Proiectul Muson

189

Cei care intră des pe aici știu că meseria mea cea mai nouă e aceea de bucătar iar ocupația care-mi pune o pită pe masă e aceea de bucătar-călător. Călătoresc prin țară (și uneori prin străinătate) pentru a le găti prietenilor ori celor ce urmează să-mi devină prieteni dar încă nu o știu. În vara asta voi fi bucătar-călător spre niște țărmuri și tărâmuri mult mai îndepărtate decât cele pe care le-am bătut deja.

Voi merge în Asia de Sud Est pe urma musonului, anotimp, fenomen și forță a naturii ce ține în viață partea aceea de lume. Și pentru că nu știu rândul pe acolo, am dorit și reușit să conving să vină cu mine pe cineva care a văzut deja multe locuri din lumea asta, destule cât să încapă în 100 (și mai bine) de episoade de serial tv. E vorba despre Răzvan Marc, gazda emisiunii Bazar de pe TVR2 și TVR internațional. Precis îl știți de la tv. L-am invidiat mereu pentru jobul său dar cu soiul acela de invidie blândă, fără răutate, constructivă. Viața ne-a adus cumva unul lângă celălalt și iată, facem echipă în expediția asta, lucru pentru care-i sunt recunoscător (am dus ceva muncă de lămurire pe lângă urechile lui, n-a fost ușor dar am învins).

După ce ne ducem noi până la capătul lumii? După bine, desigur. Serios vorbind, vrem să adunăm informații valoroase despre viața oamenilor simpli ori mai complicați din regiune, vrem să aflăm ce-i cu toate mirodeniile ce izvorăsc de acolo spre Europa ori Lumea Nouă și la ce-s bune ele, să mâncăm pe stradă și să dormim în hosteluri ieftine ori, Doamne-ajută, câte o noapte în hoteluri mai scumpe, pentru a vedea cum putem să-i fim de folos turistului care bate lumea cu rucsacul în spate ori celui care pleacă spre acolo la bordul unui avion ori debarcă de pe yahtul prorpiu și vrea să exploreze continentul.

O să zburăm până la Singapore iar de acolo, pe șosele, cu barcazul printre insule și iar pe șosele, prin Malaezia și Thailanda cu punct terminus Bangkok, de unde vom lua un avion spre București. Umblă vorba că voi avea ocazia să gătesc și pe acolo, lucru care ar fi extrem de bun, ne-ar putea aduce banii necesari unor incursiuni în Laos, Cambodgia ori Vietnam, pentru că avem de văzut lucruri interesante și acolo. Vom scrie mult, vom posta cât de des ne va permite conexiunea la internet (aud că nu-i tocmai rău în unele părți), vom face multe fotografii și vom aduna material pentru o carte pe care o vom publica destul de repede după revenirea în țară. Vom face filme care vor fi postate pe internet și vom publica materiale pe site-urile partenere. Va fi o aventură a cunoașterii și cred că vom veni de acolo mai bogați și cu multe daruri pentru voi.

Sursa harta.

Din fericire, proiectul nostru a fost suficient de interesant pentru a obține un sprijin important de la niște oameni receptivi la idee:

Aerotravel, Carrefour România, Casa-mea.ro, Lunch box, Lumea Mare.ro, România Liberă.ro, Trilulilu.ro și Autoritatea pentru turism a Thailandei. Le mulțumim mult. Între timp așteptăm confirmări și de la alți oameni cu care am stat de vorbă pe tema asta, oameni care ne-ar putea face expediția mai cuprinzătoare, nu neapărat mai ușoară, că nu despre confort e vorba până la urmă ci despre câte locuri reușești să vezi, despre câți oameni reușești să cunoști. S-ar putea să scoatem la vânzare și niște kilometri, după modelul patentat aici dar la asta ne mai gândim puțin.

