Cotlet de miel cu piure de primavara

462

Cum nu cred că ne mai vedem de Paște aici, acasă la Adrian Hădean, vă las pe măsuța de la fereastră o rețetă simplă, primăvăratică, dedicată celor care nu taie un miel în apartament și fac toate cele tradiționale, dar marchează culinar discret bucuria Sfintei Sărbatori.
Pentru piureul de primăvară, fierbeți 20 de minute, în apă sărată 400 de grame de cartofi curățați de coajă și tăiați cuburi. Scurgeți și pasați ca pentru un piure normal.

2
Spălați temeinic 200 de grame de frunze tinere de spanac. Căliți-le în 2 linguri de ulei de măsline, condimentate ușor cu sare și piper, 3-4 minute sau până la evaporarea completă a apei. Cu ajutorul unui blender, transformați-le într-un piure fin. Amestecați cartofii cu spanacul, gustați, adăugați ce simțiți necesar și o linguriță de unt.
Ideal, marinați înainte cotletele de miel. Puneți într-un castron: zeama unei lămâi, 2 linguri de ulei, o lingură de rozmarin tocat și 2 căței de usturoi zdrobiți. Amestecați și tăvăliți cotletele prin această marinadă. Acoperiți și lăsați la frigider două ore.

3
Pentru un gust mai puțin aromat sau lipsă de timp/lene puteți renunța la marinare.
Încingeți grătarul. Ungeți-l cu puțin ulei. Scoateți carnea, uscați-o ușor cu ajutorul unui șervet, presărați pe ea sare grunjoasă și piper proaspăt măcinat. Frigeți 5 minute pe fiecare parte împreună cu o crenguță de rozmarin.

4
Chiar la final, dacă aveți, aruncați pentru câteva secunde, pe lângă carne și câteva semințe de pin.
Serviți alături de piureul de primăvară îmbogățit cu o răzătură de brânză pecorino.

5
Vine o nouă primăvară în viețile noastre. Să o primim bucuroși, cumpătați și liniștiți!

Text & Foto: Costin Barbutz

Facebook 16 minutes & guests

Join the Conversation

  1. Ieri am comandat la restaurant cotelete de miel si mi-au comunicat ca nu au asa ceva. Azi imi este dat sa vad asa ceva, fix in continuarea poftei mele de ieri. Drumul inapoi de la munca se va opri fix intr-o macelarie ca prea se aliniaza astrele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close