Epilog

2.1K

De două săptămâni mă tot gândesc ce-aș putea scrie acum, la final de colaborare cu Adi. Încă nu-mi vine să cred că a trecut mai bine de un an! Un an plin de provocări la finalul căruia rămân cu o experiență care m-a modelat în lumea online-ului mai mult decât am crezut că o va face și care m-a determinat să ies din zona mea de confort privind gătitul. Trăgând linie acum, la final, pot să spun liniștită că mi-am atins obiectivele pe care le aveam de la bun început – diversitatea rețetelor, ingrediente pe care poate nu le-aș fi folosit în alte condiții, câteva tehnici noi de gătit, fotografie, stil, bun gust, echilibru. Pe lângă rețetele în sine și diversitatea lor, a fost o provocare continuă să țin pasul cu cei doi colegi ai mei – Mircea și Costin. Nu se putea o combinație mai interesantă de atât date fiind personalitățile și stilurile noastre diferite. Profit de ocazie să le mulțumesc pentru o „competiție” pe cinste, sper ca drumurile noastre să se mai intersecteze cândva, poate nu doar online. Vă mulțumesc si vouă, celor care m-ați susținut in tot acest timp. Ne vedem în continuare pe blogul personal!

tort cu fistic si fructe tropicale5
Am decis să inchei această călătorie cu poate cea mai lungă și mai complexă rețetă de până acum, una care însumează toată evoluția mea pe parcursul acestui an, care mă definește și care sper eu să vă îndemne să o încercați, ieșind puțin poate din zona de confort. Aromele principale ale acestui tort sunt fisticul și fructele tropicale – mango, ananas, fructul pasiunii și lime – o combinație la care papilele mele visează de mult! Ce mă nemulțumește e faptul că încă nu i-am găsit un nume care să-l descrie 100%, așa că vă invit să-mi lăsați mai jos un comentariu cu un nume pe care îl considerați potrivit pentru acest tort.

tort cu fistic si fructe tropicale3

Pentru a obține verdele intens al fisticului, începeți prin a curăța fisticul de coajă. Odată curățat, înfierbântați puțină apă apoi puneți fisticul în vas și lăsați 5 minute. Scurgeți, apoi curățați pielița aceea fină care îl acoperă, dezvăluind poate cel mai frumos verde pe care l-am văzut vreodată. E treabă migăloasă, dar necesară! De aici, aveti două opțiuni – fie uscați fisticul în cuptor pentru a-l transforma în pudră, fie îl transformați direct în pastă. Pentru pasta de fistic aveți nevoie de: 100g fistic, 65g zahăr, 30ml apă, 20g migdale măcinate, 1 praf de sare, 4 linguri ulei vegetal neutru (ulei de cocos am folosit eu). Combinați apa și zahărul într-un vas și puneți pe foc mediu. Fierbeți 2-3 minute până obțineți un sirop gros care atinge temperatura de 114-116C. Luați de pe foc, adăugați fisticul întreg și amestecați până zahărul se recristalizează. Puneți fisticul în vasul robotului de bucătărie, împreună cu celelalte ingrediente, și pulsați până obțineți o pastă fină – durează câteva minute. Păstrați pasta într-un borcan închis ermetic în frigider până veți avea nevoie de ea.

