Rață coaptă, sos de portocale

472

Inspirat de măcănelile rațelor pe care le crește unul dintre vecinii mei, dar și mânat de nevoie (lucrez la un meniu nou pentru un client și am inclus în el anumite piese cu rață coaptă), am pus ieri o rață la copt. Simplu, fără mari intervenții.

roasted duck

Rața spălată și curățată, a fost frecată bine cu sare grunjoasă și piper (interior/exterior), împroșcată cu cimbru proaspăt și învelită în felii subțiri de șuncă. A fost pusă apoi pe un pat făcut din scrijele de cartofi, groase de 2-3 milimetri.

rața

Peste cartofi am împrăștiat un ardei gras făcut fâșii, cîțiva căței de usturoi cu tot cu pieile lor, alte rămurele e cimbru și puțină sare.

rață

Am lăsat rața la copt, cu căldură doar de jos, 4 ore la 130 de grade Celsius. Pentru ultimele zece minute, am schimbat sursa căldurii, respectiv am pornit grătarul cuptorului (căldură de sus) și am crescut temperatura la 180 de grade Celsius, pentru a obține culoarea arămie pe care o vedeți.

rață coaptă

Sosul de portocale e de faapt o vinegretă simplă. Se face turnând într-un vas două-trei linguri din grăsimea lăsată de rață, o lingură de ulei de măsline, sare, piper și zeama unei portocale. Se bat ele bine cu o furculiță apoi se strecoară printr-o strecurătoare cu găuri mici, pentru că un pic de grijă și de finețe n-au omorât pe nimeni.

vinegreta

Rața poate fi mâncată cu rondelele de cartofi care s-au copt împreună cu ea, cu usturoiul copt și ardeiul copt așijderea.

rață coaptă

Sau puteți să-i faceți o garnitură de varză (să coci rața împreună cu varza e mai bine, lucruri gustoase vor ieși din asta).

rață coaptă

Întrucât nu mă împac prea bine (de câteva luni) cu varza gătită, sar peste episoadele de genul „rață pe varză”. Să fiu sănătos. Să fiți sănătoși.

rață

Join the Conversation

  1. Mai lucreaza un pic la sos, in rest este ok. Toate cele bune.

    1. Adi Hădean Author says:

      n-am de ce să mai lucrez la sos, nu mi-am dorit altceva și nici nu vreau să le complic existența cititorilor mei, care, în majoritatea lor, nu sunt specialiști. o vinegretă îi ajunge, asta în cazul în care chiar simte cineva nevoia unui sos.

    2. „Sosul de portocale e de faapt o vinegretă simplă. Se face turnând într-un vas două-trei linguri din grăsimea lăsată de rață”
      M-am referit la faptul ca daca aceasta ” vinegreta ” cum o numesti tu, nu are un gust tocmai placut daca este servita rece. Grasimea rezultata de la rata, nu este tocmai placuta atunci cand ea se raceste. Vroiam sa spun ca puteai face o reductie a compozitiei respective si putin brandy, in care sa arunci un baton de scortisoara si o steluta de anason, si cimbrisor proaspat. Nu vad cu ce ai complica ” existenta cititorilor tai ” oferindule un preparat cu adevarat bun, unul complet. Sanatate

    3. Adi Hădean Author says:

      lucrurile-s discutabile referitoare la grăsimea de rață. mie-mi place rece, pe pâine. cât despre vinegretă (tehnic, o grăsime emulsifiată cu un acid, zeamă de citrice în cazul de față, e o vinegretă, de asta-i spun așa), o faci după ce scoți rața din cuptor și o torni peste rața caldă, câteva minute mai târziu, când mănânci. nu văd de ce ai aștepta, nu te pune nimeni să mănânci rața rece. poți să faci și asta, desigur, după cum poți să faci ce reducție vrei, dacă asta ți-e bucuria. eu încerc să fac lucrurile dacă și când au rost. în cazul de față, atât am considerat că-i necesar. scopul meu nu e să dau toate soluțiile posibile într-o postare ci doar pe care le găsesc potrivite în fiecare situație.

