoare pentru postarea dubla, acum am vazut ca a postat si Razvan mai sus.

    Ne batem pe re-utilarea bucatariei fiecaruia :)… oricum, oriunde ar ajunge premiul (in caz ca e unul dintre noi :P), avem de castigat amandoi.

  32. Acum vreo 28 de ani…eram mandra absolventa a clasei intai, copil unic la parinti, alintat si mofturos.
    Nu-mi placea sa mananc. Dar deloc. N-am sa uit cum sub dulapul din bucatarie, care era destul de masiv, indesam friptura de pui, salam de Sibiu, pastrama si alte scofeturi (procurate cu mari eforturi), pana cand mama nu stia ce animal ii murise in bucatarie. A realizat intr-un final sursa mirosului, consecinta fiind ca am facut o nedorita cunostinta cu paleta de muste. :)
    Acest copil care stramba din nas la orice a ajuns intr-o scurta vacanta la bunici, cu ocazia unei nunti in familie. Desi eram „unica, minunata si pretioasa”, nu prea ma baga nimeni in seama, totul gravitand in jurul miresei.
    Profitam de ocazie pentru a cunoaste indeaproape gainile, porcul si gradina maaare a bunicilor – asa mi se parea atunci.
    In ziua nuntii, soc! Nu m-a chemat nimeni sa-mi ofere micul dejun, fiecare avand alta preocupare.
    Mi-am inghitit lacrimile de necaz si m-am dus sa ma ascund in gradina, sperand ca cineva va veni sa ma caute.
    Nu a venit nimeni, dar nici nu mi-a mai pasat. Am dat cu nasul intr-o rosie. Apoi intr-un ardei gras. Si am avut o revelatie!
    Am fugit in casa, am luat un castronel de tabla si un cutit mic si m-am dus „sa-mi gatesc”.
    Am strans vreo doua rosii (cred ca erau putin necoapte), un ardei gras, am smuls mai multe cepe pana sa o gasesc pe cea potrivita, plus cateva maini de verdeata. Posibil sa fi pus si iarba, si ceva patlagina, ca nu prea eram mare „chef” pe atunci.
    Am taiat totul in catronasul meu de tabla, inclusiv o bucatica de deget (dar ce buna e mancarea facuta cu sacrificii), am asezonat cu muuulte seminte de mac scuturate direct din capsula, am amestecat cu degetele (am senzatia ca Jamie m-a copiat!) si…doamne, ca buna a fost! Mi-am tratat si o verisoara cu asa delicatesa, iar ea a confirmat : minunata! (cred ca si verisoara sarise o masa)
    Ulterior, ca adult, am avut multe alte experiente culinare grozave, dar niciuna ca prima mea salata din vacanta la bunici.
    PS Si acum, cand mi se face uneori pofta de mancarea copilariei mele, ma trimite mama sa caut sub dulapul din bucatarie. :)

  33. Adela Sabou says:

    Experiența mea culinară de anul trecut, de pe Coasta de Azur, redată mai mult în câteva imagini. Succes mie!

    http://oradecluj.oradestiri.ro/ora-pe-coasta-de-azur-vacanta-e-un-desert-de-adela-sabou/orapeglob-3/2011/10/04/

  34. cristina popa says:

    Reteta de succes la noi in casa este puiul de curte cu smantana facut la soba cu lemne, acum toamna, langa o carafa cu vin inasprit, abia pus in butoi. O minune care rezolva orice problema avem.

  35. budeer daniela says:

    Experienta mea culinara vine de linga Drobeta Turnu Severin unde am mancat cel mai bun si delicios peste, intr-un restaurat vapor la marginea Dunarii.desi au trecut multi ani..inka ii simp savoarea…

  36. mihaela stanciu says:

    Buna, cea mai deosebita experienta culinara am trait-o anul acesta. Am plecat in Grecia in luna de miere cu gandul Doamne ce oi manca eu acolo k miel oaie capra si ce le-o mai place grecilor urasc. toate bune si frumoase am gasit pui am gasit peste legume dar intr-un din seri am fost invitati la „Seara Greceasca” organizata de hotel. ne-am facut aparitia si inca de la intrarea in terasa restaurantului mirosea minunat. am gustat pui legume salate si am evitat total mielul la protzap. la un moment data mi-a venit un miros cu o aroma si…Doamne inebunisem disperata il trimit pe sotul meu sa vada ce e acolo vine bucuros si spun e un porc la cuptor acolo bun rau…(ca sa ma faca sa manac) Imi venise apa in gura l-am trimis de urgenta sami aduca o portie cat mai mare. vine cu o farfurie mare alba decorata cu suvite de salata rosie 2 bucati taiate parca din muschiu bine facute la cuptor intr-un sos verde cu o aroma si mirousuri de nu stiam cum sa mananc mai repede. primul lucru a fost carnea era asa de frageda de se topea in gura cu acel sos dulceag cred k de avocado sau mere nush sa va spun dar se distingea clar cracutza de rozmarin, practic cred k acea carnita fusese fiarta in fin sau ceva de genu cu o salata greceasca si cu acel aspect am mancat tot a fost cea mai buna carnita la cuptor pe care am putut sa o manac. mi-a placut extraordinar de mult insa nu aceasta a fost surpriza ci faptul ca seara ne-am intalnit cu bucatarul care ne imprietenisem si ma intrebat daca mia placut si i-am spus k DAAA imi mai doresc sa degust asa ceva, la care el cu stupoare intreaba: dr cum de ai cerut cea mai mare portie de oaie la cuptor cand acum cateva seri mi-ai spus k nu mananci nici in ruptul capului oaie? am ramas surprinsa nu mam asteptat niciodata sa manac oaie ba mai mult sa nu se simta nici un pic din miros sau sa aibe acel gust minunat. Gustasem oaie dr nu mia placut aceasta era….oriqm impreuna cu Ouzo si acele felii de paine cu ulei si salata greceasca pentru mine a fost cel mai bun experiment culinar pe care l-am trait..app am aflat ca si branza din salata greceasca era tot de oaie. Oricum felicitari bucatarului

