Destin de chef: Horia Șimon

Nu ți-am plătit facultatea ca să te faci bucătar.
Șimon Senior

E argint viu, face calcule ca și cum ar avea un abac în creier, îi merge mintea și găsește soluții pentru un milion de probleme într-n timp care nu le-ar ajunge altora nici să-și lege șireturile. Face parte dintr-o generație (e din 1981) interesantă și, ca aproape toți colegii lui din liceu, nu-i chiar la semne, într-un sens bun, desigur. E băimărean și-i plecat în lume să-și întâlnească destinul. Îl înțeleg :). Începutul acesta de an l-a găsit pe Horia Șimon în poziția de chef la Novem, restaurantul hotelului Golden Tulip Ana Dome din Cluj Napoca. L-am prins ieri după prânz la o vorbă și o cafea. După o oră de povești mi-a sunat telefonul să-mi amintească de următorea întâlnire, altfel m-ar fi prins cina acolo. Nu pot să public tot ce am vorbit cu el (v-am spus că nu-i la semne) dar o să-i dau înregistrarea, poate o să-i folosească la autobiografie când va veni vremea.

Tatăl lui Horia a fost gestionarul uneia dintre cele mai mari unități de industrie aliementară din Baia Mare, Pietrosul (îi spuneam „la bolovanu” când eram în liceu și chiuleam – rar – ). Lucrul acesta l-a dus pe Horia în preajma bucătăriei încă din copilărie. Doar în preajmă, pentru că tatăl său încerca să-i imprime alt traseu. N-a ieșit, în schimb s-a întâmplat viața, așa cum ni se întâmplă tuturor. A început să gătească pentru el, ca să nu rabde de foame în facultate. După facultate s-a întors în Baia Mare unde a rezistat fix un pic. Apoi a plecat în Spania unde a început să lucreze în bucătărie. Modelul era următorul: bucătarul șef venea dimineața și-ți dădea să faci o operațiune (să faci o crochetă, să spunem). După ce se asigura că ai prins mișcarea, te punea să faci aceeași operațiune de câteva mii de ori într-o zi. N-ai cum să uiți cum se fac crochetele, după ce ai făcut câteva zeci de mii, spune Horia. Program infernal, școală bună – ăsta-i rezumatul timpului petrecut în Barcelona.

A urmat revenirea în țară, pentru o scurtă pauză. Taman își făcuse actele pentru un master la o universitate catalană dar viața a decis să se petreacă din nou. Horia s-a îndrăgostit și a rămas acasă. Până la urmă a ales să facă un master în Cluj și a lucrat în mai multe locuri, să se întrețină-n școală. După o altă scurtă perioadă într-un grill house din Baia Mare, a revenit în Cluj unde a lucrat pe rând la Rimini, Opera Plaza și City Plaza. La Opera Plaza a mers cu un CV pentru postul de recepționer și cu unul pentru postul de bucătar. A fost trimis în bucătărie. După o vreme i s-a făcut o ofertă interesantă, anume să facă sushi pentru City Plaza. Clujul nu-i chiar o piață bună pentru sushi. În scurt timp a realizat că se plafonează, că nu progresează. A plecat. A tras, a muncit sute de ore lunar și a ajuns chef la cel mai mare hotel din Timișoara. Acolo s-a pus la punct cu partea de food&beverage management și tot acolo l-am găsit și l-am cunoscut eu acum câțiva ani. De atunci suntem prieteni și tot de atunci m-am gândit să scriu despre el pe blog. Habar n-am de ce nu am făcut-o până acum dar precis trebuia să fie așa. Am învățat multe lucruri de la el și-s convins că voi mai învăța.

Nu se vede îmbătrânind în hotelărie deși și-a petrecut mare parte a carierei în bucătării de hotel (l-am „colindat” odată și la Metropolis, hotelul de 5 stele din Bistrița unde era chef). Își dorește un restaurant mic, cu zece mese, meniul zilei și 60-70 de farfurii vândute într-o zi. Ar fi o schimbare bună după ritmul de până acum. Dacă va avea acel restaurant peste doi, trei sau cinci ani, nu știe. Știe însă să-și facă meseria.

*Fotografiile au fost făcute de Răzvan A. Voiculescu, cu care Horia Șimon a lucrat la realizarea albumului Bucătăria Hoinară, o operă de artă pe care o recomand cu drag.