„Să fiți sănătoși” e urarea cu care-mi închei fiecare articol de pe blog, fiecare rețetă. Sunt cât se poate de serios de fiecare dată când scriu aceste cuvinte. Asta pentru că știu ce înseamnă să nu fii sănătos.
Aveam 130 de kilograme si 189 cm inaltime. Prietenii-mi spuneau ca sunt „voinic” si ca asa-mi sta bine. E foarte posibil sa-i fi crezut, din moment ce nu luasem inca nicio masura sa schimb acea stare de fapt. Doar bunicul meu din partea mamei, Dumnezeu sa-l odihneasca, imi spunea uneori, cand treceam pe la el, sa ma feresc de „obiditate” (bunicul nu avea multa scoala dar avea mult bun simt si o intelepciune capatata in peste 90 de ani de viata grea). Cand il auzeam, zambeam, dadeam din cap, zambeam iar nu realizasem inca, dar „obiditatea” de care-mi spunea bunicul meu sa ma feresc, se instalase-n mine, ma impresurase si ma transfomase intr-un durduliu insesnibil la propria-i conditie.
Nici urcatul greu al scarilor nu trasese semnale de alarma, nici faptul ca o plimbare de un kilometru in ritm alert reprezenta o provocare pentru inima, plamani si musculatura ascunsa sub straturi groase si pufoase de grasime. In toamna acelui an am ajuns in Asia, intr-o expeditie culinara din care am invatat multe si din care m-am intors cu cateva kilograme in pus si cu o sentinta arsa in minte: eat less, exercise more! Erau cuvintele unui chinez batran pe care-l intalnisem intr-un magazin de tehnica foto din Kuala Lumpur. Ii spusesem ca nu-mi place poza pe care mi-o facuse, pentru ca eram prea gras. Probabil acela a fost momentul in care am realizat ca-s prea gras si cu siguranta acela a fost momentul in care am stiut ce trebuie sa fac pentru a nu mai fi asa: eat less, exercise more. Intors acasa am inceput un program care sa ma aduca inapoi la cel care fusesem inainte sa cad in capcana „obiditaii”. Sport in fiecare zi, portii mai mici, mai multe legume langa carne, mai multe fructe proaspete, mai putin alcool, mai putin zahar. Toate astea si faptul ca am inceput sa lucrez la elaboarea programului Farfurii curate (program de alimentatie santoasa pentru gradinitele de stat din Cluj Napoca) m-au ajutat sa pierd pe drum 30 de kilograme intr-un an, poate mai putin. De atunci, drumul pe care merg e neschimbat. Azi pot, si alerg zece kilometri in mai putin de o ora (fac asta de mai multe ori pe saptamana), pot sa alerg patru etaje In sus si in jos cu sacosele pline in maini, pot sa merg oricat pe jos, prin zapada, respir mai usor si ma bucur de noul meu stil de viata. Da, dragii mei, sa fii sanatos e un stil de viata. Sa te mentii sanatos inseamna sa te autodisciplinezi si sa tii cursul pe care l-ai ales. Pentru tine si pentru cei care te iubesc, pentru cei pe care-i iubesti. Vom vorbi despre asta, daca doriti. Eu sunt aici si va raspund cu drag si bucurie. Sa fiti sanatosi!
Minunat! Iata cum cateva cuvinte spuse din inima, la momentul potrivit, pot schimba cursul vietii tale!!!! si ma refer acum la cuvintele scrise de tine nu la cele care te-au inspirat pe tine! La cuvintele tale care, cu toate ca nu sunt noi, trezesc senzatii noi: DA! POT SI EU!
Multumesc frumos! Sa ai parte de multi, multi, multi ani frumosi si sanatosi!
Cea mai mare problema cand vreau sa tin regim este una singura:ce mananc dimineata?M-am obisnuit ca dimineata sa insoteasca ,,ceva,, cafeaua bauta.Acel ceva este acum un covrig,un corn,orice care imi umple golul din stomac.CE SA MANANC langa acea cafea de dimineata,sa nu dau peste cap regimul?