    In ceea ce priveste Romania am o matusa la sinaia care face cele mai bune sarmale „cosulet” cum le zice ea. face sarmalutezele un pic mai grase si mici, varza o taie o fierbe separat apoi separat pune o foaie mare de varza murata, face un pat din varza fiarta pe foia de varza murata pune 2-3 sarmalute peste ea si o bucata de kaiser si strange foaia de varza ca un cosulet. dupa ce a facut mai multe astfel de „cosuletze” le pune in recipientul in care a fiert varza taiata(are un tuci de aluminiu vechi ce da o aroma…YAMY) le fierbe cu putin cimbru si pasta de tomate iar dupa ce au fiert le baga la cuptor 15 minute. cu mamaliga si smantana e o delicatesa nu mai vorbim de aspectul lor din farfurie e o mica surpiza…abia astept sa ajung la munte….
    Nu tin neaparat sa castig insa mi-am dorit sa impartasesc cu voi 2 feluri de mancare care sunt si vor fi pentru mine speciale toata viata si dk as putea v-as invita pe toti sa gustati sarmalele matusii Maria

  37. Pop Cornelica says:

    Am avut ocazia sa servesc cina in restaurantul maltez favorit a lui Brad Pitt unde am avut surpriza sa constat un raport calitate pret exceptional. Nu este un restaurant turistic este efectiv un restaurant a la carte cu o servire ireprosabila cu un meniu maltez, si nu numai, de foarte buna calitate.

    Cred ca este cel mai romantic loc datorita ambientului si a muzicii in surdina care te transpune intr-o alta lume.

    Restaurantul situat practic in orasul tacut Mdina este o casa malteza tipica, iar totul are un aer magic din trecut, vita de vie care decoreaza zidurile, aranjamentul, muzica ,si mai ales mancarea, te lasa fara cuvinte.

    Noi am inceput cu un platou maltez aranjat in stil nouvelle cuisine, dar satios, sa nu va imaginat ca era aranjat doar pe mijlocul farfuriei (nu am facut foto, dar puteti intra pe site si vedeti)

    Preturi la platouri malteze intre 9-15 euro, felul 2 unde poti manca un peste extraordinar, caracatita, traditionalul iepure maltez sau diverse alte delicatese intre 20-26 euro, iar vinurile extraordinare, un Sancerre 40 de euro, dar sunt si vinuri la 20 de euro. Merita absolut toti banii, deserturile sunt intre 6-9 euro.

    Absolut totul arata intr-un mare fel, personalul este ireprosabil, pur si simplu cand ai nevoie de paine, sar cu o promptitudine uimitoare sa te serveasca, fara sa te agaseze. De multe ori trec sa te serveasca cu paine, iar tu iti opresti cat ai nevoie… Prietenii mei au servit un pate de ficat de iepure facut in casa exceptional, ei il recomanda. Eu am mancat un platou maltez si peste, iar totul a fost delicios, cu un aranjament uimitor.

    Intr-o seara obisnuita toate mesele erau ocupate, noi am venit cu rezervare in prealabil. Pentru o experienta culinara unica, un ambient medieval maltez si o servire ireprosabila recomand acest restaurant extraordinar.

  38. Pop Cornelica says:

    cea mai buna mancare pe care o servesc e cea facuta de sotul meu cand suntem in concediu in Maramures , acolo ma rasfata in fiecare dimineata cu mic dejun si imi gateste tot ce-mi doreste inima, e minunat sa aibe cine sa iti gateasca ce iti doresti, iar pentru asta i-as face o bucurie enorma daca as castiga concursul , sunt sigura ca mi-ar gati cu si mai multa placere

  39. Carmen Duica says:

    La mamaie la tara , cand un ou in tigaia pusa pe plita incinsa a fost apoi amestecat cu branza buna de tara … si acest deliciu fiind preparat chiar de persoana iubita a devenit si mai apetisant…

  40. Experientele mele culinare se intampla in propria bucatarie deoarece acolo este locul unde ma relaxez gatind. Sunt insa si momente care pur si simplu nu se pot sterge din minte, petrecute in concedii.Concediile mele, in special iarna, se petrec undeva in muntii Apuseni, pe Valea Ariesului unde locuieste bunica mea. O localitate frumoasa, inte Baia de Aries si Turda (pentru cunoscatori :P). Incercati sa va lasati purtati de val si sa va imaginati „o zi de iarna destul de friguroasa, cu zapada ca-n povesti…undeva in spatele casei,langa un cuptor adevarat din caramida, unde indiferent de ce mancare faci, gustul este senzational, stau pregatite 4 paini rotunde(framantate din faina macinata la moara din curte), o oala din lut plina cu sarmale in foi de vita si 3 cozonaci grasuti cu nuca(sau mai bine zis nuca cu cozonac, pentru ca ador nuca multa pusa in aluatul de cozonac)…toate aceste bunatati stau pregatite sa intre in cuptor si sa-mi ofere la finalul coacerii o incantare si o rasfatare a tuturor simturilor. Pana cand cele mai sus mentionate se coc in cuptor, mai bagam cate un lemn in soba pentru a compensa cu frigul de afara…si gata!!! Painea aburinda proaspat scoasa din cuptor miroase ceva de vis…coaja crocanta si rumena te pofteste sa o gusti indata alaturi de sarmalele in foaie de vita care arata spectaculos alaturi de nelipsita smanatana cremoasa si un ardei picant, toate din gradina bunicii. Cozonacul parfumat iti incanta simturile si trebuie de urgenta savurat alaturi de o cana plina cu vin fiert, aromat cu putina scortisoara si coji de portocala…dupa toate acestea…nu mai e nimic de facut…decat sa-ti amintesti an de an in seara de Craciun ce bunatati ai savurat, sau sa repeti experienta an de an…
    Felicitari Adi!!! Esti maxim!!! E prima data cand postez, insa urmaresc in fiecare zi site-ul tau si pun in practica retetele tale.

