În această săptămână vă propun o salată uşor de preparat, delicioasă şi plină de prospeţime. De când locuiesc în Polonia, am învăţat să apreciez sfecla roşie, să mă bucur de gustul aparte şi să-i preţuiesc culoarea uimitoare. Cred că este o legumă versatilă, care poate fi preparată în diferite moduri. Preferata mea este sfecla roşie coaptă, ţinută în cuptor suficient cât să devină fragedă.
Ingrediente pentru 4 porţii
2 sfecle roşii, , 100 gr spanac, 4 smochine, 3 linguri ulei de măsline, 3 linguri melasă de struguri (sau rodii), 1 lingură oţet de struguri, 1 linguriţă muştar, 1 linguriţă muştar Dijon, sare, piper, 250 gr brânză ricotta, o mână de alune caju măcinate
Se preîncălzeşte cuptorul la 200 de grade. Sfecla se curăţă de coajă şi se taie cuburi. Se amestecă cu o lingură de ulei, o lingură de melasă, sare şi piper. Se dau la cuptor aproximativ 20 de minute, până devin fragede, dar nu foarte moi. Trebuie să-şi păstreze textura “crocantă”.
Se pregătește vinegreta din restul de ulei, melasă, oţetul de struguri, muştar, sare şi piper. Se amestecă sfecla cu spanac şi smochine, se stropeşte cu vinegreta de melasă şi se serveşte cu ricotta și alunele măcinate.
Text&Foto: Lia Ștefan
arata foarte apetisant! o s-o incerc…