Spaghetti colorate cu pesto de sfeclă

310

Dacă tot suntem în luna dragostei vă propun să încercați o cină în doi romantică cu o porție generoasă de paste cu pesto de sfeclă. Combinația de dulce și sărat vă va da pe spate, promit!

Pentru două porții am folosit:

  • 300 grame de paste spaghetti;
  • 2 sfecle fierte;
  • 150 grame de sos pesto;
  • un cubuleț de unt;
  • sare, piper.

Pentru sosul pesto de busuioc am folosit:

  • 100 grame de frunze de busuioc proaspăt;
  • 1 cățel de usturoi;
  • 50 grame de semințe de pin;
  • 50 grame de parmezan ras;
  • ulei de măsline;
  • sare și piper după gust;
  • puțină lămâie proaspăt stoarsă.

Pasul 1

Am pregătit sosul pesto: am spălat și am scurs de apă busuiocul pe care l-am adăugat în blender cu uleiul de măsline și semințele de pin. Când s-au încorporat, am adăugat parmezan ras, usturoi dat prin răzătoare, sare și piper și un dram de lămaie:

 

Pasul 2

Am blend-uit cele două sfecle fierte, pe care le-am amestecat cu sosul pesto și am mai potrivit cu parmezan, sare și piper după gust:

Pasul 3

Am pus apa la fiert cu puțină sare. Când a început să fiarbă am adăugat pastele la fiert preț de câteva minute. Le-am verificat să nu se fiarbă prea mult, să iasă al dente. Când pastele au fost gata, le-am scos cu un clește și le-am pus în tigaie, peste un cubuleț de unt. Când untul s-a topit am adăugat o jumătate de cană de apă fierbinte din oala în care au fiert pastele:

Pasul 4

Am adăugat sosul pesto de sfeclă și am amestecat timp de un minut:

Pasul 5

Le-am potrivit pe farfurie și le-am servit cu parmezan și o frunzuliță de busuioc:

Poftă bună să aveți!

Cu drag,

Lolly

 

 

Join the Conversation

  1. Arata minunat si cred ca sunt delicioase!

  2. Nu au iesit culoarea ca cea din poza !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close