  41. Ionela Gheorghe says:

    Eu am curajul sa spun,ca cea mai buna si mai gustoasa mancare bio, se face in Ardeal.Am fost in luna martie a acestui an invitati la o familie in Baia Mare (Maramures),am ramas impresionata de primire si de ce am mancat cu mare placere,la aperitiv ne-a servit cu salata de cruditati(morcovi,telina,pastarnac,mere si ceva verdeata toate rase pe razatoare mare si asezonate cu ulei de masline si otet balsamic) insotite de platouri reci si paine prajita pe gratar stropita cu grasime de la slanina cu rondele de ceapa si bucatele de slanina rumenita un pic,o minune!Dupa care ne-a servit cu gulas facut in ceaun la foc de lemne la cativa metri de noi,cu carne de porc si cu galuste de gris cu paine de casa,dupa care friptura la gratar,mici si gogosari minioni pusi la murat cu ciusca(specific zonei).Un desert facut in casa o prajitura cu fructe de padure si un vin alb gustos si aromat,a fost o zi pentru mine splendida,langa cei dragi si bineinteles nelipsita horinca de Maramures cu care am inceput,pentru pofta de mancare.Si pentru ca sunt pretentioasa la mancare si la felul de a servi si gati, vizionez cu mare placere retetele prezentate si promit ca le voi incerca si eu.Din Constanta, asteptand si alte retete de la tine Adi,mult succes !!!

  42. filip alexandrina says:

    Nu o sa scriu enorm de mult,nu pentru ca nu imi place sa vb sau pt ca nu as avea ce spune,ci doar pt ca stiu ce inseamna sa citesti un text intreminabil,fara continut,doar cu o introducere chilometrica…:)
    ma numesc alexandrina si povestea mea este un pic mai hazlie,avand in vedere ca ma aflam impreuna cu sotul meu,in luna de miera ,nu a noastra ,ci a finilor nostrii.si toate bune si frumoase,dar concediul insemna gatit,pt ca eram cazati intr-un apartament cu bucatarie si eu gatind de placere,s-au gandit toti ceilalti 3,sa gatesc si in concediu:)
    cea mai deosebita mancare ,mai speciala si mai gustoasa din toate amintirile mele de adult cu oarecare interes si cultura culinara,a fost savurata ,in ultima seara din acel mirific concediu,seara in care ne-au invitata sotii la un restaurant cu specific carne,mai ales carnea de miel,oaie,adica un fel de trattoria….cred.
    acolo am incercat platourile traditionale ,mixte ,de carne.am mnacat incredibil de bine,o tocana de oaie,cu mirodenii,rozmarin,dafin,cimbru,usturoi,ulei de masline,rosii cherry,si legume tocate,morcovi,ceapa,patrunjel,telina,boia,ardei iute…a fost mortala,gatita la foc mic,in ceaun,multe ,multe ore.apoi am mancat un carnat de oaie cu vita extrem de picant,facut de bucatar,am mancat costite de miel la cuptor,cu sos dulce acrisor si cartofi aurii,apoi am avut parte de o friptura imensa si indescriptibil de buna,care si in ziua de azi imi lasa-n gura apa…o friptura gatita la cuptor,tinuta probabil in bait mai multe ore,care avea o carne frageda si plina de savoare,arome si care te facea sa mai vrei,sa mai gusti,sa nu te poti oprii….a fost un orgasm culinar,de care la sf toti eram rusinati,deoarece linistea se asternuse pe fata de masa si noi tacuti ne savuram digestivul,in amintirea cinei ce tocmai se sfarsise…..am poze:),va pup

  43. Laura Radulescu says:

    Imi place sa mananc in Sinaia,si indiferent de locul in care ma aflu pe Valea Prahovei,merg tot in Sinaia sa mananc,dar….indiferent de restaurantele frecventate si de mancarurile sofisticate sau nu,comandate,nimic nu se compara cu mancarea facuta de MAMA.Mananc cu mare placere banala ciorbita si savurez prajiturile de casa facute de mama;respect cu strictete retetele dar niciodata nu ies ca cele facute de ea;cred ca este vorba de dragostea pusa in mancarica atunci cand stie ca ajungem la ea.

  44. Doar cand am citit „Anglia” mi-am si dat seama despre ce o sa iti scriu de aceasta data. Este legat de Anglia, insa s-a intamplat aici, in tara. Am plecat cu fostul meu prieten de la Baia Mare la Satu Mare la rudenii de-ale sale, o familie de informaticieni cu un baietel de toata frumusetea care vroia sa se joace cu mine in continuu. Eu sunt prietena copiilor, oriunde as fi. Asa ca nu puteam sa scap nici de data aceasta. Si nici nu mi-am dorit sa scap.
    In fine, la un moment dat gazda a inceput sa ne gateasca, insa in timp ce gatea ne-a spus o poveste despre cum au cunoscut ei un magician englez si cum au devenit ei foarte buni prieteni si ei l-au invitat sa treaca pe la ei cand se nimereste sa fie in Romania. Ei bine, englezul nu i-a uitat si intr-o zi a aparut la usa lor. Si in timpul sederii lui, magicianul le-a gatit si fish and chips. Si povestindu-ne a fost gata si masa. Nu mi-am imaginat niciodata cat de bine se combina gustul pestelui cu acreala otelului balsamic, insa mi-am dat seama ca este doar un inlocuitor mai aromat la lamaia pe care o folosim noi atat de des. De atunci, o vreme destul de lunga am inceput sa le pregatesc pentru prieteni si pentru parinti, si imi faceam si doar pentru mine. Pentru ca imi placea asa de mult. Si inca imi place. Insa am lasat sa treaca destul de mult timp de cand nu am mai pregatit asa ceva. Multumesc ca m-ai facut sa imi amintesc. :)

  45. se poate o intrebare fara poveste? de unde ai luat carnea de vita? multumesc

    1. Adi Hădean Author says:

      Auchan

    2. saru’mana, multumesc!

