Pui copt cu spanac

607

Viața omului e și așa și așa. Și cu spanac proaspăt, și cu din cel congelat. Zilele trecute am avut ocazia, după multă vreme, să gătesc spanac congelat. Sigur, din spanacul congelat nu poți face salată, poți în schimb să faci o garnitură decentă pentru pește, pui, porc, curcan ori chiar vită. Să vă povestesc însă de la început:

Am plecat cu povestea de la niște pulpe de pui, cu os dar fără piele, pe care le-am tăvălit prin ulei cu ardei iute și pe care le-am pus apoi în tigaia mea de fontă.

pui cu spanac  (2)Am mai pus lângă ele câteva roșii dulci, câțiva căței de usturoi cu tot cu coajă, să se coacă încet și frumos, un ardei iute feliat, sare și piper.

pui cu spanac  (4)Am turnat o cană de vin alb în tigaie.

pui cu spanac  (6)Am pus trei-patru lingurițe de muștar boabe peste carne și am pus tigaia-n cuptorul încins. 180 de grade Celsius, 40 de minute.

pui cu spanac  (7)Odată coaptă carnea, am stins focul dar am lăsat tigaia în cuptor până am pregătit garnitura.

pui cu spanac  (10)Am tocat trei căței de usturoi și i-am pus într-o cratiță împreună cu două linguri de unt.

pui cu spanac  (13)După ce s-a topit untul, am pus spanacul. 800 de grame (masă pentru 4).

pui cu spanac  (14)Am stors  o jumătate de lămâie peste spanac, am presărat puțină sare și puțin piper, am pus capacul și am mărit focul.

pui cu spanac  (15)După cinci-șase minute am pus trei linguri de smântână în cratiță, am amestecat bine și am luat mâncarea de pe foc.

pui cu spanac  (16)Destul de colorat, destul de sănătos.

pui cu spanac  (18)Am pus roșii, usturoi copt și câteva frunze de ridiche peste pui. Succes.

pui cu spanac  (20)Să fiți sănătoși.

pui cu spanac  (19)

Join the Conversation

  1. Faina idea.Si eu fac spanacul asa dar nu il combinam cu nimic pentru ca nu stiam cu ce s-ar potrivi.Ce gust dau boabele de mustar sau cum schimba gustul puiului? Cativa catei de usturoi, cat inseamna? Multumesc pentru raspuns si numai bine!

    1. Adi Hădean Author says:

      7-8-12 căței de usturoi. muștarul boabe are gust dulce-picant, ușor acid.

  2. Molnar-Kovacs Viorica says:

    Minunat,am sa incerc si aceasta varianta.

  3. Buna Adi! Ce fel de spanac este acela? Am cumparat si eu unul congelat, insa atunci cand s-a desfacut in tigaie a ramas intreg si sosul meu la final nu arata ‘ca o pasta’ (am exagerat putin ca sa intelegi sensul), ci frunze intregi dar fierte desigur. Mersi!

    1. Adi Hădean Author says:

      ar trebui să scrie pe ambalaj dacă-i tocat sau întreg. nu mai știu ce marcă era, dacă asta ai întrebat.

  4. Buna! Ce fel de smantana folositi la spanac? Multumesc !

  5. Am incercat reteta si rezultatul este delicios! Lamaia da un gust senzational spanacului. Multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close