În primul rând, le mulțumesc celor care m-au votat la RoBlogFest. Tuturor celor 96 (numărul de voturi mi-a asigurat locul 2). Și să o felicit pe Teo. Mă bucur pentru ea, știu căt de mult se străduiește și cred că merită bucurii de felul ăsta. Apoi, să revin la ale mele. Atât de multă lume m-a întrebat depre grătare în zilele astea încât mi s-a făcut poftă-poftă de un grătar suculent, din carne de vițel, făcut doar pe jumătate, medium, cum zice ospătarul. Să vedem de ce am fost în stare.
Am cumpărat un cotlet pe măsura mea. Vedeți zig-zag-urile acelea albe de la suprafața cărnii? Sunt firișoare de grăsime. Ele ne asigură că suntem pe drumul cel bun și că avem din ce să facem un grătar decent. Am lăsat canea la temperatura camerei cam trei ore. Nu era înghețată dar stătuse în frigider și era fermă, avea nevoie de timp pentru a se relaxa puțin.
Fiind încă prins de guturai, nu m-am avântat la grătare afară (nu știți voi cum aștept) așa că am folosit tigaia grill. Am stropit-o cu puțin ulei și am lăsat-o să se încingă. Abia după ce s-a încins am pus carnea în ea.
După trei minute am întors carnea pe partea cealaltă.� Știți că-i momentul să o întoarceți când vedeți că s-a colorat până la jumătate.
După alte trei minute amluat carnea din tigaie și am pus-o pe o farfurie încălzită, să nu se întărească. Am condimentat-o cu sare și piper.
Pentru că mai aveam în frigider o mână de frunze de salată amestecate, am zis că ar fi păcat să le las să se veștejească. Am turnat peste ele puțin ulei de măsline extravirgin.
Am mai pus peste salată și puțin oțet din vin, aromat cu rozmarin și alte buruieni.
Am amestecat bine și am avut și o salată bunuță lângă carne.
A fost un grătar pe gustul meu.
Să fiți sănătoși.
Am apucat si ziua (azi) in care sa-ti citesc reteta si sa am in acelasi timp in fata ceva asemanator. Hmmm, o bunatate… plus ca a mea e facuta afara pe gratar. :D Asa mai merge, adica de obicei, tu gateai minuni si eu mancam eugenii, dar azi a fost in sfrasit ziua in care m-am sincronizat perfect. Numai bine!
i like. very nice.
Arata foarte bine ce ai facut acolo si deasta as vrea sa intreb:
De unde se poate cumpara un astfel de cotlet de vitel, ca eu tot caut si nu gasesc .:P
Gog, eu îl iau din măcelării:-)
Cred ca nu-i târziu s-o fac nici acum, după mai bine de 10 ani de la publicarea retetei. Mulțumesc Adi!