  46. Tanase Sabina says:

    In atatea locuri frumoase am umblat si diverse bunataturi am mancat, incat nu stiu care anume a avut cel mai mare impact asupra papilelor mele gustative. Daaaa!!!….cu siguranta cel mai mult am fost impresionata in Spania si anume in Tara Bascilor. Anul trecut, prin primavara, eu si iubitul meu am facut o plimbare in Bilbao, cu scopul de a vizita tot ceea ce este de vizitat, mai ales impunatorul muzeu Guggenheim.Dupa ce ne-am rupt picioarele plimbandu-ne toata ziulica in lungul si latul orasului, s-a facut si ora cinei…Am poposit intr-un local micut, frumusel, din lemn, destul de aglomerat, unde am gasit o masa intr-un colt,ne-am asezat ca doi porumbei, am stat, ne-am sfatuit si intr-un final am hotarat sa comandam ¨una Mariscada¨- ceva nou pentru noi. Dupa ce am servit un pahar de vin alb, rece, sec, apare si tanarul ospatar cu Mariscada noastra….Pfff!!! Impresionant…un platou fabulos, un cocktail de fructe de mare, scoici, creveti, homar, melci , midii, stridii si alte chestii pe care nu le-am recunoscut. Am savurat din plin, atat cu maioneza cat si cu lamaie. Incredibil de delicios, cu siguranta, aveam in farfurie tot ceea ce marea imi putea da mai bun. Imi doresc nespus de mult sa repet experienta.

  47. Buna tuturor!

    Nefiind de profesie bucatar, gatesc de placere pentru mine , familie si prieteni. Imi plac mancarurile traditionale dar si cele netraditionale,inovative. Pentru mine nu exista nimic asemanator gatitului, arta prin care din diferite ingrediente iese ceva inedit cu gust si caracter, o adevarata placere. N-am intalnit nimic asemanator pana acum, ceva atat de diversificat si contradictoriu: mancarea saracului sau nancarea bogatului, simplu sau extravagant, organic sau non-organic, industrializat sau gatit la mama acasa, vegetarian sau non-vegetarian, cu grasimi sau fara, international sau national si sirul poate continua la nesfarsit. O masa buna conecteaza oameni, aduce familia, prietenii impreuna. Din aceste motive pentru mine gatitul este un domeniu atractiv.

    Pasionat de bucatarie, intotdeauna sunt in cautarea noului culinar, imi place sa experimentez mancaruri noi sau vechi si mai ales sa inteleg glasul si armonia gusturilor, aromelor. Deoarece sunt in cautarea unei experiente culinare superlative de cate ori ajung in vacanta incerc ceva local, ceva ce culinar reprezinta acel loc. Fie intr-un restaurant, fie pregatesc ceva din ingredientele locale. Ador faptul ca in diferite locuri aceleasi ingrediente au gust diferit, acest fapt da mancarii caracterul si gustul specific local si pentru mine aceasta se numeste experienta culinara de vacanta. Am fost in cateva tari dar cel mai recent mi-am petrecut vacanta in Scotia. Printre altele cele 10 zile au fost indeajuns sa inteleg si sa incerc ceva din bucataria locala. Am stat la o casa gen self-catering. Astfel am gatit carne de oaie, cumparat de la o ferma locala de pe Podisul Scotiei. O bucata de 2-3 cm grosime, am indepartat grasimea si am unso generos cu unt organic, local bineteles, apoi am tavalit carnea prin amestecul de condimente Ras el hanout(pentru mine reprezentantul de baza a caracterului culinar din Africa de Nord). Am pus generos menta pe o parte a carnii apoi am format ceva gen rulada de carna legata cu ceva ata de bucatarie. Am pus rulada intr-o tava cu putina apa, dar nu strica un vin sec, apoi am acoperit tava cu folie de aluminiu, am indepartat folia inainte sa fie carnea gata pentru a da o crusta ruladei. Un deliciu copt la cuptor la temperatua medie(170-180 grade celsius), timp de1-2 ore pana furculita intra in rulada usor dar sa nu fie supra-copt. Timpul de coacere bineinteles depinde de marimea bucatii de carne si a temperaturii.
    Servita cu niste stropuri de otet balsamic si salata de cruditati, a fost o experienta culinara inedita.
    Va doresc cele bune!

  48. Cristian Grigorov says:

    Cele mai frumoasa amintiri ale mele legate de mancare nu s-au intamplat nici in afara tarii si nici nu sunt recente. S-au intamplat in schimb in doua locuri diferite: casele bunicilor, in Dobrogea, in doua sate aflate la 30 de km distanta si totusi atat de diferite ca stil de bucatarie (uneori ma intreb cum e posibil asa ceva, mai ales ca ambele bunici s-au nascut undeva la mijloc, in acelasi sat).
    Primele mele amintiri se intampla la bunicii din partea mamei, acolo unde probabil m-am indragostit prima oara de mancare.
    Facea bunica o paine la vatra cum nu am mai mancat niciodata de atunci; si am tot cautat prin Bucurestiul asta…
    De la bunicul am invatat sa iau bucata de paine intr-o mana, un fir de sare in cealalta si sa ma asez in fund in gradina, langa ceapa verde. Sa scot ceapa din pamant, sa o bat bine de praf, sa o curat si sa o inting in sare. Poate ca nu e cine stie ce (ca sa fiu sincer, sotia e oripilata de fiecare data cand aude povestea) dar era sa bun. Bunicul inca mai traieste, iar cand ma duc sa il vizitez,mereu ma murdaresc in fund de pamantul din gradina.

