Săptămâna asta la Camino, în meniul meu special, am făcut loc unui desert care mi-a ieșit mai bine decât speram. Am lăsat rețeta în bucătărie, băieții se vor ocupa de ea până miercurea viitoare. Pentru că mulți dintre voi, probabil cei mai mulți, nu aveți cum să ajungeți la Camino, aveți aici rețeta. Pentru zece porții aveți nevoie de zece ouă medii, la temepratura camerei, zece linguri de zahăr, zece linguri de făină, zece linguri de miez de nucă măcinat, un plic de praf de copt și cinci linguri de ulei. Plus o foaie de copt și un cuptor. Puteți să folosiți și o tavă rotundă pentru blaturi, dacă vreți. Pentru sos vă trebuie două căni de fructe de pădure congelate (proaspete mai la vară), o lingură de unt, trei linguri de zahăr, o lămâie, un shot de tărie aromată, două fire de mentă.
Amestecați făina cernută, praful de copt și miezul de nucă, într-un bol. Bateți ouăle cu zahărul și uleiul, până se dizolvă tot zahărul, în alt bol. Amestecați apoi conținutul celor două boluri. Coaceți 40 de minute le 180 de grade Celsius, în cuptorul încins. Lăsați să se răcească apoi porționați.
Pentru sos, puneți fructele, untul, zahărul, menta, alcoolul și sucul de lămâie într-o cratiță cu fund gros. Lăsați pe foc mic zece minute apoi mixați cu un blender vertical dar aveți grijă să nu zdrobiți toate fructele. Mai țineți pe foc până scade la jumătate. Asta-i tot. Să fiți sănătoși.
IMPORTANT: se servește caldă (o încălziți în cuptor, e simplu), cu sosul călduț turnat peste ea.
ar trebui sa fie buna buna ,sper sa o incerc cindva deocamdata ma gindesc ca are 524 kcal / 100 g aprox ;)
de ce crezi că alerg câte zece kilometri în fiecare zi?:))
10 linguri, o cana, o mana, un praf…oare cand se vor folosi in Romania masuratori exacte, nu de alta dar sa stim ca am iesit din amatorism.
Fabdo, cred ca aici e importanta pastrarea proportiei dintre ingrediente mai degraba decat gramajul exact.
Acum, nici ca in retetele mamelor noastre, „faina cat cuprinde si ulei indeajuns cat sa iasa un aluat moale/vartos”, da nici „luati 464 grame de faina si 117 grame de zahar”. E o chestie de bun simt.
Arunca si tu un ochi pe site-urile culinare anglofone. Trei sferturi din ele sufera de „amatorism”, dupa cum il definesti tu (cups, spoons, spoonfuls).
dacă ți-aș da o rețetă pentru restaurant, ți-aș da gramaje. la restaurant poți să cântărești, să sistematizezi, acasă nu prea, decât dacă ai uneltele potrivite. cei mai mulți dintre oameni nu le au. acasă, suntem amatori. așa și trebuie să rămânem. e mai simplu. nu poți să spui că mâncarea e proastă dacă o măsori cu lingura și devine bună dacă o pui pe cântar. de fapt, poți, dar e greșit.
Ana, poate nu e de mirare ca in tarile anglofone se mananca atat de prost si ca arta culinara isi are originea in alta parte. Cum spuneam inainte, ne uitam in directia gresita.
S-o fi mancand prost, nu zic nu, numai ca majoritatea site-urilor culinare sunt in limba engleza. Plus restaurantele televizatilor si galagiosilor Jamie, Heston, Gordon (pe care nu-l pot suferi, apropo).
Despre masuri, nu stiu ce sa zic…e important sa fii precis, nu zic nu, dar aceasta e o reteta simpla, nu cred ca necesita cantar. Iar daca nu esti in stare sa masori 10 linguri de ceva (fara cantar), nu prea esti in stare de multe in patiserie. Si stiu ce spun, fac prajituri destul de des.
Cat despre arta culinara…o fi a opta arta. In Franta bag seama ca vrei tu sa spui. Ca locuitoare (in prezent) de tara francofona, imi permit cu mana pe inima sa spun urmatoarele: cred ca foie gras-ul pe o felie de turta dulce si cu dulceata de ceapa sau smochine pe deasupra este cea mai déguelasse chestie pe care am mancat-o vreodata (de fapt, nu imi prea place ficatul, de niciun fel). Urmata indeaproape de stridii.
Am inteles ca e vorba de o reteta facuta in restaurant. Acestea fiind spuse, am locuit multi ani in Franta si toate, dar absolut toate femeile franceze pe care le-am cunoscut aveau un cantar de bucatarie. E mic, nu e scump si e usor de folosit. Si cred ca si mancarea iese mai bine daca punem putina exactitate vestica si mai putina relativitate balcanica cand gatim. Nu cred ca trebuie sa vrem sa ramanem amatori, dimpotriva cred ca trebuie sa incercam sa evoluam. Sunt convinsa ca multe gospodine romance vor asta.
Am si cantar de bucatarie. Mama, care nu are si nici nu a folosit vreodata, gateste mult mai bine decat mine. Conteaza si intuitia in bucatarie si, in mare parte, si experienta. Altfel, poti sa cantaresti ingredientele la gram si sa te miri ca nu-ti iese mancarea.
blogul meu nu e un rețetar de restaurant, vă rog să nu faceți această confuzie:). rețetele de pe acest blog le sunt destinate amatorilor, nu profesioniștilor.
.. si nu numai femeile, scuzati-mi sexismul involuntar, dar si barbatii care se intereseaza de gastronomie.
Bineinteles ca exista amatori de geniu. Dar in orice scoala culinara inveti sa cantaresti cantitatile si un bun profesionist tine cont de asta. Uneori un gram in plus schimba gustul.
Mie imi plac la nebunie stridiile cu un pahar de Muscadet si ma omor dupa foie gras, simplu, cu paine si cu un pahar de Sauterne.
Daca imi permiteti, desi am descoperit de putin timp acest blog, cred ca nu e nici pentru amatori, nici pentru profesionisti, ci exact pentru cei care gatesc cu sufletul…
Pentru retete ‘exacte’, exista carti de bucate…dar le lipseste poezia culinara de pe acest site…