Clujul, oraș frumos, civilizat și cultural, are, ca orice loc în care trăiesc oameni, conflictele sale, roblemele sale, rușinile și necazurile sale. Are, din fericire, și exemple de solidaritate, de altruism și de omenie. Să vă spun: în fiecare zi de Marți, Piața Muzeului atrage oameni atât de necăjiți încăt n-au după ce bea apă. Vin acolo pentru mâncare, și-s câteva sute. Călugării franciscani au reușit cumva să canalizeze donațiile comunității către acești oameni care, o dată pe săptămână, primesc ajutorul de care au nevoie. Intereseându-mă de soarta acestor oameni, am ajuns la asociația care organizează acțiunea O masă caldă, acțiune prin care, cu multă muncă voluntară și cu fonduri puține, câțiva tineri inimoși reușesc să puna săptămânal 150 de porții de mâncare caldă în fața unor oameni care nu pot face asta pentru ei înșiși (puteți sprijini acțiunea prin donații aici: RO83BTRLRONCRT0247298402 Soc. Studenteasca de Stiinte Politice, SWIFT BTRLRO22).
Vă spun drept, aș prefera ca toate acțiunile mele de voluntariat să rămână anonime, aș fi mai împăcat sufletește. Pe de altă parte, știu că datorită expunerii de care am parte, pot atrage alți oameni care doresc să ajute dar nu ștu cum, pot atrage fonduri care altfel ar rămâne nefolosite sau s-ar transforma în poșete scumpe ori partide de golf fără miză. Din acest motiv am decis să scriu și despre O masă caldă, și despre ce urmează să fac azi, după prânz.
După ora 14.30, bucătăria uneia dintre cantinele Primăriei va permite accesul voluntarilor care vor găti pentru 50 de persoane, de toți banii. Toți banii fiind 100 de le (una sută lei). Acum, gândiți-vă ce cumpărați de 100 de lei din supermarket, în ziua voastră de aprovizionare, apoi imaginați-vă ce mâncare ați face din 100 de lei pentru 50 de oameni. Greu, nu? Vă spun ce voi face eu după ce termin de scris acest articol:
Merg la piață și cumpăr cartofi noi (în supermarket costă 2 lei kilogramul, cred că la piață mă voi descurca să obțin ceva mai aproape de un leu). La bucătărie, spăl cartofii bine de tot. Coaja rămâne pe ei, e gustoasă și hrănitoare.
O să mai spăl și niște usturoi verde, ceapă verde, pătrunjel, mărar și tarhon.
Amestec cartofii cu o parte dintre verdețuri, îi stropesc cu ulei și-i pun la cuptor pentru o oră la 180 de grade Celsius.
Îi scot din cuptor, îi amestec cu ceapă și usturoi mărunțite, presar sare peste ei și-i mai pun 10 minute-n cuptorul încins.
Dacă mă descurc cu banii, mai pun lângă cartofiniște afumătură sau niște brânză.
Dacă rămân bani și pentru roșii (mă îndoiesc, sincer), pun și roșii.
Cam așa-i viața pentru unii oameni. Poate n-ar strica să fim recunoscători pentru ce avem azi, respectiv pentru faptul că o bucată de brânză și o roșie au cum să ajungă pe masa noastră chiar dacă dăm un leu și 50 de bani pe un kilogram de cartofi.
Atât pentru azi. Să fiți sănătoși.
Fusilli al torchio sau taglierini făcute din făina cu legume: dovlacei, morcov, ceapa verde, usturoi verde, branza de capra la 12 lei/kg.
5 kg făina – 8 lei
10 oua – 5 lei
Dovlacei 5 kg – 25 lei
5 leg usturoi verde – 5 lei
Branza de capra 1,5 kg – 18 lei
Morcov 1 kg – 2 lei
Busuioc de la Țărani 2 leg – 6 lei
Creminos (unt+margarina) 3 pachete – 7,5 lei
Si încă mai ramân bani.
Creminos? Deja ma apuca greata.
