Aperitiv de nuntă

1.8K

Nu spun că-i bine, nu spun că-i rău, spun doar că nu-mi place. Ba, să fiu sincer, consider că din punct de vedere nutrițional, din punct de vedere estetic și din punct de vedere al gustului, aperitivul de nuntă așa cum se vede/mănâncă/risipește la aproape toate nunțile românești, e o mizerie. Șuncă presată de proastă calitate în care unii învelesc maioneză amestecată cu morcovi și țelină, alții învelesc hrean (uneori cele două rulouri se regăsesc pe aceeași farfurie), tartine unse cu unt sau margarină (da!) peste care unii pun icre colorate artificial, aproape nelipsitul „doboș” din cașcaval, șuncă și unt, roșia scobită și umplută cu salată de vinete oxidată, feliile de salam/pastramă/mușchi file plin de apă și coloranți, buletele din cașcaval ras și făină și ou, bărcuțele din ardei și brânză de vaci cu ceapă și mărar/boia, trandafirul din coajă de roșie, măslinele aproape uscate, șnițelul cu crusta de două ori mai groasă decât carnea, chiftelele de obicei fără alt gust decât cel al sării și cu textura alterată de pesmetul prezent în ele în cantitate cel puțin egală cu carnea. Ruladele, gujoanele, terinele, ballotinele și galantinele au fost introduse treptat ca niște fițe și, în loc să aducă puțină clasă pe farfuriile cu aperitive, au fost lăsate să zacă lângă rulourile de șuncă presată cu hrean și maioneză, fiind ele declasate și aruncate într-un context jenant.

ouă de prepelită

„Clienții cer doar asta”, spun cei care furnizează meniuri și mâncare la nunți. Cred că-i scuza perfectă pentru lipsa de inițiativă și curaj a celor mai mulți dintre ei. E mai ușor să-i arăți viitorului nuntaș o listă cu preparate pe care le faci de 15 ani decât să-i explici ce-i cu noutățile din listă. E mai ușor să-i spui „asta avem” decât să organizezi o degustare de meniu pentru cineva care va lăsa între 8000 și 10.000 de euro în localul tău, într-o singură zi. E mai ușor să dai vina pe lipsa de educație culinară a națiunii decât să-ți asumi educarea treptată și cu răbdare (culmea, acțiunea aceasta nu exclude afacerea, unii mai înțelepți o practică și nu le merge rău, ba din contră) a publicului.

rulou de vită

tortilla wrap

„Aperitivul trebuie să fie bogat pentru că el creează prima impresie” spun nuntașii, respectiv cei care plătesc pentru nuntă (nașii, părinții, mirii). Asta-i o scuză jalnică pentru aruncarea a zeci de kilograme de mâncare după câte o nuntă (asta în cazul fericit în care șnițelele și chiftelele scăpate de la nunta de azi nu se regăsesc pe farfurii la nunta de mîine). 800 de grame de mâncare pe o farfurie din debutul unei mese în care urmează o gustare caldă (de obicei un pește care fie are sos greu lângă fie orez fie și una și alta), un fel principal alcătuit dintr-o prăjeală și o friptură, fiecare cu garnitura ei și toate patru pe aceeași farfurie (există variațiuni dar am observat la ultimele evenimente la care am participat că se practică „duo”-ul de pasăre cu porc în diverse forme), niște sarmale, tort, prăjturile de pe masă, uneori și o supă sau o ciorbă. Nu mai vorbesc de tărie, bere, vin, apă, sucuri și cafea, zgomot, dans, agitație, temperatură crescută. Toate astea reprezintă o încărcătură fantastică asupra organismului uman, un abuz la care ne supunem cu veselie, împingându-ne spre pragul infarctului, timp de 6-8-10 ore. Apoi dăm darul, mergem acasă și ne bucurăm de rău și mahmureală în următoarele 48 de ore. Da’ ne-am distrat, a fost o nuntă faină, începută cu un aperitiv bogat.

scotch eggs

rulou de pui cu legume și mirodenii

Sper să ieșim cât de repede de sub umbra lui all you can eat, să scăpăm de dorința de a mânca tot și să ne concentrăm la a mânca doar cât trebuie și, dacă se poate, mai bun. Și mai sper că oamenii de la Hills, din Bistrița (toată povestea de mai sus e legată de ultimele două ședințe de lucru pe care le-am avut cu bucătarii de acolo pentru a construi meniuri pentru evenimente) vor reuși să-și educe publicul, cu tact și răbdare, așa cum și-au propus, fără a jigni pe cineva și fără a-și pierde afacerea. Eu am încredere în dorința oamenilor de mai bine, de mai bun și-i încurajez și felicit pe cei care au curajul de a participa la schimbare.

terină din ficat de pui

frigărui de pui

Să fiți sănătoși.

aperitiv

aperitiv

PS: pentru ilustrație am folosit poze cu feluri din noul meniu de eveniment de la Hills.