Plecăm pe 7 August și revenim pe 27. India a fost cuprinsă în proiectul original dar nu am reușit să adunăm destui bani pentru a ajunge acolo. O să ne mulțumim deocamdată cu cartierul indian din Singapore și o să încercăm la anu’. Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. ah, si eu care imi faceam planul sa te vizitez pe 15 august, cand vin la concert la Maiden… :)) anyway, bafta multa si daca ai nevoie de niste tips & tricks ref Singapore da-mi un semn, ca am totul proaspat in memorie de anul trecut :)

    1. adihadean Author says:

      Florin, lasă că la toamnă poate ai vreme să vii să zăbovim sub vie, miroase fenomenal înainte de cules:-). Cât despre tips&tricks, ajută mereu :-)

  2. te urăsc. blând și constructiv, bineînțeles…

  3. adihadean Author says:

    :-))))

  4. Dumnezeu să vă aibă în pază!

  5. adihadean Author says:

    Multumim:-)

  6. Sa aveti parte numai de bine!

  7. Drum bun si experiente de neuitat!

  8. adihadean Author says:

    multumim frumos:-)

  9. Bai, ce sa zic, mi-a ramas gandul la ardeii aia copti. Sper ca o sa incerci sa reeditezi reteta aia si departe de casa.
    Daca mai ai nevoie de ajutor cu calatoria da-mi un semn, as putea sa te ajut cu o parte din cele trebuincioase de la niste clienti de-ai mei care te pot ajuta cu produse etc…

  10. adihadean Author says:

    doru, o să încerc să coc ardeiu-n malaezia:))

  11. ooooh ce fain! abia astept sa pozezi si sa povestesti de mancarea de acolo.

    Sa ai drum bun si sa ai grija de tine! ;)

  12. Proiectul suna foarte promitator si va doresc mult succes!
    Sa va intoarceti sanatosi! :)

    Pe cand restaurantul „La Adi Hadean”? :)

    1. adihadean Author says:

      forevergreen, mulțumim. restaurantul e într-un proiect cu bătaie mai lungă;-)

  13. Felicia says:

    Wow, succes si drum bun si abia astept impresiile, retzetele si da …ai girja de tine adica de voi amandoi ca imi placea tare emisiunea Bazar:) BAFTA !!!

  14. Bafta Adi!!! Sa aveti un drum bun si sa ne aduceti povesti faine, faine (imi sta inima-n loc cand ma gandesc cu ce fotografii o sa te intorci…)

  15. Adi, you got mail :)

  16. Way to go, brother!!! Să-ţi fie drumul bun şi ochii deschişi! Să te duci să vezi un „hocus” în Singapore (cere un Baku Te cu gândul la mine) şi apoi poate verifici contrastul izbitor cu mâncarea internaţională din zonele cosmopolite, cum e Clark Key. Tot de la Singapore poate ai vreme să-mi trimiţi o poză cu statuia lui Newton din Raffles Place. Singapore fiind o mare intersecţie culturală, vei avea ocazia să guşti acolo un amestec de bucătării asiatice. Şi MUSAI să guşti Durian, „fructul rege”, pe care-l găseşti în toată zona. Sunt tare curios cum ţi se va părea, mai ales dacă treci de duhoarea pe care o emană :) În Malaezia încearcă să verifici Laksa cu fructe de mare şi legume provenite tot de prin adâncuri. Iar dacă ajungi în Filipine, refuză politicos ademenirile la o porţie de „balut” :))) Asta dacă nu cumva eşti curios să verifici ce gust are un ou fiert cu (aproape) puişorul în el… Have fun!

  17. adihadean Author says:

    Viorel, vă pun sub pernă pe tine și pe Florin, să visez până duminică tot ce mi-ați spus:-))

  18. Drum bun, si tare m-as bucura, daca v-ar ajuta Bunu Dumnezeu, sa vizitati si India. Am urmarit cateva emisiuni cu Razvan Marc, si mi-au placut. Abia astept sa vad pozele.

  19. N-apăi drum bun şi abia aştept să citesc rezultatele.

  20. excelent! va fi o calatorie interesanta si importanta. drum bun si te asteptam cu vesti si povesti!

  21. Se anunta a fi o calatorie extrem de interesanta! Drum bun!

  22. NICOLETA says:

    Tare frumos proiect !! Duceti pe acele meleaguri si ceva din bucataria noastra , poate se mai curata, cu bunul gust al preparatelor tale, impresiile nu tocmai favorabile ce le-am lasat prin reprezentantii nostri mai bronzati . Mergeti sanatosi , ca noi va asteptam cu drag.