pasta de fistic

Elementele acestui tort sunt: blat Joconde cu fistic, sirop cu lime, cremeux de mango, jeleu tropical, mousse de fistic și ciocolată albă și glazură oglindă.
Pentru blatul Joconde aveți nevoie de: 70g fistic măcinat fin, 70g zahăr pudră, 2 ouă întregi, 1 linguriță coajă de lime, 2 albușuri, 1 praf de sare, 20g zahăr granulat, 20g făină cernută, 15g unt topit și răcit.
Combinați fisticul, zahărul pudră, ouăle întregi și coaja de lime într-un bol. Mixați câteva minute până amestecul își dublează volumul. Într-un alt bol, mixați albușurile cu un praf de sare până devin spumoase. Adăugați cele 20g zahăr și mixați bine până obțineți o bezea fermă. Încorporați bezeaua în amestecul de ou și fistic. Adăugați făina cernută la final, amestecând ușor cu o spatulă. Încorporați ușor și untul topit și răcit. Turnați aluatul într-o tavă mică – 25x25cm – blatul se coace o foaie care se va decupa mai târziu la dimensiunea dorită. Coaceți în cuptorul preîncălzit la 180C pentru 15-17 minute până devine auriu și trece testul scobitorii. Lăsați să se răcească complet apoi decupați un blat de 18cm pe care îl montați apoi într-un inel de tort reglat la acceași dimensiune, tapetat cu folie de acetat.
Pentru siropul de lime, aveți nevoie de: 50ml apă, 30g zahăr, ½ linguriță coajă de lime.
Combinați apa și zahărul într-un vas. Puneți pe foc și gătiți 1 minut. Luați de pe foc si adăugați coaja de lime. Lăsați să se răcească complet apoi însiropați ușor blatul Joconde – folosiți o pensulă pentru dozarea corectă a siropului. Blatul nu trebuie sa băltească în sirop, ci doar să fie infuzat cu aroma delicată a siropului.
Pentru cremeux de mango aveți nevoie de: 3g gelatină, 15ml apă, 125g piure de mango, 2 gălbenușuri, 50g zahăr, 50g unt la temperatura camerei, 1 praf de sare.
Hidratați gelatina în apă pentru 10 minute. Amestecați piureul de mango, gălbenușurile, zahărul și un praf de sare într-un vas. Puneți pe foc mic și gătiți, amestecând continuu, până amestecul atinge 82C și devine gros și catifelat. Luați de pe foc și adăugați gelatina. Lăsați să se răcorească 15 minute apoi încorporați untul. Turnați crema într-o tavă mai mică ca diametru decât inelul de tort în care ați montat blatul mai devreme – 16cm în cazul meu. Nu uitați să tapetați tava cu folie alimentară înainte de a turna amestecul. Puneți crema în congelator până veți avea nevoie de ea.
Pentru jeleul tropical aveți nevoie de: 5g gelatină, 20ml apă rece, 50g piure de mango, 50ml suc de fructul pasiunii, 30g zahăr, 20ml suc de lime, 50ml suc de ananas, 2 felii de ananas din conservă, tăiat în bucăți mici.
Hidratați gelatina în apă rece pentru 10 minute. Combinați piureul de mango, sucul de fructul pasiunii, zahărul, sucul de lime și sucul de ananas într-un vas. Puneți pe foc și dați în clocot, apoi luați de pe foc și adăugați gelatina și bucățile de ananas. Turnați jeleul într-un vas cu diametru mai mic decât inelul de tort – 14cm în cazul meu – și dați la congelator câteva ore.
Pentru mousse-ul de fistic și ciocolată albă aveți nevoie de: 4g gelatină, 20ml apă rece, 65ml lapte, 225g ciocolată albă, 120g pastă de fistic, 280ml smântână pentru frișcă.
Hidratați gelatina în apă rece pentru 10 minute. Încălziți laptele într-un vas fără a-l da în clocot. Luați de pe foc și adăugați gelatina, apoi turnați laptele peste ciocolată într-un bol. Amestecați cu un tel până ciocolata se topește complet. Adăugați pasta de fistic și amestecați bine. Lăsați amestecul să se răcorească la temperatura camerei apoi încorporați frișca bătută.
Turnați jumătate din mousse în inelul de tort pregătit mai devreme, peste blatul Joconde. Dați la congelator 15 minute. Dupa ce timpul a trecut și mousse-ul a început sa se închege, scoateți din congelator atât inelul de tort, cât și cremeux de mango și jeleul tropical. Așezați cremeux-ul de mango și jeleul peste primul strat de mousse de fistic, apoi acoperiți cu restul de mousse. Dați din nou la congelator câteva ore bune, preferabil peste noapte.
Pentru glazură aveți nevoie de: 65ml apă, 150g zahăr, 150g glucoză lichidă, 110ml lapte condensat, 200g ciocolată albă, 11g gelatină, 55ml apă rece, 1-2 picături colorant verde.

