Ultima zi în Singapore

280

În Singapore, oraș minunat și stat guvernat cu înțelepciune (cel puțin asta-i impresia unuia care habar n-are, că dacă-l întrebi pe taximetristul cu care am circulat ultima dată, îți va spune că la ei mai nimeni nu-i iubește prea tare pe politicieni) și mână de fier (zice că e una dintre puținele țări în care intri la închisoare dacă ai călcat pe bec fie că ai bani fie că nu), am stat cam trei zile bune, dacă tăiem timpii pierduți pe drumuri și alergătură după cazare. Am încercat să facem ca aceste zile să fie cât mai pline, nu ne-am ferit de experinețe ce pot fi considerate dure de către unii oameni (încă nu v-am povestit despre Sinma Live Frog, o las pe asta pe mai târziu) și am încercat să trăim Singapore-ul nostru, nu al celor ce au trecut înainte pe acolo și ar fi vrut să le retrăim experiențele (vă mulțumim tuturor pentru sugestii și ponturi dar dacă le-am fi urmat pe toate, ar fi trebuit să mai stăm în Singapore măcar o lună, lucru imposibil deocamdată). Sper să putem reveni aici pentru că știu că ne-au scăpat o mulțime de lucruri bune.

Dimineață am luat micul dejun la Sleepy Sam’s, hostelul în care am dormit ieftin și împreună cu alți 25-30 de oameni, majoriatea europeni. Am scăpat renumitele egggs de pe tăblița de la intrare și am primit pâine prăjită, cafea, gem, pepene roșu și unt de arahide. Micul dejun a fost inclus în prețul plătit pentru pat.

În ultima noastră zi în Singapore, musonul s-a scuturat un pic spre noi și ne-a arătat cum stă treaba. Cerul s-a acoperit de nori în cinci minute iar de la primul strop până la ploaia torențială n-au trecut mai mult de 20 de secunde. Eram în fața ambasadei Thailandei, așteptând să vină vremea să intrăm pentru vize. N-am adăpostit sub un pasaj preț de un ceas apoi ne-am luat inima în dinți și am parcurs în două etape cei 50-60 de metri până la poarta ambasadei. Când am primit încuviințarea de a intra în ambasadă, eram deja leoarcă. Nu contează, important e că am primit viza (ca români nu a trebuit să plătim taxa de 50 SGD dar a trebuit să arătăm cam toți banii pe care-i aveam la noi, ca garanție că nu vom deveni niște asistați social odată ajunși în Thailanda).

După ploaie, viză și un taxi în care mirosea a curry, garam masala și lapte de cocos, am ajuns iar în Bugis, pentru a ne recupera bagajele și a porni spre stația de autocar, adică spre începutul călătoriei noastre spre Malaezia. Înainte de asta, pentru că mai aveam timp și pentru că nu se cade să pornești la drum cu stomacul gol, am intrat la Zam Zam, un restaurant cu bucătărie fusion, arabo-indiană, în spatele moscheii Sultan, poreclită de noi Ștefan cel Mare (Allah, iertare). Aici am mâncat cu 18 SGD (cam 9 Euro) pe săturate și am mai luat o bucățică la pachet, să avem pe drum.


Pentru a ușura întâlnirea cu iuțelile comandate, am primit niște castraveți scăldați în sos dulce. Nu prea ne-am atins de ei.

Răzvan a luat mutton briyani, un amestec de carne de berbecuț, fragedă și aromată, orez, curry și șofran.

Eu am luat mutton curry, curry de berbecuț, cum ar veni carne marinată în iaurt, friptă la un milion de grade Celsius (de fapt doar la 1200-1400 F) și scăldată într-un sos de curry roșu, greu și foarte picant.� Pentru că nu doream să se simtă singur, am luat lângă el o farfurie mare de orez alb fiert, fără condimente.

Pentru Raluca am luat chicken murtabak, un soi de lipie, mai exact o clătită enormă, ușor dulce și foarte moale și pufoasă, umplută cu un amestec de carne tocată, ceapă tocată și ea, morcovi și sos din iaurt cu curry și garam masala. Lângă clătita asta am mai primit un bol cu sos de curry și garam masala, ca să alunece mai bine. Mâncarea a fost foarte multă așa că am luat jumătate din clătită la pachet, fără sos, ca să nu ni-l punem în brațe pe drum.