  23. E X C E P T I O N A L !
    Meriti ! ;)
    Sa ai drum bun, sa faci multe fotografii si sa te distrezi !

  24. Pfoai, ce te invidiez!! La modul constructiv, bineinteles! Visez sa calatoresc in America Centrala si de Sud, sa descopar obiceiurile lor culinare si sa-i invat pe localnici cum e cu mancarea romaneasca :))

  25. adi in primul rand felicitari !!!
    si deci, cand eu sunt in romania, tu pleci spre asia, hmmm…funny life !…
    apropo, mai gatesti la irish pub? si daca da, in ce zile se gasesc preparatele facute de tine?
    mersi

  26. prietene,sa ai drum bun!daca inainte de plecare ai drum prin baia mare,da un semn,poate mai bem un sprite

  27. Aha, deci pana la urma visul lui Razvan sa backpackuiasca prin Asia SE a devenit realitate :) Hei, have fun, dar vezi ca in perioada asta in Singapore si Malaezia nu e muson, doar prin Indochina (Thai si mai la nord).
    Daca vreti sa stati intr-un hostel autentic de backpackeri, greu gasesti altul mai potrivit decat Cozy Corner – sub el, la parter, e o „baterie” de restaurante chinezesti, d-alea adevarate pentru chinezi, o combinatie de street food si cantina, iar mirosul invaluie tot hostelul…:)
    http://www.cozycornerguest.com/
    In plus e la doi pasi de Bugis cu mall si metro :)

  28. Iar sus, pe langa camere, se mai doarme pe saltele printre cotloane si sus, pe acoperis sub cerul liber (saltelele mai ieftine) sau sub o veranda (saltelele mai scumpe :)

  29. Cosmina says:

    Un drum super ce merita facut macar odata in viata…si nu confortul e cel care-l face frumos..ci interactiunea cu oamenii si viata simpla asa cum o duc ceilalti din partea cealalta a globului. Incredibil..mi se pare o realizare si astept sa vad poze..multe multe poze.

  30. Si btw, mi-ar face o mare placere sa fiu site partener, evident daca te ajuta: http://www.imperatortravel.blogspot.com/

  31. Drum bun, Adi ! Sint sigura ca vei avea o calatorie frumoasa si plina de experiente interesante ! Sa ai grija cu musonul asta… Si sa te intorci cu bine, cu poze, retete noi si povesti, da? :)

  32. Drum bun, sa veniti sanatosi si sa gasiti toate bune acasa.Sa-i aduci ceva frumos Ralucai si lui Tito, bineinteles….
    Bafta!

  33. De la cine a pornit ideea?de la tine?
    Bravo Adi !
    Ești un norocos , trebuie sa recunoști!
    Sa va fie bine acolo unde veți fii!Sa fiți ocrotiți de CEL DE SUS !

  34. Drum frumos Domnu’ Adi, sa te intorci cu bine de prin tari straine, cu mintea si inima plina si sa ne incanti cu felurile de mancare de acolo :))

  35. As vrea sa fiu o moneda de 1 cent,in buzunarul tau.
    Una mica,de care sa nu ai nevoie niciodata :)

    Drum bun ,expeditie frumoasa si sa va intoarceti sanatosi !

  36. adihadean Author says:

    Vă mulțumim pentru urări și gânduri.
    Imperator, știm, planul original era să ajungem inclusiv în India dar deocamdată nu-i putirință, poate la anu’. Oricum, o ploaie tot om mai prinde și noi:-). ps: numele ne-a plăcut prea mult ca să-l mai schimbăm).

  37. mai Adi.. hai mai la sud-est un picutz.. ca ai o capitza de fani in NZ.

    1. adihadean Author says:

      Florin, mi-ar plăcea tare să ajung și acolo:)

  38. @Florin Numai pentru Adi ai o capita de fan in NZ? Pentru o famile intreaga ai? :)

  39. Exceptional! Felicitari pentru proiectul ambitios si asteptam nerabdatori sa citim despre intamplarile din calatorie si bineinteles retetele mancarurilor :D

  40. bafta multa si Doamne ajuta! Sa aveti drumuri bune si lipsite de peropetii neplacute. Sa ne vedem cu bine!