glazura
Hidratați gelatina în 55ml apă rece pentru 10 minute. Combinați apa, zahărul și glucoza într-un vas și dați în clocot până când zahărul se topește complet. Luați de pe foc și adăugați laptele condensat, precum și gelatina hidratată. Turnați amestecul peste ciocolată. Amestecați ușor cu un tel până la topirea completă a ciocolatei (e important să amestecați ușor pentru a evita formarea bulelor de aer în glazură). Adaugați colorant verde apoi lăsați glazura să se răcească până la 32C aproximativ (neutru la atingere).

tort cu fistic si fructe tropicale2
Scoateți tortul din congelator și îndepărtați inelul și folia de acetat. Așezați tortul pe un alt vas sau grătar mai mic ca diametru, având grijă să aveți sub tort un vas colector pentru excesul de glazură. Turnați glazura peste tort, având grijă să acoperiți marginile bine. Lăsați să se scurgă glazura bine apoi transferați tortul pe un platou.

sectiune

Decorați cum doriți – eu am ales ciocolată albă și căpșune.
Să aveți poftă! Abia aștept să vă citesc comentariile!

Text&Foto: Oana Olguța Iliescu

www.pastry-workshop.com

Join the Conversation

  1. „Sweet spring” sau pe româneste „Primavara dulce”

  2. Tropical delight ! Superb!

  3. tort esmeralda? :)
    ce i drept, datorita verdelui, m am gandit imediat la smarald, apoi – daca tot ai spus ca abia astepti comentarii …. :) – mi a trecut prin minte romanul notre dame de victor hugo – hai ca te am demolat, asa i ? adica ce are un tort cu un roman?! s ar zice, nu zic ca ai zice tu asta desigur :) insa frumoasa esmeralda din roman era o dansatoare apriga si doritoare de iubire dar si expusa datorita frumusetii ei, iar eu vad acest tort, asemanator, dominant verde dar cu lacrimi de rubin pe obraz expunandu se crucificarii, pardon, compromisului felierii,adica voi fii mancat dar m am reprezentat cu onoare in simbolul primaverii, dragostei, soarelui – stii, ai pus mango :) – si pe fauritoarea mea olguta, vant de valuri, parca asa termina ionel teodoreanu romanul la medeleni.
    Ei? Ce zici? :)

    1. Multumesc ca mi-ai amintit de cartea care nu doar mi-a marcat copilaria prin aventurile ei, ci si cartea care mi-a dat numele :) Mi-a venit asa un chef sa o recitesc!

  4. Grigoras-Baias Alieta says:

    Arata minunat….ar trebui sa-l gust sa-mi vina in minte un nume potrivit ;). „Green pleasure”

  5. „Vis de Primavara „un titlu potrivit pentru acest superb tort ,multumim pentru aceste retete delicioase.

  6. narcisa says:

    l-as numi „Complementare” datorita imbinarii atat de reusite intre verdele glaurii si rosul capsunilor.

  7. Carmen Lupu says:

    Apetisant, imbietor, minunat tort.
    Primul nume ce mi-a venit in minte privindu-l este : Perla Verde

  8. Tort „Dream come true!”.

  9. Multumim mult pentru toate retetele si fotografiile impartasite pe acest blog si nu numai. Vom fi in continuare cu ochii pe tine. O primavera frumoasa! :)

  10. Foarte frumos! Si cu siguranta gustos!
    „Pasiune tropicala”!

  11. Claudia says:

    Shrek Cake :)

  12. Minunat!
    „Fior de Primavara” sau „Gradina Secreta”

  13. Fantasy

  14. Martisor, desigur!

  15. pasarin mirela says:

    ,,Sweet green,,

  16. pasarin mirela says:

