Ieri au fost în vizită băieții de la Cassaloco. Au avut o treabă muzicală în Cluj și cu ocazia asta au trecut prin Irish&Music Pub, să le fac oarece de mâncare. Am ales un fel tradițional, de la noi, de pe valea Gangelui Superior: curry de pui și orez cu legume. Iată cum am procedat:
Am tăiat pieptul de pui în bucăți mici, l-am acoperit cu iaurt, am presărat peste el trei lingurițe de curry și coaja unei limete.
Am amestecat bine și am lăsat la rece pentru o oră.
Între timp am tăiat legumele în bucăți nu foarte mici. Am folosit ceapă, usturoi, ardei gras, morcov și dovleac plăcintar.
N-am avut cum să fac niște lipii tradiționale din hrișcă dar am improvizat: am întins câteva discuri subțiri din aluat de pizza (apă, sare, făină, drojdie, ulei).
Am copt discurile pe vatră. Voi puteți să le coaceți pe grillul cuptorului de acasă, la temperatură mare.
Am pus legumele pe foc și le-am sărat puțin.
După ce s-au înmuiat puțin, am adăugat orezul fiert și o linguriță de anason.
În wok-ul încins am pus puiul cu tot cu iaurt și o cană de suc de snanas. Am lăsat să fiarbă până a scăzut și am adăugat o mână de pătrunjel uscat (puteți folosi și verde dacă aveți).
La urmă, am pus ardei iute peste pui (l-aș fi pus în timpul preparării dar am avut musafiri care nu tolerează mâncarea picantă).
O să mai fac mâncarea asta, a fost bună.
Băieții au apreciat-o, ceea ce m-a bucurat.
Nu mai baga retete din astea ca vad astia pozele, vad lipie si carene de pui si te baga la suprataxa :)
PS Chiar arata bine ;)
yummi :), ce bine arata mancarea asta! Cred ca o sa o incerc si eu, sunt o mare fana a orezului si curry-ului. e foarta interesanta conbinatia de arome.
Marius, nu mă porni! :-))
Eleny, cred că o să-ți placă:-).
usor de pregatit..si cred bun…maine o si incerc..cu ce alte legume propui o alta combinatie…
Simona, propun o combinație cu legumele proaspete pe care le poți găsi în sezonul ăsta. Merg și cele congelate, cu condiția să nu fi fost fierte înainte de congelare (sunt mai greu de găsit cele de felul ăsta).
exemple…!!! gasesc toate legumele proaspete….nu folosesc congelate la fasolea verde..ce ai mai adauga>????
țelină, morcov, nap, tulpini de țelină, gogoșar.
..multumesc
Curry…yum! Am mancat curry facut de indieni in Japonia si e super! Am incercat si in Romania, dar e mult mai uleios totul si nu-mi pica bine :) Reteta asta arata foarte bine, poate ar trebui sa sterg de praf borcanelele de condimente pe care le-am carat cu mine prin aeroporturi :) Mersi!
Misaki, eu evit să folosesc prea multe grăsimi acolo unde nu-și au locul totuși, multă lume nu face asta (la noi, vreau să spun). Dacă te-a inspirat rețeta asta, nu mai sta.-).
Cum sa nu apreieze asa o bunatate ? De fapt asa sunt toate retetele tale…
Sambata am trecut-o la mine in meniu sa o testez( dar din carne de curcan)
Am incercat saptamana asta reteta ta. Si apoi a trebuit sa o facem din nou pentru ca ne-a placut prea mult :) E delicioasa. Multumim.
AppleTree, cu placere:-)
O sa incerc reteta chiar maine :) Eu zic ca s-ar potrivi si putin ghimbir, ar fi o nota exotica si putin iute ;))
mestere, acum o fac, imi lipseste anasonul si ardeiul la legume. Doamne ajuta, daca ma ating pe buric, ma scarpin direct pe spate, am o foame de lup… Tine-mi pumnii.
Gustul este foarte bun dar mie mi s-a branzit iaurtul imediat ce l-am pus in wok-ul incins. Cum de tie nu ti s-a intamplat asta? :)
încă n-am pățit. de obicei dacă iaurtul e prea rece și tigaia prea fierbinte…
Da, cam asta a fost cazul meu :))) Merci de raspuns, o sa mai incerc.
Cand ai zis 1 cana de suc de ananas te-ai referit la suc fresh de ananas facut in casa? Cu ce il putem inlocui?Pot pune suc cumparat de ananas la cutie? Presupun ca zeama din compot este mult prea dulce si nu merge? Multumesc