Aripi picante

342

Cu ocazia vizitei de lucru, pace și prietenie a tovarășului Tudoran, poporul (adică eu) a adus prinos de recunoștință săvârșind ceea ce toți cei ce au fost vreodată La Mall cunosc sub numele de Aripicante-Aripicanteee.

Mai întâi am procurat aripile de pui. Le-am curățat și le-am spălat.

Multă mentă verde cumperi la un leu.

Pentru condimentare am folosit piper, enibahar, chimen, coriandru și sare. Pisate în mojar.


Am folosit și un ardei iute, tocat mărunt.

Am zdrobit și menta în mojar, împreună cu ardeiul și condimentele. Am adăugat și puțin ulei de măsline.

Cu pasta obținută am frecat aripioarele pe care le-am pus apoi într-un vas, le-am acoperit cu vin roșu și le-am pus în frigider pentru patru ore.

Am tras aripioarele în țeapă. Eu am folosit frigăruile pentru kebab de la Grillshop. Puteți să folosiți orice fel de frigărui, chiar și din lemn, dar pe acelea e bine să� le lăsați cam o oră în apă, să se umfle și să ardă mai greu.

Normal, am pus aripile pe grill.

Le-am sucit, le-am răsucit și în cele din urmă le-am pus pe masă.

Le-am alăturat un sos picant, despre care voi vorbi cu altă ocazie pentru că are o poveste destul de lungă. Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. Suuuper, moamă ce bine arată:) Hai te rog fă o livrare la Braşov, pliiiiiiz:D

  2. Sa-mi spui si mie cum faci poza atunci cand torni uleiul :D
    Super reteta! S-a notat!

    1. Se vorbeste la noi in Jurilovca unde blogurile de mincare au mare trecere ca le face mama lui Alexandroaiei din Stefan cel Mare, comuna de mult infratita.

  3. adihadean Author says:

    AlexT, s-ar putea să ajung în curând la Brașov, să gătesc.
    Nicu, greu, mii de litri turnați :-))

  4. ceva usor de vara vegetarian nu ai?

    1. adihadean Author says:

      Adi, ba da, am multe rețete vegetariene.

  5. martisor says:

    Pff, ce bun! Intrebare: de unde iei multa menta verde la un leu? Huh?

    1. adihadean Author says:

      Martisor, în perioada asta, de la bătrânelele din piețe. În supermarket iei puțină mentă la 10 lei:-).

  6. martisor says:

    Pot să insist? Din ce pieţe de prin Bucureşti, că la Obor n-am găsit… :D

    Mulţămesc de răspuns!

    1. adihadean Author says:

      Mărțișor, îmi pare rău că nu te pot ajuta cu informația asta, eu îmi fac cumpărăturile din Cluj (aici locuiesc) :-)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close