    Sau ,,Green sweet,,

  17. Sweet Poison
    Verdele asta activează cea mai amorțită papila si cea mai adormita pupila! :D

    Creezi cele mai frumoase, elegante si delicioase dulcegării! <3

  18. Alexandra D says:

    Jad Sublime
    Felicitari draga Olguta , de abia astept sa ne vedem la scoala <3

  19. Cristina says:

    Urmăresc cu drag postarile tale si ma inspir din ele.
    Succes in continuare, sa nu-ti pierzi elanul si fantezia creativa niciodata.
    „Just Passion” cred ca se potriveste pentru acest tort, caci pasiunea ta a dus la crearea lui.
    Cristina

  20. mariana says:

    Eu l-as numi pur si simplu „Verde”.
    Tortul mi se pare foarte frumos si cred ca este super la gust. Genul acesta de tort cu insertie (asa il numesc eu) se face destul de greu dat fiind faptul ca sunt mai multe tipuri de blaturi ,de creme,de moussuri,etc, plus timpul de asteptare cat componentele stau la congelator. Am facut si eu unul cu pralin de alune si stiu ce inseamna. Multumesc pentru reteta de pasta de fistic pe care vroiam sa o incerc de mult.Va felicit pentru toata munca desfasurata in acest an si va doresc succes in continuare.

  21. Camelia says:

    ,,SYMPHONY OF LOVE”

  22. mariana says:

    nu cred ca am vazut ceva mai minunat de atat…
    green delight?
    green flavour?
    emotion..

    mult succes.

  23. Avand in vedere ca este primavara si totul este verde si plin de viata cred ca ar fi frumos sa ii puneti numele VIATA .

  24. Cand vezi ceva atat de reusit,e greu sa exprimi ceeace simti,ramai doar cu ochii tintiti si cauti cuvintele care sa defineasca sntimentul ce te domina.

    Nu vreau sa dau un nume,doar sa spun ca totul emana pasiune,bun gust si,mai ales,talent.
    Felicitari si deosebite multumiri pentru tot ce ai impartasit cu noi.

  25. Claudia says:

    Aventura delicioasa-adventurelicious

  26. Eu i-aș spune Green Dream! Arată superb, ca un vis. Nu mă îndoiesc că și gustul e la fel ca aspectul. Rețeta mi se pare, însă, doar pentru specialiștii adevărați în ale torturilor, eu nu aș îndrăzni să o fac.

    Îți mulțumesc pentru toate rețetele pe care le-ai publicat aici, Olguța. Cred că m-au făcut să mă îngraș cel puțin cu 50 de grame fiecare! :)) Nu sunt toate de nasul unei gospodine medii, ca mine, dar e o delectare și doar să le citești și să privești fotografiile. Dacă nu ai să mai scrii aici, voi veni pe blogul tău, sigur!

    Numai bine și împliniri în tot ce faci! ☺ ♥

  27. mariana says:

    cautati pe facebook pe olanuta alexandra, locuieste in germania, trebuie sa vedeti ce iese din mainile ei,arta e prea putin spus…

  28. La revedere, draga Olguta, am urmarit cu mare placere retetele tale (pe unele le-am si incercat), la revedere aici, pe adihadean, cu siguranta ca voi mai urmari si site-ul tau . Pe langa cofetarie, mai ai un dar si pentru gatitul light, sanatos, dar foarte gustos in acelasi timp. Desertul pe care l-ai postat e chiar pe gustul meu, dulce-acrisor, fructat si, desi e primavara, mie mi se pare ca s-ar potrivi bine si intr-o zi calduroasa de vara. La nume nu sint prea inspirata – tort Tropical? Marile Sudului? A Midsummer’s Night Dream?

  29. Oana Panait says:

    Felicitari si un dulce succes in continuare!
    Eu as propune „Reverie in verde” (sau „The Green Dream”).

  30. just……tort Epilog
    Felicitari si mult succes!

  31. Superb arata. Felicitari!

  32. Ce fain a fost anul acesta cu atâtea dulciuri frumoase, inspirante și îmbucurătoare. Câteva le-am încercat și au ieșit. Mulțumesc pentru descrierile minuțioase, mult ajută.
    Tortului verde i-aș spune: Olga.