3 kg de carne tocata – 40 lei
(de pui costa 13 lei/kg, sau de porc 14 lei)
1 kg pesmet – 4 lei
2 kg ceapa – 6 lei
10 leg de pătrunjel – 10 lei
15 oua – 7,5 lei
Ulei 1 kg – 4 lei (eu nu folosesc de fel ulei, fac pe plita)
Semințe de fenicul – 3 lei la Plafar
Salata verde
50 de chifle mari – 25 lei (daca le faci, te costa 12 lei)
Burgeri. Sau chiftele cu pilaf.
Ştii care-i necazul? Că vor contribui cei care n-au bani de golf sau poşete. Chiar şi-aşa, eu zic să spui când faci o faptă bună, n-are loc modestia aici.
Pot face zeci de preparate in bani putini, de fapt asta fac zi de zi, hrănesc pe cei care isi permit, si din banii lor ii hrănesc si pe cei care nu isi permit.
Orez uzbec (cel mai bun din lume) cu chiftele, geantik, plăcinte, fasole, linte, mazare. Carne tocata in amestec cu orez, cu pâine, cu legume, cu ceapa, cu pesmet.
Mai stiu un lucru, cand sunt mai multi taie carnea mai mărunt.
Wok chinezesc care care multă ceapa si morcov, cu paste de mana sau orez.
Se găsește un prosciutto la pachet vidat, sub numele de „atunci crud uscate” la 12 lei/ 500 gr.
Kyu-kyu : https://facebook.com/MangaliaFood/albums/1439094833015325/
Qatlima: https://facebook.com/MangaliaFood/albums/1439227113002097/
Si un desert ieftin: https://facebook.com/MangaliaFood/albums/1439284016329740/
Aceasta este o provocare care mi-ar fi plăcut.
Erata: sunci crud uscate
Si mai sunt multe alte greșeli din cauza de autocorect si ca m-a incitat ideea.
Bucataria central-asiatica este precum Cucina Povera din Italia, ieftin de facut.
De-a lungul timpului am fost nevoit sa înlocuiesc ingredientele scumpe cu unele mai ieftine, am remarcat ca in unele cazuri înlocuirea a dat un preparat mai bun.
Iarna castravetele costa 10 lei/kg. Eu folosesc mar verde.
Semințele de pin le înlocuiesc cu semințe de floarea soarelui prăjite pe loc si sfaramate.
Uleiul de susan il fac asa: prăjesc susan, il macin in mojar pana se face pasta, amestec in borcan cu ulei.
Toate rețetele mele sunt in costuri umile.
Asta este măiestria, din bani putini sa faci spectacol culinar, nu sa ai la dispoziție un vagon de ingrediente pentru o farfurie.
daca nu ar trebui sa ma loghez pe facebook poate as aprecia munca ta,dar asa uita
E tare trist că într-o societate modernă ca a noastră, în care unii au enorm de mult, cu mult mai mult decât ar putea consuma în zece vieți, alții mor de foame la propriu. Și vorbesc acum de toate cele șase miliarde de ființe umane de pe glob (sau or fi mai multe?). Mulțumim pentru cont și că ne-ai atras atenția.
7,2 miliarde
Multumesc tuturor pentru cuvinte si fapte. Voi avea o zi mult mai buna pentru cam venit si am citit.
Dumnezeu să vă dea sănătate, vouă și familiilor voastre, pentru ajutorul dat sărmanilor !
Sugerez sa faceti un agreement cu companiile de telefonie mobila pentru colectarea banilor prin sistemul „SMS” si sunt sigur ca veti obtine rezultate bune. Asta daca se face si o reclama corespunzatoare la tv si radio…Transferul bancar on line poate fi facut de unul care are banii lui Becali sau Tiriac nu de catre un pensionar ca mine , dar 2 euro as da din inima pentru masa unuia mai amarat decat mine.Cu respect , JC
Eu as miza pe cartofi prajiti cu oua ochiurisi salata de rosii cu castraveti. E simlu, satios, si ar fi o masa apreciata de cei cu venituri mai mici care nu-s obisnuiti cu mancaruri sofisticate.Asta mananca studentii cand nu prea au bani.
minunatt