Giouvetsi (carne de vită cu orzo)  – o călătorie spre Grecia

1.6K
Giouvetsi

Grecia are un loc aparte în inima mea și o consider una dintre destinațiile ideale pentru petrecerea unei vacanțe de vis. 

Astăzi am ales să vă prezint o rețetă tradițională din această țară: Giouvetsi sau mai bine zis o delicioasă mâncare cu carne de vită și paste orzo.

Gastronomia elenă descrie modul în care grecii privesc viața și hrana, pentru ei legătura dintre simţuri și mâncărurile alese fiind una foarte importantă.

Rețetele lor sunt pregătite cu ingrediente proaspete, hrănitoare şi sunt asezonate cu ulei de măsline, aromat și foarte sănătos. 

Cine vizitează această minunată țară cu siguranță va fi încântat de tavernele greceşti care au un farmec aparte, unde atmosfera este plină de viață și unde sunt servite mâncăruri delicioase. 

Bucătăria grecească este una dintre cele mai tradiționale, îndrăgite şi variate bucătării din întreaga lume și are o tradiție de peste 4000 de ani.

În anul 330 î.H., Archestratos este cel care a scris prima carte de bucate din istoria omenirii.

Titlul rețetei de astăzi nu a fost ales întâmplător, așa că haideți să facem o călătorie culinară spre Grecia și să pregătim împreună această mâncare tradițională.

Iată ingredientele de care vom avea nevoie pentru Giouvetsi grecesc: 

  • 500 gr de paste orzo
  • 1 kg de carne de vită 
  • 500 gr de sos de roșii 
  • 1 linguriță de zahăr 
  • câteva roşii cherry
  • 2-3 căței de usturoi
  • 1 ceapă galbenă
  • 2 morcovi
  • jumătate de pahar de vin roșu 
  • aproximativ 2 litri de apă (sau de supă de vită)
  • ulei de măsline 
  • 2 batoane de scorțişoară 
  • foi de dafin și cimbrișor
  • pătrunjel proaspăt 
  • sare și piper după gust
  • o lămâie – pentru servire
Ingrediente Giouvetsi

Mod de pregătire Giouvetsi 

Într-o oală am pus uleiul de măsline și bucățile de carne de vită pe care le-am rumenit puțin.

Această mâncare se poate pregăti și cu carne de pui, curcan sau miel.

Am adăugat apoi usturoiul, ceapa şi morcovii, iar după câteva minute şi următoarele ingrediente: vinul roşu, batoanele de scorțişoară, foile de dafin și cimbrișorul.

Gătire Giouvetsi - pasul 1

Am gătit totul la foc domol până când alcoolul s-a evaporat, după care am adăugat: sucul de roşii, o linguriță de zahăr, câteva roşii cherry, apa (sau supa de vită) și niște pătrunjel proaspăt. 

Am condimentat mâncarea cu sare și piper și am lăsat-o să se gătească la foc mic în oala acoperită cu capac, pentru aproximativ o oră şi jumătate.

Gătire Giouvetsi - pasul 2

Am avut grijă ca lichidul să nu scadă mai mult de jumătate deoarece în acesta se vor fierbe pastele orzo.

După ce sosul cu carne și legume a fost gata, am luat o tavă din sticlă termorezistentă în care am pus pastele orzo.

Peste acestea am adăugat sosul pregătit anterior. Mai puteți adăuga apă sau supă de vită dacă considerați că lichidul nu este suficient. 

Pastele orzo cu sosul de carne și legume

Am amestecat totul bine și am acoperit tava cu o folie de hârtie de copt pe care am umezit-o cu apă pentru a se plia mai bine peste marginile tăvii.

Puteți să folosiți și folie de aluminiu, însă eu încerc să o evit pe cât posibil.

Dacă aveți o tavă cu capac este cu atât mai bine.

Giouvetsi în tavă

Am dat tava la cuptor până când pastele s-au gătit.

După aproximativ 30 de minute mâncarea a fost gata.

Gustos și aromat, acest fel de mâncare se pregătea pe vremuri în vase de lut la cuptorul cu lemne.

Giouvetsi – este deliciul perfect pentru o masă în familie. 

Giouvetsi - servirea în farfurie

Cum am servit Giouvetsi?

Eu am ales să servesc această mâncare cu puțină zeamă de lămâie și asezonată cu pătrunjel proaspăt. 

În Grecia se serveşte fierbinte cu brânză kefalotiri rasă pe care după propriile preferințe o puteți înlocui cu: caşcaval, mozzarella, brânză de oaie sau parmezan. 

servire

Vă recomand din suflet această mâncare gustoasă pe care sper să o pregătiți și voi.

 Aştept cu nerăbdare părerile voastre. 

Până data viitoare, aveți grijă de voi și să ne regăsim cu bine la o nouă rețetă. 

Cu drag, 

Lușa

Alte rețete cu paste mai găsiți și aici.

Join the Conversation

  1. Mihaela E says:

    Simfonia aromelor
    Felicitări, dragă Lușa
    Arată extraordinar de apetisant acest preparat

    1. Mulțumesc din suflet pentru apreciere, Miha mea dragă. Te pup și te îmbrățișez.

  2. Luminita says:

    Mulțumesc pentru această călătorie culinară! O experiență delicioasă

    1. Cu tot dragul. :) Mulțumesc și eu pentru apreciere.

  3. Îmi place foarte mult stilul tău clar și structurat in care prezinți rețetele
    Încă un preparat delicios trecut pe listă, e foarte apetisantă farfuria și am să gătesc și eu aceasta mâncare.
    Mulțumesc frumos pentru rețetă Îmbrățișări calde

    1. Cu tot dragul meu. Mă bucur că vă place rețeta și vă mulțumesc cu recunoștință pentru apreciere și pentru cuvintele frumoase. Sănătate și numai bine vă doresc! Îmbrățișări calde.

  4. Interesanta reteta si imi place povestea din spatele ei. O sa incerc reteta cu prima ocazie, mai ales cand vreau sa-mi aduc aminte de Grecia, Grecia pitoreasca.

    1. Mă bucur mult că veți încerca rețeta, Grecia are într-adevăr o bucătărie minunată. Mulțumesc pentru apreciere. Multă sănătate și tot binele din lume!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close