Ca un fel de tapas

Despre tapas am scris aici, aici, aici. Și am mai scris și prin alte locuri. Citiți după link-uri, rogu-vă, dacă nu știți ce-s acelea și cum vin ele. Azi vreau să vă arăt o rețetă/poveste care a plecat de la un gând cu tapas și a ajuns la o farfurie cu (poate prea) multe lucruri pe ea. N-a fost rea, gusturile au fost în armonie, dar după ce am făcut-o și am mâncat-o, am prins a cugeta așa, ardelenește, și am ajuns la concluzia că less is more. Adică e posibil să fi avut mai multă bucurie de la farfuria asta dacă puneam mai puține lucruri pe ea. Eu v-o arăt oricum, nu-i o prostie, dar înclinat fiind spre simplitate, mă tem că ieri am cam exagerat nițel cu avântul. Zic să luați de aici ce vă place, dacă vă place ceva, și dacă veți decide să puneți pe farfurie tot ce am pus eu, să știți că oricum n-o să vă pară rău. Iată:

Am început povestea cu un confit, adicătelea cu două pulpe de rață pe care le-am crestat și le-am prăfuit cu sare (am făcut asta pentru un eveniment, puteți să coaceți 4-6 pulpe simultan și să le combinați cu garnituri și salate după bunu plac, ori să le transformați în zeci de porții de tapas), le-am ascuns sub rămurele de cimbru, busuioc și mult, mult usturoi. Am exagerat intenționat cu usturoiul. În mod normal, o căciulie ar fi fost de ajuns. Eu am pus cam 5. Vă spun mai jos de ce. Împreună cu pulpele de rață am pus câteva felii groase de ceafă de porc, unele cu os cu tot. Am mai pus un kilogram de untură de porc și câteva felii de hribi uscați. Am pus cratița în cuptor și am lăsat-o acolo, la 140 de grade Celsius, timp de 4 ore (o să vedeți poze cu cratițe diferite pentru că am făcut confit și acum câteva zile, am pozat și atunci și acum și am amestecat pozele).

Am pregătit și o garnitură: morcovi cu frunze (am tăiat eu frunzele), spălați bine, presărați cu sare, stropiți cu ulei de măsline.

Am pus și puțin unt peste morcovi. I-am pus pe o tavă și i-am pus apoi în același cuptor, pe un alt raft. I-am lăsat acolo cât am lăsat și confit-ul.

Aromați și dulci, așa au ieșit morcovii. Mai mult decât interesanți. O să mai fac. Mă gândesc că-s numai buni de transformat într-un piure fantastic sau într-o cremă.

Am scos confit-ul și am strecurat untura de pe el. Untură de porc amestecată cu untură de rață (s-a topit grăsimea de pe pulpe), excelentă la cartofii țrănești sau doar așa, de uns pe pâine mai la vară, lângă niște roșii zemoase (se păstrează bine în congelator, chiar și un an).

Am desfăcut carnea moale în bucăți. N-a fost greu defel.

Am pregătit repede un sos rece, un amestec de muștar boabe, ulei de măsline, mascarpone, sare și piper.

Dacă era să fie o tapa, ideal era să am doar îmbucături pe care să le pot gestiona fără furculiță, fără cuțit (nu spun că nu primești furculiță și cuțit la unele tapas, spun doar cum era ideal).

Eu am pus carne amestecată (rață cu porc) pe o felie de ciabatta, bucăți de morcov copt, usturoi copt în untură, delicios de-a dreptul, felii subțiri de ridiche și frunzulițe de busuioc.

Pe farfurie am mai pus sosul preparat mai devreme (doar câțiva stropi, că-i greu), alte bucăți de morcov copt, puțină dulceață de ardei iute și puțin ananas proaspăt, marinat câteva ore cu ulei de măsline, tarhon proaspăt și puțină sare, ananas care a înviorat farfuria și a contrabalansat iuțeala dulceții.

Repet, toate lucrurile de pe farfurie au avut un rost, s-au potrivit unele cu celelalte, dar la final m-aș fi mulțumit grozav și cu felia de pâine încărcată cu carne, usturoi copt, morcov și ridiche.

Gata. Să fiți sănătoși.

* ananasul marinat e inspirat de munca lui Ferran Adria

** morcovul copt e inspirat de munca lui Rene Redzepi, fost ucenic al lui Adria