Join the Conversation

  1. Buna Adi,

    Foarte frumos articolul tau…noi avem un eveniment pe 26 octombrie si am incercat sa avem un aperitiv mai altfel…o salata caprese…putina branz blue cu struguri si migdale, crevete pe rondea de zuchini, roastbeef cu fructe si pasta de hrean si minirulada de curcan cu sos tartar:)..dupa care urmeaza un somon cu legume la abur. Sper sa fie ok si sa nu ne trezim cu fel de fel de comentarii:))

  2. Perfect de acord!

  3. …mda.Unul dintre motivele pentru care nu ma grabesc sa fac nunta :))))

  4. …mda.Unul dintre motivele pentru care nu ma grabesc sa fac nunta :))))
    Meniuri copy-paste,combinatii groaznice,sali asemenea :)

  5. Lavinia says:

    De azi intr-o saptamana are sora mea nunta si ma gandesc cu groaza la asta. Pe de o parte pentru ca sincer urasc nuntile (cred ca un nivel mai mare de prost gust si mitocanie adunate la un loc numai o nunta le poate echivala) si pe de alta, mancarea…Cred ca dupa nunta va trebui o saptamana de post sa imi revin :( (desi sigur nu voi manca tot)Numai sa stii ca e adanc inradacinata in gandirea romaneasca ideea ca trebuie sa le dai multa mancare oamenilor altfel zic ca nu a fost nunta frumoasa si cica darul e egal cu cantitatea de mancare… ORIBIL!

  6. florea anna maria says:

    ca si alte lipsuri -lipsa educatiei culinare e foarte vizibila la romani!si se pare ca nu prea exista dorinta de a invata ceva nou!

  7. pozilla says:

    Minunat articol, m-am distrat de minune. Ai surprins perfect esenta mizeriei ce se practica la nunti. Am fost la doua nunti recent, iar meniul descris de tine era acolo – cu diferenta ca la una dintre ele duo-ul cu pricina era porc-vita(moarta de batranete la o varsta inaintata). Sa ai spor la treaba si succes la raspandirea ideilor tale revolutionare, ca e mult de lucru

  8. ramonamc says:

    Draga Adi, multumesc ca spui lucrurilor pe nume. Este jenanta aceasta traditie a aperitivelor multe si proaste, ale menuriulor supra incarcate si standardizate (si deseori de o calitate mediocra), dar puternic inradacinata. Eu cred ca un meniu mai subtire, dar de o calitate superioara (atat ca materie prima, cat si gatita si prezentata cu gust), ar face o mai buna impresie nuntasilor, chiar si pt dar…

  9. Nu am sa inteleg niciodata de ce aperitivul e „o farfurie plina – plina” cu tot felul de chestii comune, multe mezeluri „socialiste” toate cu acelasi gust (indiferent de denumire ca e salam de vara, sau de Sibiu, sunca cu gust de talpa, etc…), nelipsita salata verde si trantite intr-o farfurie cat o zi de post.
    Ei asa ceva, cele de mai sus, sunt usoare si in cantitate normala (e adevarat ca nimeni nu e obligat sa goleasca farfuria cu aperitiv), dar romanul e obisnuit sa ca „aperetivul o fost mult”, deci nunta faina cu multa mancare = PRADA !!!
    Se merge la o nunta pentru distractie, nu pentru a umple burdihanele (scuze pentru exprimare, dar nu ma pot abtine) !!!!!!

  10. Mie mi se pare aiurea toată tradiția „nunții cu dar” la care trebuie musai să asiști sau să trimiți bani, în speranța că ți-i vei recupera și tu vreodată, când se vor căsători copiii tăi…zău, decât așa o nuntă, mai bine lipsă, adică înțeleg cadourile în bani de la rude foarte apropiate (de gradul unu și doi), dar dincolo de asta… E ca o uriașă afacere, faci nuntă „ca să strângi bani”, atunci normal că, în situația asta, cel mai mult contează profitul, randamentul adus, cine se mai preocupă de meniu când toți stau cu ochii ațintiți pe purcoiul cu bani…

  11. eu as zice ca la romani, nunta traditionala, e mai degraba un soi de CEC…mergi la nunta si dai bani, pt. ca apoi sa-i primesti inapoi la propria nunta…si invers! deci, nu e nicidecum o „afacere”…unde mai pui ca-ti dai organismul peste cap cu mancarurile astea!
    P.S. ma simteam oarecum „pusa la zid”, deoarece nu prea agreez modul acesta de petreceri, dar ma simt deja mai bine vazand ca nu sunt singura cu astfel de gandire!
    foarte bun articolul!