  2. Deosebit, felicitari! Multumim pentru retetele deosebit de gustoase si relativ simple, pe care le putem face si noi. Si fiind explicate in amanunt, chiar ne iese :)

  3. Bestial!Imi ploua in gura!
    Am facut si eu o rata la cuptor si arata la fel.Inseamna ca am facut-o cum trebuie.
    Sosul e interesant, o sa-l incerc.
    Nu ar merge si un strop de zeama de lamaie?dor un strop!

    1. Adi Hădean Author says:

      mă bucur că ai întrebat, îmi scăpase. dacesucul de portocală e prea dulce (se poate întâmpla), o linguriță de zeamă de lămâie ajută mult.

  4. Portocala am, lamaie asisderea.Tre sa-mi fac rost de o rata neaparat!Si sa vedem ce iese!

  5. Imi plac retelele tale si imi plac si fotografiile. Si eu sunt pasionata atat de gatit cat si de foto, mai nou.imi poti spune ce obiectiv folosesti? Si cu ce F ai facut pozele pentru reteta de rata? multumesc

    1. Adi Hădean Author says:

      50 mm. uneori 40 mm. merg cu f de la 1.8 la 9, în funcție de lumină și de cât blur vreau în spate.

  6. Georgiana says:

    Draga Adi, imi plac tare mult retetele tale. As vrea sa te intreb care-i secretul obtinerii unei fripturi de rata frageda. Eu am avut o tentativa, cu niste pulpite, si mi s-au parut cam tari si uscate la final. Multam fain! Georgiana

  7. Iti multumim pentru reteta. Este deosebita, esti la fel ca si toate celelalte retete ale tale. Vecinu a fost multumit ? :)

  8. „Decat” o intrebare: era rata de curte sau rata de la magazin?

    (ma intereseaza pentru ca am o rata de curte in congelator si nu stiu daca sa o supun unui tratament suplimentar sau nu).

    1. Adi Hădean Author says:

      rață de la magazinul de rațe:)

    2. pai daca ai o rata de curte nu o ierta!Carnea va fi un pic mai tare, mai atoasa, are mai putina grasime, dar gustul nici nu se compara!

  9. burghez de esenta tare.. delicioasa!

  10. Adi … o intrebare daca se poate – unde e sunca? Cand ai dat-o jos de pe rata? Merci.

    1. Adi Hădean Author says:

      șunca s-a transformat în niște chips-uri uscate. ele pot fi puse-n blender împreună cu legumele și o parte din sosul lăat de rață. sau pot fi mâncate cum sunt, dacă-ți plac.

  11. Ca sa nu iasa friptura uscata: pentru o rata intre 1.8 si 2.4 kg (pentru 4-5 persoane)
    Se pregateste rata ( se curate, goleste si leaga) . Se pune rata astfel pregatita intr-o cratita pe un pat de legume. Se acopera si se lasa 1.15-1.30 h la 170-180C. Cand rata e bine fripta se scoate capacul si se mai lasa cateva minute ca sa capete culoare, stropind-o cu sosul din cratita.

  12. ai picat la tancu cu aceasta reteta ca tot imi zice mama de cateva zile sa ii caut una si eu uit de fiecare data! multumesc:))

  13. Super! Abia astept sa achizitionez un cuptor electric! :))

  14. Nu se pune nici un pic de lichid timp de 4 ore? Nu se usuca-arde?

  15. As vrea si eu sa incerc reteta zilele astea. Doar ca am o nelamurire/intrebare: daca e rata de curte trebuie lasata mai multe ore la cuptor? Sau tot atat cat si cea cumparata? Multumesc. :)

  16. Giulia Carina says:

    Intentionez si eu sa fac rata zilele astea. Dar o nelamurire/intrebare, am si eu: daca e rata de curte, este vreo diferenta fata de cea cumparata din magazin, referitor la timpul cat trebuie sa stea la cuptor? Nu am mai gatit niciodata rata, dar pentru toate exista un inceput. Multumesc. :)