Da-mi un sfat,multumesc Adi.
Incearca o cana de lapte cald cu 1 lingura (nu lingurita)de miere.La mine merge,reusesc sa”pacalesc” stomacul pana pe la pranz.Eventual,in situatii „extreme”,il mai pacalesc pe la 11-12 cu un mar sau altceva similar
Multumim pentru cuvintele frumoase.Se pare ca mai greu constientizam problema ,eu cel putin am tot oscilat de la 50 la 70 si apoi mai mult dupa nasteri ,imi e si rusine sa spun cat dar nici nu am gasit ambitia,hotararea sau acel imbold sa iau masuri.
Ar trebui sa citesc in fiecare zi ceva de genul sau sa imi umplu casa cu oglinzi .Cred :(
Nu am realizat cat de mult inseamna sanatatea pana cand fiul meu a fost diagnosticat intrauterin cu o problema cardiaca. Norocul meu a fost faptul ca in acel moment lucram in strainatate, unde am fost internata de urgenta. Am dorit sa ma transfer in Romania, aproape de ai mei, insa pe cand medicii francezi ma pregateau de o nastere indusa prematur la 26 de saptamani, cei romani mi-au spus ca singura posibilitatea pe care o vad e intreruperea sarcinii (?!). Dupa 41 de zile de spitalizare, mai multe tratamente si multi specialisti care erau in primul rand Oameni, fiul meu si-a revenit. S-a nascut normal, la 39 de saptamani. Are 8 luni si e perfect Sanatos. E cel mai energic copil pe care-l cunosc, e afectiv, empatic, curios si <>.
Ştiu ce efort ai depus, am urmărit acel „înapoi la 90” şi chiar te-am parodiat cu simpatie crescândă. Ai dreptate, sănătatea nu e o stare ci un deziderat iar chiar cursa pentru menţinerea ei la standard, este generatoare de plăcere. De satisfacţie. Să nu mai urci în kilograme. Rămâi aşa prietetene până peste 90 (de ani precum bunicul tău).
Articolul asta ar trebui sa fie printat si prins cu magnet de frigiderele multora dintre noi, carora nici macar nu ne trece prin cap cat de daunatoare e mancarea in cantitati mari, sau care au constientizat ca trebuie sa faca o schimbare, dar nu gasesc puterea sa o faca. Eu sunt vegetariana de 10 ani, partea cu mancarea e oarecum rezolvata, insa sportul e inca in stadiul de „trebuie sa ma apuc”. O sa mai citesc articolul de cateva ori, cu siguranta se va imprima ceva in subconstient, cat sa puna rotitele in miscare…
Minunat! Pe langa un blog culinar si automat sursa de inspiratie, gasesc aici un calauzitor, un adevarat „rolle model”.
„Manuiesti” cutitul si cuvintele cu o arta greu de egalat.
Multumim!
Eu tin regim nu pentru ca doresc sa slabesc, ci pentru ca am probleme de sanatate. Am fost o persoana slaba toata viata mea, dar si foarte bolnava. De cand am trecut la dieta Paleo, viata mea s-a schimbat radical, si nu sunt cuvinte goale. Mi-am rezolvat niste probleme de sanatate vechi de zeci (da, zeci!) de ani. Ma simt alt om si sunt fericita ca mananc pe saturate si nu ma ingras!
Gand la gand cu bucurie,de 10 zile si eu parcurg 10 km /zi dar deocamdata intr-o ora si jumatate.Sper sa ajung in trei-patru luni la performanta ta.Citind postarea ta parca prind mai mult curaj.Sa fii sanatos!
Te felicit din suflet Adi! Te urmaresc de mai bine de un an si esti un exemplu pentru mine! Numai bine!
Sa fii sanatos in continuare! SI eu ti-am urmarit programul „Inapoi la 90”, m-a inspirat sa ajung „Inapoi la 52”, si anul asta am reusit, cu dieta, ca sport fac atat cat pot de cativa ani.
Felicitari!
Esti minunat, sa fii sanatos!