    Pe bunicii din partea tatalui nu ii tin minte foarte bine, insa din partea asta a familiei am mostenit pasiunea pentru mujdei (din ala dobrogean, frecat bine de tot si amestecat cu rosii pisate). Nu este insa asta amintirea care imi lasa gura apa.
    Se petrecea in primii ani dupa Revolutie; ma marisem si eu si ma punea tata sa rascolesc in jar cand facea gratar. Si face tata niste gratare, Dumnezeule mare! Tin minte cum ne intorceam de la muncile campului sau, dupa caz, ale gradinii si se aduna tot familionul la masa; si tin minte si acum vocile unchilor discutand politica in jurul gratarului in stil romanesc(cu cana de vin langa).
    Mamele pregateau masa afara, in curte, puneau la rece pepenii si apareau barbatii cu platourile cu carne, mandri si rosii in obraji de la vin si caldura. Si ne puneam toti la masa (apropo, era interzis sa vorbesti la masa, dar asta era doar pentru noi, copiii) si nu se ridica nimeni pana nu era gata si ultima felie de pepeni.
    De la tata am invatat ca mancarea si bautura, bune-rele, se intampla in mai multi; omul care mananca si bea singur e de compatimit.
    Sa fac carnea pe gratar ca el inca nu reusesc, dar mai astept sa imbatraneasca si sa imi impartaseasca SECRETUL.

  49. Vara aceasta pe insula Capri, langa Napoli, am mancat in fiecare seara cea mai buna salata pe care am mancat o pana acum: CAPRESE, salata lor traditionala, acompaniata de canzonete napolitane. Simpla si delicioasa, sofisticata si incredibila: bilute mici de mini mozzarella autentica cu rosii chery dulci si acrisoare, in acelasi timp, si savuroase frunze proaspete de busuioc, stropite cu ulei de masline gran frutato. Era atat de savuroasa incat si acum am senzatia ca mai simt gustul, aud o canzoneta napolitana si ma aflu la o taverna pe malul marii Tireniene.

    Daca ajunge la mine cuptorul Samsung, mi as face o pizza napoletana cu aceleasi ingrediente: mozzarella, rosi chery, busuioc, ulei de masline. Deja mi au luat o papilele gustative razna!

  50. PS: Plita si cuptorul Samsung sunt asteptate de o sticla nedeschisa de Limoncello caprese autentic, homemade, facut din frumoasele lamai galbene, coapte sub soarele de Capri.

  51. Cand eram tineri, ne incumetam uneori sa plecam pe munte cu rucsacul in spate. Era frumos, dar cateodata destul de obositor.
    Intr-o vara a venit la noi Dragos, unul din fii fratelui meu. Avea 7 sau 8 ani. Am plecat pe munte cu el, cu Adi si prietena lui. Adi se declarase ghidul nostru si chiar am avut incredere in el, pana cand ne-am ratacit. A fost cumplit, deoarece a trebuit sa ne intoarcem pe acelasi drum, pana aproape de locul de unde am plecat.
    La un moment dat,ni s-a facut foame. Dragos urla ca moare de foame. Nu aveam decat o bucata de carne cruda, dar nu aveam pe ce sa o facem. Cine credeti ca ne-a salvat? Adi, ghidul nostru de ocazie. A facut un foc, a incins o piatra mare si plata si apoi a pus carnea pe ea.
    Niciodata nu am mancat friptura mai buna decat aceea.

  52. povestea mea e ca nu am fost plecat nicaeri si nici nu am mancat asa bunataturi precum povestesc altii pentru ca eu nu am avut posibilitate finaciara asa ca eu ma pot lauda cu mancarea saracului iahnie de fasole.daca as castiga premiile puse de voi la bataie va-s multumi din inima ca mi-ar prinde bine sa-i fac un cadou mamei mele

  53. Buna ziua!
    Cea mai impresionanta experienta culinara a avut loc in decembrie 2000 la Sinaia, cu ocaziua unui
    simpozion international, cand la Seara Galei de incheiere a simpozionului, unde am fost tratati cu niste aperitive doesebite.
    Experientele au precedat, atat in tara cat si in strainate, unde s-a remarcat experienta de la Viena, prin varietatea simpla si extravaganta a combiinatiilor preparatelor.
    De remarcat este si modul deosebit de preparare a Somonului in sos alb de la Vila Tosca – Bacau.
    Vom revenit cu impartasirea de alte experiente culinare.
    O zi frumoasa :)

  54. anca moisa says:

    Cea mai frumoasa experienta culinara de vacanta o am cand vizitez Grecia, sunt incantata de mancarea lor traditionala si mai ales de fructele de mare, salate, gyros etc. De fiecare data aleg Grecia ca destinatie preferata de vacanta si datorita experientei culinare!

  55. Ileana Momete says:

    mie imi place foarte mult bucataria italiana,de aceea voi aminti aici 2 mancaruri extraordinare …olive ascolane ,sunt masline verzi umplute cu un amestec de carne tocata ,apoi date prin pesmet si prajite ,le-am mancat la Ascoli Piceno (un oras din regiunea Marche ) si pot sa va spun ca sunt dementiale … ,restaurantul(trattoria) se numeste „C”era una volta” ,este situat in varful unui deal de unde poti admira tot orasul care se intinde falnic la poalele dealului ,servirea este excelenta ,este o afacere de familie … De fapt in aceasta regiune sunt multe afaceri mici de familie ,fiind o regiune unde agricultura ocupa un loc important ,se cultiva grau,masline,fructe..de aceea mancarea este extraordinara!! Este o regiune fondata de o populatie italica (Piceni),v-o recomand cu caldura pentru turism..peisajele sunt extraordinare ,oamenii primitori ,iar mancarea este excelenta!!!!
    Al doilea fel de mancare este o lasagna,pe care am mancat-o in Republica San Marino si intreband „in stanga si-n dreapta”…. am inteles ca este asa de buna deoarece se face din carne de vitel amestecata cu carne de pui grasa(inclusiv pielea).Sosul se fierbe la foc mic cu multe legume radacinoase ,se adauga vin si la sfarsit o cana de lapte!!!
    Va doresc o zi minunata!!!!!