  17. E o diferenta.De fapt doua.Se face mai greu, dar savoarea este nemaipomenita, chiar daca e mai tare carnea.Depinde de marime, varsta, dar as incerca doua ore pe la 180 grade, cu folie de alauminiu deasupra, bineinteles in vas cu ceva bait in care deja s-a scaldat rata,respectiv vinisor, suc de portocale, usturoi, coriandru,orice va place voua) apoi cu maxim de temperatura 15-30 minute, sa capete o crusta aurie si crocanta.Nu sunt expert, ma descurc vazand si facand, dar merita sa incerci ( si in alea 2 ore tre sa mai vezi din cand in cand ce e inauntru!)Asa fac eu.Nu ma blamati daca nu va place!

    1. Giulia Carina says:

      Multumesc frumos. :)

  18. Buna Adi,

    Am facut un confit de rata acu ceva vreme si a iesit delicios. Am folosit atunci pulpe de rata. Am primit insa de curand o rata intreaga si ma gandeam sa o gatesc la cuptor insa mi-as dori sa iasa ceva asemanator cu confitul acela facut din pulpe. Oare daca o pun intr-o punga pentru friptura la cuptor, o sigilez si intep punga in 3-4 locuri, rata intreaga nu va fierbe oarecum in untura/grasimea proprie care se va topi incet in cuptor? Ce parere ai? Astept cu interes parerea ta. Iti multumesc, de asemenea, pentru retetele delicioase pe care le postezi mereu. :D

  19. Arata super ratusca :)
    Intrebarea mea este urmatoarea: cartofii nu se ard timp de 4 ore la cuptor? De asemenea am observat ca nu este mentionat nimic de vreun sos, marinata, ceva ce trebuie pus in tava la cuptor impreuna cu rata ca sa nu se arda, respectiv usuce. Te rog frumos, ne poti lamuri in acest sens? :) Multumesc.

  20. Reteta ta este geniala! Am incercat-o si rata mea a iesit perfecta. Inca putin si se mancau si oasele:) Si sosul a iesit foarte bun, s-a potrivit perfect cu ratusca.

    P.S. Manuela, nu se ard cartofii pentru ca rata isi lasa foarte multa grasime. Rata nu se arde ca este invelita cu sunca. Poti incerca reteta cu incredere.

  21. Rata a iesit impecabil, A+, cartofii in schimb s-am lipit de tava… :( . Sosul de portocale genial. Super fresh si incredibil langa rata. Unde am gresit cu cartofii? Am urmat pasii la litera! Oricum am scos seara cu alti cartofi facuti separat! Multumesc Adi Hadean!

  22. dupa 4 ore , respectand retata rata e inca tare, nush cine a gresit…

  23. la 130 de grade timp de 4 ore sigur, cum prezinti in reteta sigur nu iese….

    1. Adi Hădean Author says:

      mie mi-a ieșit așa. sigur.

  24. Am gatit si eu aceasta reteta, rata a fost foarte frageda, sosul demential. Cea mai buna reteta de rata cu portocale. Multumesc Adi!
    Carcotasilor le recomand sa isi schimbe cuptorul

  25. laurentiu says:

    Salut, Adi.

    Daca rata este transata, cat ar trebui sa o tin la cuptor?

    Multumesc pentru reteta.

  26. Irina says:

    Hristos a inviat! Macanitoarea a iesit demential!!!
    Pentru cei ce au cuptor mai putin performant, ca mine, am asezat rata jos-ultima treapta- caldura sus/jos 130grade 1h, apoi am ridicat-o o treapta mai sus, 160grade 2h. A iesit rumena si suculenta si numai buna de infulecat:) pofta buna si spor la gatit!
    Multumesc pentru reteta simpla si gustoasa!

  27. Deosebite retetele, felicitări…am o intrebare: dc am rață sălbatică treb sa o fierb putin inainte?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
AdiHadean.ro © Copyright 2023. Toate drepturile sunt rezervate.
Close