  12. „Clientii cer doar asta”. Asa e. Stii cat costa sa vrei altceva? Cel putin 50% in plus la pretul unui tacam, si-asa destul de piperat.

    (un bun prieten de-al meu se insoara in toamna si a vrut sa scape de rosii umplute, evantai de cascaval si trandafiri de salam de sibiu. La toate restaurantele unde a cerut alt meniu decat cel „de lista” i s-a dat un pret aproape dublu pe tacam)

  13. probabil cei care vb, nu ati facut nunta. fiecare vrea ca nunta lui sa fie frumoasa. dar la cheltuieli cine s-a gandit?

    ai si tu dreptate ta, dar…nu poti sa asezi in farfurie ca si cum ar fi un labirirnt sau legate cu ata, nu? ultima farfurie, 7 bucati sunt prajite un ulei, tartina e super.

    prea multa carne si deloc legume. farfurie subiectiva.

    tinand cont ca am facut deja o nunta, iar in tara vara e foarte cald, aperitivul rece ar tb sa fie racoritor si gustos. exp: salata greceasca, tartina cu crema de branza si poate putin somon afumat/prosciuto/pastrama/pate de casa, rulada cu carne de pui si branza, chiftelute la cuptor, etc.

  14. O nunta perfecta are nevoie de un meniu pe masura! Nu mi-a fost dat sa vad multe nunti care pun pret pe detalii insa sunt de parere ca ar trebui sa se sesizeze majoritatea localurilor.

  15. Minunat articol. Da, ai dreptate, meniurile de nunta sunt de multe ori mizerabile. Ultima nunta a fost acum o saptamana langa Baia Mare, la « celebrul » salon Romanita din comuna Recea . A fost cea mai proasta mancare de nunta din viata mea : friptura cu sos si garnitura de orez (risoto spuneau ei, dar nu parea si din cate stiu eu risoto nu prea e garnitura si nu se mananca rece cu salata de varza si carne de porc cu sos) mai ceva ca la spital, sarmale fara gust si reci servite DUPA un tort execrabil, supa traditionala cu taitei avea de fapt gust de supa la plic, toate preparatele erau excesiv de sarate, pestele gustos plutea in prea mult sos fainos, aperitivul = cea mai larga colectie de aspic si gelatina. Chiar ma gandeam cata nevoie ar avea de sfaturile tale. Problema la nunta este ca de multe ori parintii mirilor se implica si tin mult la prezenta preparatelor traditionale romanesti, tinerii negociaza cum pot si adauga branza frantuzeasca sau alte modernitati si rezulta o combinatie ciudata. Da, aperitivele sunt prea incarcate, noua la propria nunta ne-au propus vreo 15 feluri de mancare de pus pe o farfurie uriasa la aperitiv si erau mandri de aceasta bogatie, abia am putut face o alegere sanatoasa si digerabila fara sunca salam maioneza si compania.

  16. Bună,

    Probabil ca în cele mai multe cazuri ai completă dreptate însă vreau să mentionez ca nu poti generaliza chiar așa. Nu știu dacă te referi la zona București, poate ca da, fiindcă noi am avut o nunta superba dpdv culinar în „provincie”.

    Mai sunt și locuri care se respecta, trebuie doar găsite și încurajate.

    Zi buna!

  17. Buna, Adi! Urmeaza sa am o petrecere aniversara in curand, cu cativa invitati. Planuiesc sa am ca parte din aperitiv si cate o frigaruie de pui si m-am indragostit de imaginea de aici. Nu imi dau seama insa cum stau rosiile pe frigaruie, e vreun secret, poti sa imi spui si mie te rog?
    Multumesc

  18. Sunt de acord cu tine, mancarea de la nunti de obicei este scarboasa si mai ales aperitivul rece. Pe langa asta volumul mancari este mult prea mare pentru 4-6 ore de petrecere. Intrebarea mea este de ce se incearca sa se iasa din tipare ? Vrei sa areti ca ce?
    Din punctul meu de vedere un antreu usor, o ciorba buna urmat de un felu doi gustos este mai mult decat suficient.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2025. All rights reserved.
Close