Prajitură isteață cu ciocolată

1.6K

Torturile cu cinci straturi de cremă sau deserturi complicate sunt interesante, nu doar din punctul de vedere al papilelor, cât și din punct de vedere tehnic, prin ochii cofetarului care le face. Însă atunci când timpul e limitat și pofta de dulce e mare, mă întorc tot la rețetele simple și rapide, precum această prajitură isteață cu ciocolată. E prajitura perfectă pentru dulcele de zi cu zi, genul de dulce pe care l-aș pune în pachețelul piciului meu (poate cu mai puțină ciocolată), o prajitură care, ca prin minune, se împarte în două straturi de blat și un strat de cremă în timpul coptului. S-ar putea să o mai știți și sub denumirea de prăjitură deșteaptă sau prăjitură magica. Însă indiferent de nume, merită un loc în caietul vostru de rețete.

prajitura desteapta1
Ingrediente: 4 ouă, separate, 150g zahăr, 1 linguriță extract de vanilie, 125g unt topit și răcit, 65g făină cernută, 40g cacao, ½ linguriță sare, 500ml lapte călduț.
Ungeți o tavă pătrată (25x25cm) cu unt și presărați cu cacao.
Combinați gălbenușurile cu zahărul și vanilia într-un bol și mixati câteva minute până obțineți o cremă spumoasă. Adăugați untul topit în fir subțire, mixând continuu. Încorporați apoi făina, cacaoa și sarea, cernute în prealabil, și amestecați ușor cu un tel. Adăugați laptele călduț și amestecați bine. Bateți albușurile spumă apoi încorporați-le în aluatul realizat mai devreme. Turnați în tava pregătită și coaceți în cuptorul preîncălzit la 180C pentru 30-35 minute sau până partea de sus a prăjiturii arată crescută și pufoasă și centrul nu mai este lichid.

prajitura desteapta2
Lăsați să se răcească în tavă apoi tăiați cuburi. Să aveți poftă!

prajitura desteapta3

Text&Foto: Oana Olguța Iliescu

www.pastry-workshop.com

Join the Conversation

  1. Am incercat o astfel de prajitura desteapta saptamana trecuta si s-a dovedit ca are IQ-ul foarte scazut :( Trag sperante ca a fost din cauza cantitatilor gresite, asa ca in weekend voi incerca varianta ta. Revin cu concluzii!

    1. :)) Teodora, e o prajitura de urgenta sa zic asa. Noua ne-a placut, dar noi suntem foarte ciocolatosi de fel ori asta are gust intens de ciocolata.

  2. Am mai pregatit aceasta prajitura, dar in alta varianta. O sa o incerc si pe aceasta. Multumesc pentru reteta Olguta.

  3. Arata superrr…ma gandesc ca si gustul este pe masura!Dar as avea o intrebare:doar 65 grame de faina la 4 oua si 500 ml lapte?Am avut si eu o experienta nefericita cu niste briose,asa ca mai bine intreb inainte….Multumesc!S-auzim de bine!

    1. Da, Doar 65 de gr de faina! Eu am incercat o week end ul trecut si desi compozitia a iesit destul de apoasa…a iesit o prajitura MINUNATA!!!!Jumatate de tava s a mancat cand inca era calda ! :) Big LIKE pentru reteta!!!

  4. Ana Maria Por says:

    Oana Oluguta, Adi….as putea inlocui cacaoa cu ciocolata topita? Nu e nevoie de ciocolata intr-o prajitura isteata cu ciocolata?

  5. am facut duminica trecuta si chocolate lava ,nu a iesit asa bine ca s-a separat untul , mai mult a fiert in unt, dar am scurs untul si a fost buna si asa, destul de consistenta, am sa incerc si asta duminica urmatoare. In poza se vad straturi de ciocolata dar in reteta e o singura compozitie sper sa iasa asa ca in poza

  6. Am folosit aceleasi cantitati. Poti sa-mi spui daca nu e prea mult lapte sau prea putina faina? Acum fac aceasta reteta si e ca „apa” colorata prima parte. Sau poate am gresit…

  7. Nu știu de ce, dar m-a inspirat asa de tare prăjitura ta, ca am plecat mai devreme de la serviciu ca sa cumpăr ingredientele. Sunt extrem de novice în bucătărie, și mai și în patiserie – număr prăjiturile făcute pe degetele de la o mână – dar istețica aceasta a ieșit de minune! Mulțumesc!

  8. Rețeta e interesantă, dar văd că a ridicat niște întrebări. Mai vin și eu cu una: poți să spui cantitățile pentru o tavă de 25×30? Nu am tavă pătrată, ci două de aceste dimensiuni.
    Mulțumesc!

