Pipote și inimi

1.6K

Sunt oameni care nu mănâncă organe. Respect asta, dar respect destul de mult și organele, motiv pentru care caut să aflu care-s cele mai bune metode pentru a le pune în valoare așa cum merită. Dacă pentru unele (ficat, rinichi, creier) e suficient un tratament termic de scurtă durată (chiar indicat în anumite cazuri), pentru altele e musai să lași temperatura să acționeze pentru a obține gust delicios și frăgezime. E valabil în cazul pipotelor, a căror fermitate nu poate fi înfrântă cu una-cu două. De obicei, pipotele vin în combinație cu inimile (dacă vorbim despre pui, cele de curcan se vând separat). Le tratez la fel, deși inimile s-ar putea mulțumi cu o marinare și o frigere pe țepușe, deasupra jarului, chiar și învelite-n prapor de porc sau miel (am eu niște idei, poate voi apuca să le experimentez). Ultima experiență cu pipotele a arătat așa:

Am spîlat bine inimile și pipotele (650 de grame), le-am pus în oala pe care o pun de obicei în cuptor. Am spălat și curățat trei morcovi, o rădăcină de pătrunjel, câțiva căței de usturoi, două cepe și un ardei gras.

pipoteAm tăiat ceapa (puteți să o mărunțiți sau să o tăiați în sferturi, n-are mare importanță) și restul legumelor, destul de țărănește, adică nu mi-am bătut capul cu asta prea mult. De fapt, deloc. Am mai pus niște lardons, adică un fel de bacon care-i un fel de slănină cu macră. Sare, piper boabe, o tufă de mentă, niște pătrunjel verde și două fire de cimbru. Pare mult, vă promit că nu-i.

pipoteAm stropit tot ce era în oală cu o lingură de ulei de măsline.

vinAm turnat în poveste 100 de mililitri de Zinfandel. Care-i un vin.

vinAm pus oala în cuptor, acoperită, pentru două ore la 150 de grade Celsius. Am scos-o apoi și am turnat în ea 5-6 linguri de suc de roșii.

bulion

Am acoperit mâncarea cu ciuperci chamapignon și cozi de arpagic și am pus oala din nou în cuptor, de data asta fără să o mai acopăr. champignonsDupă altă jumătate de oră am scos oala din cuptor și am presărat în ea plante aromatice proaspete: busuioc, pătrunjel, arpagic verde.

DSC_9790Am bătut niște cartofi cu lapte în care am topit unt.

piureDelicios și fraged. Și cu gust de amintiri din copilărie, când carnea era mai rară decât organele.

pipoteAtât pentru azi.

pipote

Să fiți sănătoși.
pipote

Join the Conversation

  1. intrebare…de fapt curiozitate…nu calesti ceapa si ardeiul gras inainte?…eu obisnuiesc sa le calesc un pic, apoi arunc pipotele si inimile, le calesc si pe alea, apoi apa sa le acopere bine, le las la fiert la foc mic, apoi le dreg de mirodenii si plante, fac o ingroseala din smantana, iaurt si un pic de faina(sau amidon), o mai las la un clocot, si mai arunc o mana de patrunjel verde

  2. Mie cel mai mult imi plac pipotele si inimile de rata, parca e mai dulce carnea si au si grasimea aia gustoasa pe ele…

  3. Gabita Stanciu says:

    Buna….in loc de Zinfandel cam ce ar merge? E dulceag sau sec?
    Multumesc.

    1. Adi Hădean Author says:

      poți pune un rose:).

  4. Sambata am facut o tocanite din pipote si inimi,mi-ar fi placut sa fi stiut reteta asta,incercam ceva nou.Dar data viitoare sigur o voi incerca.Multumesc:)

  5. Nu știu cum se face, dar îmi amintesc perfect că bunica făcea ciulama din pipote de pui și că îmi plăcea. Nu am mai mâncat de când eram mică, pe atunci bunica avea mulți pui.

  6. Cristina says:

    Adevarul e ca tunci cand sacrifici un animal, e frumos sa pui in valoare tot ce are, sa respecti animalul – cum fac laponii.. Si cum se facea peste tot pana la aparitia supermarket-urilor. Si e frumos sa facem la fel cu orice aliment :)

  7. Arata demential si cred ca e si foarte gustos,iar modul de prezentare este foarte relaxat ceea ce m-a facut sa gastesc aceasta reteta!Multumesc

  8. As putea inlocui ciupercile cu alte legume?

  9. Mirabela says:

    Ce tare! ” Și cu gust de amintiri din copilărie, când carnea era mai rară decât organele.” Si cat de adevarat! Cat despre mancarica asta, e minunata!

  10. Buna ziua ! Trebuie sa curatam cheagurile de sange din inimile de pui ?

  11. Domnule……nota 10, am adugat niste frunze de telina, leustean si putin coriandru la ceea ce ai facut tu iar spre sfarsit inainte de a pune bulionul un stamplu de palinca sa fiu sigur ca pipotele sunt fragede. Am renuntat la ciperci (copilul meu e alergic la ciuperci) dar am fiert niste orez ca si garnitura. A fost un deliciu.
    Multumesc de idee!

  12. Ce inseamna ca ati batut cartofi cu lapte? E un piure, dar mai special se pare. E in cuptor tocanita prezentata. O astept cu nerabdare. Multumesc.

  13. Cum ar trebui sa arate inauntr pipotele coapte ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close