  41. No, asa ma incearca o invidie blanda, fara rautate, constructiva…

    Calatorie placuta, plina de frumos si invataminte!

  42. Drum bun, pofta buna, picioare bune si – neaparat – doctorii de burta in bagaj! :)

  43. vendela says:

    Drum bun si sa va intoarceti sanatosi!

  44. Andreea says:

    Bafta multa!

  45. Drum bun va doresc si un „sejur” cat mai placut! Sunt sigur ca veti ramane placut surprinsi de ceea ce veti vedea acolo! :)

  46. super fain! ma bucur pentru tine. drum bun si succes!

  47. Foarte interesant proiect! Felicitari Adi si iti doresc sa iasa toate bine si sa te intorci cu povesti extraordinare despre oameni, locuri si nu in ultimul rand despre gastronomie. Recunosc, si eu il invidiez putin pe Razvan Marc pentru jobul sau :P, la fel ca si pe Anthony Bourdain :)). Mult succes va doresc!

  48. Na, bravo! Îmi pun invidia în sac, şi vă urez drum bun şi să vă întoarceţi sănătoşi! Abia aştept să citesc despre experienţa voastră pe acolo!

  49. Ma bucur ca ai reusit sa faci acest proiect, sunt sigura ca o sa vii cu tolba plina si o sa-i lasi muti pe multi cu maiestria ta in ale gatitului, in ale scrisului si vorbitului. Te asteptam inapoi sanatos, implinit si cu dornta de a ne impartasi si noua cei nevazuti si neumblati pe alte meleaguri din ceea ce ai vazut si auzit.

  50. adihadean Author says:

    Strumfa, Maria, Bogdana, vă mulțumesc frumso și vouă. O să încerc să fac din experiența mea un lucru bun și pentru voi:-)

  51. wow, genial:D
    il stiu pe Razvan, am fost colegi acum cativa ani, a scris una dintre cele mai frumoase carti despre Nepal, nu stiu daca a publicat-o vreodata. abia astept sa citesc despre aventurile voastre, online si in carte:D si vreau autograf, k?:D:D

  52. gozo arnold says:

    imi place proiectul muson si eu am un proiect mai la toamna dar pe bicicleta.eu voi pleca de unul singur pe data de 29 10 2010 la singapore si voi pedala pe costa de vest spre malaezia si thailanda.intoarcerea o am pe data de 01 03 2011,din bangkok.

  53. Drum bun si sa va intoarceti inapoi sanatosi!
    Calatorie placuta.

  54. Genial proiectul vostru. Va invidiez pentru calatoria astia; drum bun si multe vesti frumoase la intoarcere; de-abia astept si carte si tot! :)
    Pot lasa calator o parte din sufletul meu alaturi de voi?

  55. va tin pumnii! mult succes si „have fun” ! sa aveti grija de voi totusi caci va asteptam inapoi pe amandoi ;)

  56. t-am spus la radio..hehehe! sa-mi scrii

    1. adihadean Author says:

      Te pup, mulțam fain:-)

  57. Super, super proiect!!! Bravo! Sa dea Domnul sa aveti vreme frumoasa si sa reusiti cel mai bun show de gen din Romania! Abia astept jurnalul de calatorie si minunile de retete de prin Asia adunate :)

  58. Probabil e tarziu pt o vaccinare impotriva hepatitei A si B (Twinrix se numeste pe plaiurile unde locuiesc), dar era o idee buna.
    Sa iasa mai fain decat v-ati propus! De-abia astept sa citesc jurnalul calatoriei :)

  59. adihadean Author says:

    Vă mulțumesc tuturor. Sunteți foarte drăguți:-).

  60. Ce frumoooos! Mult succes!

  61. Foarte interesant, stiu deja ca ati ajuns cu bine, spor la treaba si asteptam vesti proaspete, frumos proiect!

  62. o intrebare: cum se numeste melodia de la inceputul emisiunii bazar?

  63. Chiar frumos si interesant, bafta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close