  56. In primul rand felicitari pentru blog. Scurt clar si cuprinzator! :)
    Daca este sa vorbim despre experiente culinare deosebite sincer nu am avut prea multe.
    Dar si pe cele care le-am avut mi-au influentat destul de mult modul de a gati.
    Am sa incep cu reteta mea favorita, pe care o asociez cu gustul copilariei. Spanac cu susan si ciuperci prajite (preferatele mele pleurorus).
    Se prajeste susanul, se adauga putin usturoi tocat marunt, se adauga spanacul si se lasa la foc mic 5 minte, timp in care se amesteca continuu. Ciupercile se prajesc separat si gata masa. :) delicios
    O alta idee extraordinara a venit din reciclarea mancarii. Cati dintre noi nu am gatit macare care a ramas pentru a doua zi si nu o mai mananca nimeni? O varianta delicioasa de a „recicla” mancarea este atat in cazul spanacului, orezului, piure-ului de cartofi, legumelor etc…mancarurile gatite se amesteca dupa preferinte cu branza, sau mozzarela, masline sau carne putina faina, multa verdeata, se poate adauga si ou. Totul se da prin fulgi de porumb, susan si se pune la prajit. Ies niste chiftelute delicioase.
    La cat mai multe idei delicioase! :)

  57. DinDragostePentruGatit says:

    Aplicand „principiul”: Bond. James Bond
    deriva Beef. Roasted Beef :))
    Am sa vin si eu c-o experienta culinara, chiar doua :)), insa acum n-am inspiratie.

  58. Cea mai savuroasa experienta culinara a fost anul acesta in Porto Bello, Londra. Sunt fana street food si oriunde merg incerc tot ce este. In Londra, intr-o zi ploioasa de aprilie, in aglomeratia din Porto Bello, miroasea divin si era o coada imensa la un stand in care erau 2 cazane mari. In unul frigeau chorizo, in celalalt cartofi si ceapa. Chorizo, ceapa calita, cartodi si un sos picant de rosii si ardei intr-o chifla lunga, proaspata…deja imi vine sa ma urc in avion spre Londra…gata ma opresc :)

  59. LUCIAN IOAN BLAGA says:

    Cred ca cea mai frumoasa experienta culinara a mea a fost cea pe care am trait-o in Spania, atunci cand am plecat la munca. Dintre toate preparatele spaniolesti, cel care a impresionat cel mai mult papilele mele gustative a fost empanada….eu, care nu prea ma dau in vant dupa peste, am ramas mut de placere cand am gustat minunatia aia, cu ton si salsa! Delicioasa!

  60. Lavinia Elena Blaga says:

    Nu ma voi lauda cu calatoriile pe care le-am facut, desi au fost cateva, nici cu preparatele culinare pe care le-am incercat, pentru ca nu as sti cu care sa incep, insa va voi relata despre preparatul pe care l-am incercat prima data, si care mi-a deschis apetitul de a cunoaste mai mult despre ce inseamna a gati cu sufletul, a gati de placere. L-am incercat intr-o vizita la matusa mea in Germania.Matusa, moldoveanca neaosa, care gatea „ca la mama acasa” in tara, m-a uimit cand mi-a pus in farfurie ceva deosebit…adica nu tochitura ei obisnuita, sau borsul clasic, care desi era minunat…ma cam plictisea. Ma asteptasem sa fie ceva bavarez, insa mi-a zis ca smecheria aia se numea „file rusesc”. La prima vedere mi s-a parut un fel de chiftea mai mare…sau cel mult un gordon bleu, garnisit cu un sos alb. Dar am gustat, si mi-am dat seama ca era o combinatie intre cele doua, la care se adaugau cateva ingrediente in plus, cateva condimente ce iti provocau o explozie de savoare in bolta palatina…iar sosul…sosul era ceva de vis…
    Pe scurt, fileul respectiv era facut astfel: in interiorul carnii tocate(cred ca era o mixtura de vita cu porc) era rulata o feliuta subtire de piept de pui, imbracata in cascaval. Aceasta chiftea, era trecuta prin ou. SI am uitat sa zic ca amestecul de carne tocata continea si putin patrunjel si rozmarin, care i-au intetit si imbunatatit gustul preparatului. Sosul, desi simplu mi-a palcut in mod deosebit…Continea usturoi, smantana si putin marar…si parea a se completa perfect cu preparatul…Mi-a ramas mintea la el…si acum imi ploua in gura!

  61. Mi-e foarte greu să mă hotărăsc dacă să vorbesc despre o experienţă culinară din România sau una din străinătate. Dar cum mi-s profund îndrăgostită de această ţară, am să las deoparte terasele din jurul Senei ori mirosurile îmbietătoare de pe malul Mării Egee şi am să mă opresc la orăşelul meu de suflet – Oradea.

    Înainte de începe să descriu capodopera culinară, trebuie să precizez că sunt o fire extrem de pretenţioasă. Şi nu în sensul rău, doar că am fost obişnuită să am câteva feluri de mâncare ale mele şi dacă e ceva în afara ariei de obiceiuri, trebuie să fie cu adevărat maiestos, inclusiv prin simplitate. Apreciez felurile de mâncare din meniu care reuşesc să-mi facă papilele gustative să danseze de fericire, dar care n-au cele mai scumpe ingrediente din lume. În acest sens, am să vă povestesc o întâmplare din Suceava, înainte de a trece la naraţiunea cerută.

    În urmă cu vreo 8 ani, m-am dus în Suceava, să-mi vizitez o prietenă în vacanţa de iarnă. Ai săi părinţi ne-au gândit să ne facă o surpriză frumoasă şi să ne ducă la o petrecere de Crăciun. Acolo am fost primiţi cu cele mai „arătoase” preparate pe care le-am văzut vreodată, dar nici una dintre ele nu mi-a stârnit curiozitatea stomacului. Ba la un moment dat, gazda a venit să ne îmbie cu bruschette ce conţineau icre negre. Din politeţe n-am putut să refuz, dar am întrebat dacă nu are şi altceva prin casă mai de natură vegetală, având în vedere că era Postul Crăciunului. Doamna mi-a adus o cutie de pate, iar eu am fost fericită întreaga seară, în timp ce restul invitaţilor se desfătau cu alimente care de care mai preţioase. Atunci am avut prima revelaţie gastronomică: nu preţul unui produs face gustul, ci aroma ingredientelor care parcă şi-au dat moleculă cu moleculă pentru a naviga cu interes în stomacul meu.