Îmi pare rău că n-am reușit să fac poze mai bune, afară era încă întuneric după ploaie iar în interior aveam lumină de neon (aparatul are setări pentru neon dar fără ajutor suplimentar, atât am putut). No, bun. Gata cu scuzele, că n-avem vreme de stat.

Am plecat din Singapore cu gust de curry pe limbă și miros de clătite prăjite în nări. Și destul de uzi, dar până la autocar ne și uscaserăm. Alte concluzii? Singapore e un oraș puternic, bogat în mirosuri și texturi iar lipsa unei bucătării tradiționale e suplinită de mixul de influențe chinezești, malay, indiene, arabe, filipineze, indoneziene și europene. Dacă m-aș stabili aici? Nu cred, dar cu siguranță aș zăbovi 5-6 luni pentru a vedea mai de aproape și mai în amănunt minunățiile pe care le-am văzut și cele care mi-au scăpat în aceste trei zile. Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. Adrian Ionut says:

    „…friptă la un milion de grade Celsius (de fapt doar la 1200-1400)”…
    Foarte interesant, da sa nu exageram totusi. La temperaturile alea se topeste sticla si otelurile speciale, nicidecum nu se frige carnea, fie ea si de berbec(uț). Ca doar n-or fi avut bucataria in vreun furnal, da mai stii… :)
    Felicitari pentru articol.

    1. adihadean Author says:

      Adrian, nu exagerăm:-). Carnea se ține în cuptorul respectiv preț de câteva secunde. Lumea e și altfel decât o știm noi, oamenii fac lucrurile și în alte feluri.

  2. Mie inca mi-e greu sa cred ca pot „trai” si „calatori” odata cu voi pe drumul asta absolut minunat pe care mergeti. :)

    1. adihadean Author says:

      Nina, mie îmi pare bine că ești cu noi:-)

  3. pentru conformitate, in cazul unui cuptor indian Tandoor e vorba de o temperatura de cca 900 de grade, dar Farenheit, nu Celsius, care ar insemna cam 480C, da’ eu unul prefer metafora lui Adi cu milionu’, ca e mai inspiring, mai ales ca si marinadele alea ultra-iuti adauga la fierbinteala :))

  4. Te-ai imbract in alb, arati optimist si plin de incredere in ceea ce va urma. Par interesante mancarurile voastre inainte de plecrae, mie nu-mi place gustul si aroma de curry, in schimb n-as refuza o lipie ca a Ralucai. Drum bun in continuare si spor in toate.

  5. NICOLETA says:

    Mie imi place poza cu… PLOAIA-vreau si eu !!!!(ploaie , nu altceva).Drum bun in continuare si sa va intoarceti cu bine.

  6. Adi, iti urmaresc fiecare pas si…reteta. Spuneai ceva ieri despre un sos cu pestisori foarte mici. Stii ce sunt aia? Tot ieri am descoperit la Asian Food..niste pungi cu pestisori mici, mici, uscati..sunt ansoa (anchovy)

  7. adihadean Author says:

    Florin, ai dreptate, temperatura e atât de sus în grade Farenheit:-)
    Nicoleta, lasă că vine toamna și-or fi ploi duium
    Stelar, posibil dar cei de care zic eu sunt mici-mici-mici-mici:-)
    Maria, sunt optimist indiferent de culoarea hainelor:-). Lipia a fost perfectă, semăna la gust cu plăcintele cu carne gigantice din Oradea :-)

  8. Grozava expeditia voastra! Daca inainte citeam blogul tau ultimul, ca sa savurez pe indelete experienta culinara Adi Hadean, in ultima vreme e primul pe care il deschid pentru ca merg in urma voastra prin minunata Asie. Multam fain, Adi si Razvan!

  9. Frumos si aducator de amintiri… am stat o luna acolo in vacanta… e mult mai mult decat ai prins aici, dar tinand cont de faptul ca nu ai stat decat trei zile, e de inteles. Sunt multe de vazut acolo si si mai multe de trait :)…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close