Las aceste turtițe moștenire vouă, fii de răzeși care veți mai descăleca în cetatea Cimișoarei atrași de diverse miraje și care, târâți cu de-a sila de femeile locului în localuri de pierzanie, veți flămânzii la marginea unei cupe de-o palmă cu două degete de vin într-însa.
Câmpulungeano-Gălățean la origini, am descălecat în cetatea Cimișoarei acum aproape trei ani pentru o chestiune de amor terminată prost pentru cine s-a pregătit și glorios pentru cine s-a nimerit. Nu cred că vă interesează pe domniile voastre istorioara în cauză, treaba are însă o legătură cu găteala pe care v-o propun astăzi. La nici un ceas de la sosirea după un drum teribil de lung cu fostul meu amic, Timișoara fiind foarte departe de oriunde privești problema, grațioasele noastre gazde feminine, două la număr și însetate la felul de a fi, ne-au dus într-o vinotecă renumită din centrul mândrei urbe. Cunoscute și una și alta de către proprietarii frumosului local, ne-au prezentat gazdelor cu mândria cu care orice damă transilvană își arată proaspăta achiziție “moldovană”. Noi, ușor uimiți de absența găleții cu “jin” lângă masă și a interdicției șprițului turnat de sus în sânul unui local ce se pretindea cu specific viticol, ne-am ocupat gurile cu niște tartine cu ciuperci și glumițe de Regat, veșnic impresionante într-un spațiu în care umorul e afectat încă de filoxera de la 1877.
Să revin la subiect. Respectivul loc de pierzanie, dincolo de grija alegerii unor vinuri de reală calitate, organiza la fiecare sfârșit de săptămână degustări povestite de reprezentanții unor crame și îngrijite de teribila gazdă cu nume nemțesc care, în acești aproape trei ani, mi-a devenit dacă nu prieten, măcar un extrem de plăcut conviv, oricând gata pentru o polemică de natură culinară. Pentru această primă găzduire și drept mulțumire pentru cât de serios le-a turnat în pahare în acea seară frumoaselor noastre partenere, îi aduc ce altceva dacă nu un omagiu culinar, menit să-i însoțească licorile la care se pricepe atât de bine atât în viața de zi cu zi, cât și la degustările organizate. Pe dumneavoastră, vă invit să gătiți aceste turtițe aperitiv ori de câte ori invitați câţiva musafiri în jurul unei sticle de vin bun.
Să începem și să sfârșim cu blatul:
– 400 de grame de făină
– 250 ml apă
– 1 pachețel drojdie uscată
– 1 lingură de zahăr
– 1 lingură de sare
– 2 linguri de ulei – de susan dacă se poate
Pachețelul de drojdie se pune în apă călduță. Numai conținutul, hârtia nu e necesară la această rețetă. Se adaugă lingura de zahăr, se amestecă, se lasă 5 minute.
Se pune în bolul mixerului făina și sarea. Se pornește mixerul la viteza pentru aluaturi, adică mică.
Se adaugă încet apa cu drojdie.
În aproximativ un minut, se va forma o bilă de aluat, iar pereții vasului vor fi curați. Se mai lasă la învârtit încă un minut.
Se unge un vas cu cele două linguri de ulei. Se pune aluatul în vas, acoperit cu o cârpă curată și se lasă la loc călduț o oră.
După aceste 7 minute de muncă, vă puteți plimba sau trage un pui de somn.
După o oră, se întinde aluatul cu mâna în foaie potrivit de subțire și se taie forme rotunde cu ajutorul unui pahar.
Se pune pe o bucățică, brânză cu mucegai și nucă, camembert și feliuțe subțiri de pară pe alta, pe următoarea parmezan ras și jumătăți de boabă de strugure și tot așa de la început până se termină aluatul.
Ungeți fiecare turtiță cu unt încălzit până devine ușor maroniu și miroase a nucă.
Cuptorul încins înainte la 250 de grade. Timp de coacere 8 minute.
Trăiți și vă bucurați! Prin podgorii, un vin nou se naște.
Text & Foto: Costin Barbutz
Interesanta reteta!
Aoleo ce bine suna!!!!
daca sunt la fel de bune cum pare din poze, este clar de ce sunt di(vin)e :)
Foarte bine arata!
Ai, shi ghini suna!:)
Am o intrebare: trebuie facute si consumate pe loc sau rezista si de pe o zi pe alta? Cum se pastreaza bunatatile astea din paine? Mereu am avut o problema cu asta, ori se usuca de-ti rupi dintii in ele, ori se inmoaie si revin la starea anterioara, de coca…
Rezista si de pe o zi pe cealalta, fara sa se intareasca :)