    Revenind la naraţiunea promisă, vă mărturisesc că acum aproximativ un an mă aflasem în restaurantul hotelului Ramada din Oradea. Aveam acolo o activitate care se desfăşura pe parcursul întregii zile, iar prânzul ne era asigurat de către organizatori. Nu mi-am imaginat eu atunci că voi da peste o poveste în farfurie. Cu stomăcelul cântând în diverse tonalităţi, m-am îndreptat către locul magic. Şi ca orice fiinţă care trece din când în când printr-un hotel de 4 stele, te aştepţi să găseşti un fel de mâncare, care abundă de detalii, dar care nu-ţi lasă o impresie prea bună în momentul în care face cunoştinţă cu a ta gură.

    Stereotipurile mi-au fost demontate în acest caz. Pe un fundal muzical mai plăcut auzului decât concertul din stomacul meu, mi-a fost adus felul 2: cartofi şi carne de pui. Zici că ştiau cei de acolo de preferinţele mele (da, sunt în stare să mănânc o săptămână întreagă doar cartofi şi carne de pui şi să nu scot un cuvinţel). Dar vedeţi voi, în farfurie nu se afla doar un mănunchi de cartofi şi o bucată de piept de pui. Ca nişte artişti de primă mână, cartofii erau deghizaţi într-un sos special, care îţi lua ochii în momentul în care te uitai la el. Pieptul de pui trona în farfurie ca un chef d’oeuvre. Stăteai şi te uitai la spectacolul care se derula în faţa ta şi te gândeai dacă să mănânci actorii ori să-i laşi în continuare să zacă în farfurie.

    Dar ca la oricare spectacol, privitorii sunt datori să se implice emoţional în actul artistic. Aşa că am luat cu grijă tacâmurile şi m-am servit din pui. A fost un gust care a stârnit agitaţia întregii guri. Dinţii şi limba păreau să pornească la luptă pentru simţi cum se rostogolea carnea dintr-un loc în altul. Un cartof a calmat toată situaţia şi împreunându-se cu puiul, şi-au croit drum către cufărul stomacal.

    Cum mănânc încet de felul meu, de data asta am mâncat şi mai încet. Pentru simplul fapt că vroiam să simt cum fiecare înghiţitură face cunoştinţă cu pereţii obrajilor mei, iar papilele gustative sunt gata să se aplece în faţa celor care le trec pragul.

    Aş spune că muzica de pe fundal a avut un rol esenţial în reprezentaţia alimentelor. Parcă se unduiau în drumul către stomac şi fiecare înghiţitură părea în acord cu notele care se afişau pe portativ.

    Spectacolul n-a luat sfârşit la ultima înghiţitură. În faţa farfuriei goale, stătea acum un stomac în care bunătăţile naturii îşi vor face culcuş pentru câteva ore. Iar dacă ar trebui să descriu senzaţia de final, aş spune că se aseamănă unui ritual. Căci atunci când mănânci ceva care îţi provoacă asemenea stări, poţi fi sigur de faptul că mâncarea făcută a fost făcută cu dragoste şi respect pentru client.

  62. adina stoica says:

    sint in pensie ,am 5 nepoti ,gatesc mult,ma inspir din retetele tale dar nu stiu daca mai ajung in viata asta sa gatesc cu o asemenea bijuterie.La pensia mea de 500 trebuie sa mai traiesc vreo 200 de ani sa o cumpar.Va respect mult

  63. Cred ca aici s-ar potrivi si povestirea mea :)
    Acum 5 ani si mai bine, se facea ca eram in cel mai frumos concediu de pana acum, impreuna cu sotul si niste prieteni, in sudul Portugaliei, in splendida regiune Algarve.. Cu 2 zile inainte de plecare aflasem ca-s insarcinata, ce bucurie imensa!!:)
    Cu atat mai interesanta avea sa se dovedeasca pentru mine aventura portugheza, caci acel miros specific al Atlanticului, al algelor, al aerului, mi-a cam stricat primele zile, pana m-am obisnuit. Dar starile de rau au revenit in forta, la tot pasul simteam mirosuri si arome de fructe de mare sau peste, care ma ameteau de-a dreptul, desi in mod normal sunt mare amatoare:)..
    Intr-o seara, iesim sa luam cina la un restaurant cochet,despre care auzisem lucruri grozave, in centrul statiunii Albufeira.
    Din meniul bogat, ma atrage o specialitate: friptura de vita pe piatra de granit, cu cartofi copti si 3 sosuri! Fix ce-mi trebuie, nu e pe baza de peste, suna interesant, numa buna de vazut despre ce e vorba:))
    Si vine ospatarul: pune pe masa un platou cu o placa din granit, maricica.. ma atentioneaza ca e fierbinte si imi cere permisiunea sa inceapa sa prepare minunatia!
    Si incepe… carnea, o bucata mare si groasa, o taie in 4 bucati mai mici. Pune pe piatra incinsa o lingurita de unt aromat, apoi sfaraie acolo prima bucata de carne. Nu mult. Imediat s-a facut un nor de abur… Mirosul, demential! Spectacol, cat pentru tot restaurantul, cei din jur erau cu ochii doar pe friptura mea, parca uitasera ca au si ei mancare in farfurii:))
    Ospatarul, agil, manuia cu multa dexteritate carnea aia, o invartea rapid prin untul topit, parca avea un adevarat ritual si nu facea rabat la nimic. Imi face un chef nebun sa incerc si eu. Imi citeste gandurile si cu un gest plin de curtoazie, ma invitat sa continui eu, experimenand cu celelalte bucatele de friptura cat de mult vreau sa le gatesc. Friptura, de zile mari, roz la mijloc, suculenta, exact asa cum trebuie sa fie! Cartofii copti fierbinti, s-au inteles de minune si ei cu maitre d’hotel-ul! Altfel, simplu… dar spectaculos! Mi-a mers la suflet! A lipsit doar un pahar de vin bun, rosu, din motive evidente :)
    Am plecat cu o stare de bine, sa ne intalnim cu prietenii, nerabdatoare sa le povestesc experienta mea culinara.
    Sub lumina unui felinar, imi fuge privirea la pantalonii mei albi, parca nu aratau la fel cum ii stiam.. ma uit atent… erau plini de picatele de la sucul carnii sfaraite, de sus, pana jos:))) m-a furat atat de tare spectacolul, incat nu m-am mai gandit la haine si ca ar trebui sa stau poate putin mai departe de piatra de granit:)) Ne-am intors la hotel sa ma schimb:))

