O zi pe saptamana in Pusta…

Azi am ajuns ceva mai greu cu “editorialul” pe site. Am o scuza cat se poate de solida. Am fost intr-o mica excursie peste granita, sa vad cum se poarta guvernul de la Budapesta cu supusii sai. Se pare ca se poarta mult mai bine decat o face guvernul de la Bucuresti cu supusii din dotare, lucru remarcat si de acestia din urma care, cu mic, cu mare (e adevarat, mai cu seama cei din banda de vest a Romaniei) trec granita in Ungaria pentru cumparaturi, recreere, distractie sau pur si simplu pentru a mai da un strat de var pe pomii din gradina casei proaspat cumparate la un pret mai mic sau egal cu jumatate din pretul unei case asemanatoare din partea astalalta a frontierei.

Cu mare bucurie raportez ca in cei aproximativ 60 de kilometri care despart Oradea de Debrecen nu am intalnit nicio groapa in asfalt, nicio caruta, nicio masina in pragul dezmembrarii. Am intalnit in schimb o multime de pensiuni cu preturi afisate in romana si maghiara (comertul ne invata bilingvismul mai eficient decat o vor putea face vreodata puturosii astia de politicieni de ambe natii), indicatoare vizibile si lizibile, marcaje pe sosea (se pare ca placutele reflectorizante din asfaltul lor nu i-au atras intr-atat pe carutasi incat sa fie extrase nemilos, cum s-a intamplat cu ale noastre, cu ocazia unei tentative timide de implantare), ba chiar si un echipaj de politie care ne-a tras pe dreapta si care ne-a explicat intr-un limbaj exagerat de civilizat si cu un calm demn de Prozac, ca centurile de siguranta din spate sunt bune pentru ca te feresc de un contact dur cu tetierele din fata in caz ca Doamne fereste, se intampla un necaz pe drum.

Sa va mai spun ca am mancat un bob gulyas cu afumatura “ca la mama lui acasa” si ca la urma crasmarita ne-a urat de drum bun si la revedere cu o privire care spunea ”mai veniti pe la noi de mai lasati niste bani” intr-un mod atat de simplu si placut incat abia asteptam sfarsitul saptamanii viitoare pentru a incerca si supa de ceapa care ne-a scapat azi, insa doar pentru ca bob gulyasul s-a dovedit a fi pur si simplu…mult? Nu va mai spun, mi-e ca va fac sange rau si nu vreau asta. E drept, nu vreau nici sa merg pe “drumurile europene” din tara noastra cu 30 de kilometri pe ora incercand disperat sa evit gropile, nu vreau nici sa ma cert cu carutasii pentru dreptul la proiritate si nici cu politistii pentru dreptul la demnitate, dar inca o mai fac. Pana cand? Pana cand m-oi satura, probabil. Intre timp, pentru a nu incheia prea abrupt ziua asta ungureasca ma voi retrage spre “amintirea” pe care am adus-o de acolo, o sticla de vin de Tokaji numai bun de dezlegat limbile si intarit prieteniile transfrontaliere.

Iar de final marturisesc ca “bob gulyas” si Tokaji reprezinta bruma de maghiara pe care o stiu. Cu toate astea, parca ma inteleg mai bine cu guvernul de la Budapesta decat cu cel de la Bucuresti. Imi pare ca se respecta mai mult si prin asta ma respecta si pe mine, un strain care dintr-un motiv sau altul aleg sa-mi petrec o zi pe saptamana in Pusta.