Imediat după Federaţia Rusă, cea mai mare producătoare de gaze la nivel mondial este fără îndoială Familia Cruciferelor. Dacă aveţi impresia că nu cunoaşteţi pe nimeni din această familie, daţi-mi voie să v-o prezint pe Doamna Varză. Ea a fost printre primele membre ale familie şi deşi pe vremuri era doar o tufă subţirică cu câteva frunze, azi a ajuns-o din urmă pe Oana Roman. Ea are şi câteva surori, iar Gulia mi se pare că e cea mai subestimată dintre ele. Conopida e doar o acritură pentru mulţi, dar dacă te porţi frumos cu ea, te poate surprinde. Sora din Italia, Brocolli, e fără îndoială cea mai frumoasă din familie, doar că pe dinăuntru nu e cine ştie ce. Varza de Bruxelles şi Savoy sunt şi ele nişte rude din străinătate, Kale e hipsteriţa, iar Napul e unchiul de la ţară. Dacă tot am pomenit de Kale, nu se poate să nu o prezint şi pe Rucola (lat. Salatus Pitsiponcus) şi pe mult mai discretul Năsturel. Ridichea e cea care împarte această mare familie în două, fiind deopotrivă picantă şi producătoare de „deranj” în societate. Celelalte, Hreanul, Wasabi şi Muştar sunt doar picante, foarte picante. Având atâtea protagoniste la îndemână m-am apucat să fac un film..
Mai întâi am aşezat pe foc o oală cu apă şi sare şi am aşteptat să dea în clocot. Am pus la fiert pentru un sfert de ceas câteva bucăţi de conopidă. Am adăugat apoi nişte brocolli congelat (cam jumătate din cantitatea de conopidă) şi le-am mai fiert pe toate încă trei minute. Le-am scos pe domnişoare din jacuzzi şi le-am făcut un duş rece, altfel D’ra Brocolli n-ar mai fi rămas aşa verde şi frumoasă. Le-am şters (scurs) bine de apă şi am încălzit nişte unt pe care l-am picurat aşa fierbinte, peste ele. Le-am pasat apoi cu un blender şi am potrivit piureul de sare şi piper.
Cât fierbea conopida, am pus la încins două tigăi cu un strop de ulei în fiecare. Într-una am prăjit o bucată de muşchiuleţ de porc sărat şi piperat, cam 2 minute pe fiecare parte, iar în cealaltă o gulie ciopârţită şi câteva ciuperci.
Am scos apoi muşchiul pe un fund şi l-am lăsat să se relaxeze câteva minute, apoi l-am tăiat felii groase de doi centimetri pe care le-am mai prăjit câteva minute pe fiecare parte. Când gulia şi ciupercile s-au colorat frumos, am aruncat peste ele un praf de sare şi piper, un cub de unt şi un căţel de usturoi.
Acum, ce-am făcut eu aici în farfurie, nu-i decât un film foodporn menit să vă facă poftă, un incest culinar într-o familie nobilă, căci în afară de porc şi ciuperci totul e înrudit pe acest platou.
Piure de conopidă şi brocolli, gulie caramelizată, felii subţiri de ridichie, seminţe de varză roşie încolţite şi câteva picături de sos de hrean.
Dar voi, voi acasă, faceţi dragoste, nu vă prostiţi încercând să mimaţi un act culinar, trântiţi-le pe toate într-o farfurie şi bucuraţi-vă de ele calde, împreună cu ceilalţi, într-un mod cât mai firesc.
Arta e imaginaţie, mâncarea e reală.
Text&Foto: Mircea Banu
Mi-e neclar ce anume este mai savuros: textul sau preparatul? :)) Am ras o gramada de clanul acesta dubios
Ce talent!Nu poate exista o prezentare mai savuroasa.
Foarte buna prezentarea! Si a familiei cruciferelor si a preparatului….o poveste cu gust! Multumim!
Preparatul fin si delicios probabil…pana acum la acest capitol nu m-ati dezamagit. Nu pot spune acest lucru insa despre analogia pe care facut-o intre varza si o persoana … publica sau nu….indiferent de opinia pe care o aveti fata de persoanele rubiconde, asa ceva nu se face in mediul virtual, public….mie personal mi s-a parut rusinos si am ramas cu un gust cumva amar….pacat, imi formasem o opinie diferita.
Cam așa. N-am citit mai departe de acea frază.
Oana Roman nu e rubicondă ci mai degrabă rubensiană, dacă tot vă place să vorbiţi eufemistic despre graşi, cu care de altfel nu am nimic.
Stimate domn….cunosc foarte bine diferenta intre cei 2 termeni….am preferat sa o definesc ca pe o persoana „rumena” in obrajori …nu m-as fi diferentiat prea mult altfel de dvs., nu? Ma asteptam la asemenea analogii in emisiunile de duzina, nu aici…Slava Domnului insa ca nu este domnul Hadean autorul textului…rasuflu usurata, desi a permis publicarea pe pagina sa oficiala….in rest, fiecare se ridica la ce nivel poate…sau coboara..
Nu reuşesc să înţeleg cum mă stimaţi şi mă desconsideraţi în acelaşi timp
Faptul că sunteţi puţin mai eufemistă ca mine nu o face pe Oana Roman mai slabă şi varianta dumneavoastră de a masca cuvântul „gras” mai adecvată.
În mod ironic Oana Roman e o protagonistă a acelui gen de emisiuni de care amintiţi.
Iar Adi Hădean are simţul umorului şi cu siguranţă nu e frustrat, probabil de aia le permite.
Foarte inspirata prezentarea, aproape ca nu mai imi este dor de Hadean :))
Papa sigur e grozava si ea. Incercam si mai povestim !
Toate bune!
Admiratia mea se adreseaza in exclusivitate domnului Hadean… O persoana educata si cu un simt fin al umorului ar fi abordat altfel problema ridicata de un citititor….ar fi tratat cu bun simt problema…vad insa ca nu este cazul dvs. S-a ajuns prea departe si nu am de gand sa lungesc aceasta situatie penibila. Concluzia mea finala este clara….sunteti orice dar nu un gentleman. O zi ….buna, stimate….domn!
Apropo….puteti sa le comentati stimabilelor doamne care considera ca v-am atacat ca am probabil mai putine probleme fizice decat ele…psihice nu pot baga mana in foc….m-au amuzat copios comentariile lor ….. Mai mult decat articolul oricum…..
Ai uita sa spui cat de sanatoase sunt cruciferele, dar in rest super prezentare. Am mai gasit chestia pe un blog si mi-a placut.
Doar amuzanta, nu si ofensatoare.
Ce armonie de culori, pot doar sa-mi imaginez ce savoare are <3!