  64. O Doamne, asa un premiu si asa o concurenta…cum pot indrazni? Si totusi… Croatia are miros si gust de calamari. Ultima mea vacanta in afara tarii a fost sponsorizata si din voia sponsorilor nu aveam prea multe de spus in configurarea programului. Ne doream cu sotul meu sa avem ocazia sa degustam bunatatile locale. Este una din placerile noastre cele mai mari in vacanta. Stiam ca ajungem la malul marii si gandul la fructele de mare era un must have. Am poposit intr-o statiune linistita, insirata de-a lungul tarmului astfel incat marea era la 50 m de fereastra noastra. Ne-am plimbat intr-o seara pe stradutele principale dar la orele in care eram stapani pe program chiar si restaurantele inchideau. Am avut totusi noroc. Gazdele ne-au recomandat sa mancam in vecinatate. Eram singurii. Seara tarziu. Fete de mese in carouri. Meniul era si in engleza dar gazdele nu stiau decat croata. Obisnuiesc la restaurant sa comand ce au in acel moment in bucatarie decat ce este pe meniu. Stiu ca gustul de proaspat, mai ales la peste este de baza. Sunt nascuta in delta doar. Eu mai intelegeam cate ceva din rusa si cu ajutorul semnelor am reusit sa ne comandam cate ceva. Aveam mari emotii. Cine stie ce dinozarii urmau sa apara in farfurie. Si totusi… Am avut atunci ocazia sa mananc calamari proaspat prinsi, la gratar. Atat de simplu dar cu un gust atat de intens de mare, de valuri, de rasfat. Stropiti cu cel mai bun, fin si parfumat sos de usturoi. Doar atat cat sa puna in valoare gustul calamarilor. Erau moi, deliciosi si aproape am suspinat cand i-am terminat. I-am stropit cu ceva vin si gustul lor a definit Croatia. Este aproape singura mancare la care poftesc dar nu indraznesc sa o replic in bucataria mea. Decat daca ea ar fi acolo la malul marii.

  65. Mihaela V. says:

    Am aflat de acest concurs inca din prima zi insa nici nu m-am gandit sa scriu despre vreo experienta de-a mea, nu pentru ca nu am ci pentru ca eu de felul meu sunt mai mult cu cifrele decat cu cuvintele si nu prea ma pricep sa povestesc in asa fel incat sa si reusesc sa ung pe cineva la suflet :). Totusi, reteta asta de roast beef m-a determinat sa impartasesc si eu cate ceva si asta pt ca Marea Britanie este tara mea de suflet. Am petrecut acolo destul de mult timp in ultimii 8 ani (am fost de 14 ori in vacanta la prietenii mei de acolo – nu romani ci genuine brits). Deci, citind reteta ta i-am simtit parca si gustul dar si mirosul care se simte aproape in orice casa britanica la masa de duminica si mi-am amintit si de alte bunataturi tipic britanice pe care, de altfel le-am preluat si pus in practica si in bucataria mea.
    Anul trecut am primit cadou de la prietenii mei de acolo o saptamana de vacanta (all by myself) pe insula Jersey, insula care tine tot de britanici desi este mult mai aproape situata de Franta. Ei bine, n-as putea sa spun exact ce gust a avut vacanta mea de acolo insa pot sa spun ca a fost o vacanta plinca de savoare. Jersey mai este numita si camara reginei, pentru ca acolo se fac cartofii cei mai frumosi si premiati peste tot (care se si numesc queen’s potatoes), acolo sunt campuri imense cu broccoli, laptele de acolo este cel mai bun ever pentru ca vacutele sunt relaxate si fericite si, mai ales, repsira un aer foarte curat. Apropo de lapte, in magazinele din Jersey se vand doar produse lactate produse la ei iar laptele cel mai slab (cu eticheta skimmed) are 3.5% grasime. Oh, cat as vrea sa pot sa va impartasesc cumva mirosul care se simtea in fiecare dimineata la piata de peste din centrul orasului (miros care nu prea seamana cu mirosul de la raioanele de peste proaspat din magazinele noastre), chiar si mirosul cafelei pe care o beam in fiecare dimineata de la Charity COffee Shop din Central Market dupa ce stateam la o coada interminabila (cafeaua era f buna, 70% din incasari vin la o fundatie din Cluj – acuma nu stiu sigur care din motivele astea ii facea pe oameni sa stea la o asemenea coada dar stateau, si eu cu ei!), mirosul minunat al lavandei de la Lavender Farm, culoarea si aroma mierii de albine cu lavanda sau si mai si, a inghetatei cu lavanda, gustul inconfundabil al salatei de creveti sau au Fish & chips care, cel putin pentru mine, au fost mult mai bune decat in orice alta parte a Marii Britanii.
    Imi pare rau ca nu pot sa scriu doar despre o experienta din acea vacanta pentru ca pentru mine toata saptamana a fost o experienta minunata, o vacanta de al carei gust mi-ai amintit cu acest concurs.

Comments are closed.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close