  33. Arata demential.Si l-as numi ” impossible ” ,de la …nu l-as putea face niciodata

  34. Ce tip de colorant ai folosit? Si cum ai obtinut decorul de pe margini? Multumesc.

    1. Teodora, colorant liposolubil. Decorul l-am obtinut din ciocolata alba temperata, intinsa pe o folie de acetat pictata cu acest colorant de care iti spuneam. AM infasurat apoi folia de acetat in jurul tortului si gata.

  35. Stoica Viorica says:

    Buna seara…imi plac foarte mult retetele pe care le preparati si as vrea sa va intreb daca in loc de gelatina clasica pot folosi pudra de Agar-Agar…pentru ca este vegetala si in ce cantitate. Multumesc!!

    1. E mai complicat de folosit agar-agar in loc de gelatina in retete de mousse, nu am incercat inca si nu as vrea sa te sfatuiesc ceva fara ca eu sa fiu in tema 100%. O sa ma documentez temeinic si revin cu un raspuns care sa-ti fie de folos :)

  36. Desi parea prea complicat, l-am facut si a iesit super! Doar ca ,dupa ce am facut cremeux de mango mi -am dat seama ca va fi cam mic pt numarul de invitati pe care ii asteptam , si am dublat cantitatile pt jeleu si mousse

    1. Ionela, sa va fie de bine! Ma bucur ca ai avut curaj sa-l faci si a iesit bine. Felicitari!

  37. Am facut tortul, e minunat, asa cum ma asteptam. Singurul strat care mi-a dat un pic bătăi de cap a fost si cel mai simplu, jeleul. Ori gelatina n-a fost suficientă, ori era sosul meu prea fierbinte cand am pus-o si si-a pierdut din proprietăți, ca nu s-a întărit bine. Data viitoare o sa incerc cu un pic mai multa gelatina si sosul mai rece.
    Iti multumesc. Is fan al blogului tau, iau entremet-urile unul dupa altul la facut.

    1. Julia, ma bucur ca v-a placut. :)
      Cat despre jeleu, eu nu mi-am dorit ca jeleul sa fie foarte prins, vroiam sa poti taia prin el cu usurinta si sa nu se simta ca un jeleu in gura, ci sa se contopeasca cu restul straturilor, oferind mai mult aroma decat textura. Dar poti mari cantitatea de gelatina daca consideri necesar :)
      Sa va fie de bine!

  38. Luminita says:

    Cu ce pot inlocui siropul de glucoza pentru ca nu gasesc deloc? Am cautat la Billa, Kaufland. Multumesc.

    1. Cu miere sau energizant, desi orice tip de miere foarte ieftina de pe piata in mod cert are in compozitie mai multa glucoza decat miere.

  39. Luminita says:

    Raspunsul dvs. a venit prea tarziu, trebuia sa fac tortul pentru un Sf. Constantin, asa că am inlocuit siropul cu tablete de glucoza pe care le- am topit si a mers.
    Tortul a fost extrem de apreciat, deosebit ca gust, textura, culoare iar fisticul face toti banii. Multumesc foarte mult pentru aceasta reteta.

  40. ” Experience ” , ca rezultat final al experientei tale aici, plus ca, pare un tort destul de complex care necesita o anumita experienta ca sa poata fi realizat.

  41. Superb tortul! As vrea sa stiu exact, in cat timp se dezgheata tortul? Multumesc mult!

  42. Valentin says:

    fistichiu …asta e numele…. crema de fistic a iesit din a doua incercare, in rest …perfect.

  43. Buna. Cu ce se poate inlocui glucoza din glazura?
    Multumesc

  44. Tirtau Mihaela says:

    Gata l am făcut și eu , minunat este puțin spus , eu nu sunt o profesionistă dar m a provocat complexitatea lui .Nu am cuvinte să explic mulțumirea mea și mirarea invitațiilor mei multumesc pentru o rețetă perfecta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close