Trebuie să aveți mare grijă ca după sărbători să nu vă surprindeți corpul cu mâncare prea ușoară (de genul frunzelor, salatelor, sau a altor alimente destinate mamiferelor cu dentiție de erbivor) așa că m-am gândit să ne revenim cu toții încet-încet, așa cum se cuvine.
Bineînțeles că am ales carne de porc, până la urmă, ce era să fac? Primul meu șoc a fost că deși sărbătorile au trecut, măcelăriile sunt tot secate de carne (probabil din cauza faptului că sărbătorile românești au ceva mai multe replici în comparație cu cutremurul din ’77), dar să revenim.
Am găsit un cotlet bun pe care am reușit să îl și cumpăr aproape nevătămat (a fost dificil, 3 oameni mă urmăreau nervoși pentru că îl vroiau ei, noroc că am fost cu un amic care știa fotbal american și am reușit să îl pasăm printre picioare, astfel că lumea i-a pierdut urma).
Într-un bol am făcut un rub (amestec de diverse condimente sau “frecuș”, dacă traduc direct din engleză) din o lingură de ulei de măsline, o porție zdravănă de sare grunjoasă, două linguri de sos de soia, o lingură de miere, cimbru, ardei iute uscat si piper proaspăt măcinat. Am frecat carnea cu amestecul și am pus-o într-o pungă de gătit (se găsesc peste tot, la set și nu trebuie să spălați nimic după dvs – mă rog, dacă nu explodează). Dacă nu vreți să folosiți pungi, puteți pune carnea în orice oală cu capac (sau vas de iena) care merge folosită în cuptor. Am ținut-o 3 ore la cuptor la 150 grade, a ieșit super-fragedă (deși cotletul nu are multă grăsime) și a făcut și crustă. Dacă vreți mai multă crustă o puteți ține câteva minute la 200 grade, fără pungă/capac. Atenție mare cu pungile – după ce le legați bine și înainte de a le băga la cuptor trebuie să le găuriți de mai multe ori, altfel explodează în cuptor (a trecut Revelionul, nu mai au sens petardele).
Am simțit că trebuie să pun pe friptura asta un sos, așa că am ales să fac o variantă de sos asemănătoare cu cel de la rețeta românească de chiftele marinate. Pur si simplu îmi place și mi se pare că aciditatea respectivă merge bine cu porcul luptător.
Drept urmare am călit 2 cepe în ulei de măsline, am adăugat două conserve de roșii cubulețe, busuioc, cimbru (nu mult), două frunze de dafin, sare, piper și un pahar cu apă și am lăsat să fiarbă la foc mic până ce ceapa s-a înmuiat cât de bine s-a putut (într-un interval de timp decent).
Am scos frunzele de dafin, am dat prin blender si apoi prin sită pentru a obține un sos mai fin, dar cu pulpă. Dacă nu vreți pulpa, nu mai blendați ci doar dați prin sită (fără a insista prea tare ca legumele să treacă prin aceasta).
Am servit cu cartofi copți varianta standard, adică dați cu ulei de măsline, sare, piper și rozmarin uscat, copți 30 de minute la 150 grade (odată cu carnea, ca să economisesc timp, curent electric, senzația de stomac lipit de spate) și apoi câteva minute la 200 grade să prindă culoare.
O să vă folosească această rețetă în perioadele de tranziție (nu neapărat politică), în care nu vreți să treceți, încă, la un meniu ușor, de vară și mai simți dorul de sărbători.
Să avem un an nou mai bun și să fim mai fericiți!
Cu drag,
Andrei
Text & foto: Andrei Alexandrescu
Mulțumesc pentru rețetă!
A fost delicios cotletul preparat în acest fel. Eu mă feream să gătesc cotlet, întotdeauna îmi ieșea tare sec, ațos, nu a fost preferat nici de băieții mei până acum, când au cerut și supliment .
Noi l-am servit cu piure de cartofi și sos de usturoi copt.
Un an plin de inspirație și multe realizări!
Multumesc la fel!
Suna minunat. O intrebare: cotletul este cu os sau fara?
Absolut minunat a iesit. Multumim.