  9. semana teribil de mult cu reteta de lava cake, doar ca aici ne complicam cu albusuri si galbenusuri batute separat.

  10. Apa mi-a iesit si mie produsul final. Care e treaba cu cantitatile???

  11. Eu am făcut această prăjitură,în varianta fără cacao,dar am pus cam doua-trei linguri de mac! Am fost plăcut surprinsă să constat că tot macul s-a poziționat doar în partea cremoasă a prajiturii!! Și arăta supeeeerb! Întradevăr îi deșteaptă,nu glumă! Încercați și varianta asta,că nu veți regreta!

  12. Aluatul e foarte lichid, dar in momentul in care il coci, se separa ca in fotografie. Nu e o greseala.
    Cat despre cacao vs ciocolata.. nu stiu ce credeti voi ca e cacaoa, dar ea vine din aceleasi boabe din care se obtine si ciocolata. De fapt, unii procesatori si producatori de ciocolata, pentru a controla reteta ciocolatei cat mai bine, extrag cacaoa si untul de cacao separat, apoi le combina cu lapte/zahar/lecitina/arome pentru a obtine ciocolata. Ideea e ca atunci cand folosesti cacaoa, ea are de fapt gust pur de ciocolata… in momentul in care inlocuiesti cacaoa cu ciocolata cu 50% de exemplu, e ca si cand inlocuiesti o parte din cacao cu zahar/lapte/arome/aditivi/grasimi vegetale sau cine stie ce altceva a mai pus producatorul respectiv in reteta lui de ciocolata. Asa ca as zice sa nu o inlocuiti.. nu doar de dragul gustului, ci si a consistentei, cacaoa fiind o pudra care adauga vascozitate aluatului si absoarbe lichid in timpul coptului.

    Zina, cred ca ar fi indicat sa faci cel putin 1 1/2 din cantitatile de mai sus pentru tava ta.

    1. Am revenit cu un comentariu confirmand spusele Olgutei. Aluatul se imparte in straturi si arata superb la final. M-am ingrijorat, caci nu mi-a mai iesit vreodata un aluat atat de lichid. Multumesc pentru raspunsul prompt.

    2. Ma bucur ca a iesit, Diana. Bravo!

  13. Ce tip de unt se foloseste?imi cer scuze pentru intrebare dar nu stiu

    1. Mereu folosesc unt de 82% grasime.

  14. Am facut si eu prajitura isteață, a iesit perfectă, arată exact asa, iar gustul este impecabil. Nu am avut nicio problemă cu prepararea, am improvizat si eu un pic cu cantitățile, am facut o porție si jumătate pentru ca am doar tava mai mare, de 25×34.

    1. Super, Alexandra. Bravo!

  15. Am facut-o si eu si mi-a placut foarte mult. Intr-adevar, compozitia este ciudat de subtire, dar se coace interesant in trei straturi. Eu am presarat niste nuca maruntita deasupra, si am crezut ca va intra in compozitie, dar albusurile de la suprafata au tinut nucile desupra :). Mai fac o tura pentru weekendul asta! Multumesc pentru reteta. E rapida, simpla, si nu exagerat de dulce.

  16. Am pregatit-o ziele trecute si in ciuda compizitiei neobisnuit de lichide a iesit exact ca in poza de prezentare. Caracteristicile care m-au cucerit definitiv au fost usurinta in preparare, gustul intens de ciocolata si nivelul optim de dulce.

  17. Am incercat si eu aceasta reteta … Concluzia … Este genul de prajitura pe care nu as mai vrea sa o fac niciodata ! Nu are nimic bun , gustul este identic cu o cana de lapte cu cacao ! Prefer sa fac o reteta mai putin”isteata” si sa mananc ceva dulce !

    1. Alexandra says:

      Probabil ca nu v-a iesit. Cu putin talent în bucătărie si respectând rețeta, iese o prăjitură absolut dementiala.

    2. Nu trebuie sa placa tuturor, asta-i clar, avem gusturi diferite si vorba aia.. gusturile nu se discuta.

  18. simona petreanu says:

    Excelenta prajitura! La noi in casa deja se cere saptamanal.

  19. Andreia says:

    Am respectat cantitatile si a iesit perfecta si ca aspect dar si delicioasa.

  20. Am prajitura la cuptorsa vedem ce iese

  21. Petroiu Larisa says:

    Pot folosi si margarină in loc de unt?

  22. Geanina says:

    Dacă încercați aceiasi reteta FARA lapte dar cu zmeură …o sa iasa ceva chiar deosebit …foarte delicios!
    Mie mi-a iesit din greseala …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close