Gălbenuș fript

Doamna mea nu mănâncă albușul ochiurilor. Mănâncă în schimb gălbenușul. N-are o problemă dacă albușul și gălbenușul sunt amestecate într-o omletă sau o papară. N-o condamn, nici eu nu-s mare fan al albușului fript (sau fiert) dar m-am obișnuit să iau ca atare combinația albuș/gălbenuș și să nu fac discriminări pe bază de culoare sau compoziție chimică. Povestea de azi nu-i chiar o rețetă, e doar un mic exemplu despre cum poți face cuiva pe plac cu un efort minim. Iată:

Am separat albușurile de gălbenușuri. Dacă nu știți cum să o faceți, spălați-vă bine pe mâini, spargeți oul într-o cană și turnați-l în palmă. Albușul se va scurge printre degete și rămâneți cu gălbenușul. Buun. odată ce am obținut gălbenușurile, am stropit o tigaie cu ulei, am pus tigaia pe foc și, când am constatat că tigaia-i încinsă, am pus gălbenușurile-n ea. Am acoperit tigaia cu un capac.

Am fript două felii de șuncă și câteva ciuperci mititele, pe post de companie delicioasă pentru gălbenușuri.

La albușurile rămase am adăugat un ou și puțină brânză, le-am bătut bine și am făcut o ditamai omleta, pentru mine. Întrucât blogul ăsta are deja prea multe omlete, nu am socotit necesar să-i fac poze și să o postez. Să fiți sănătoși.