Aripioare de pui super crocante

La fel ca în științe și în universul gastronomic, pe lângă „felurile de mâncare” în sens larg, există acele preparate care trezesc în noi diverse sentimente sau amintiri plăcute, care ne leagă de istorie, copilărie, de vremea când săream gardul școlii sau când spărgeam geamuri sau, poate, de o vacanță. „Comfort food” este termenul general folosit și acceptat pentru a descrie aceste experiențe culinare – analiza acestora este total subiectivă, sens în care mămăliga betonată după două zile le poate crea unora o epifanie, iar altora sarmalele mamei sau hamburger-ul de la semipreparate. În orice caz, toată lumea are dreptate.

Nu îl cunosc personal pe cel care a inventat expresia, dar sunt sigur că nu s-a referit la sensul de baza al cuvântului „confort”, pentru că, sincer, mi-ar fi destul de greu să locuiesc și să dorm în același pat cu bucata de mămăligă în condiții ideale de confort (și de sănătate mintală).

În cazul meu, aripioarele de pui se potrivesc perfect termenului explicat mai sus (fără partea cu dormitul în pat). Aripioarele sunt exact ca semințele – gătești multe, le pui într-un bol mare și balotezi în neștire, pierzând contactul cu realitatea. Dacă au și sos, deja liniștea colibei e asigurată, iar prietenii vor fi dezamăgiți că nu ai fost atent la ultimul episod din „Tânăr și neliniștit” pe care l-ai propus ca discuție duminicală.

Să nu mă mai lungesc cu filosofia aripioarelor – am luat 10 bucăți, le-am pus în apă rece cu o lingură mare de sare grunjoasă, le-am lăsat 30 minute, le-am spălat de apa cu sare și le-am șters bine de tot. Am încins foarte puțin uleiul și am pus aripile la prăjit. Ele trebuie să se prăjească încet, astfel încât atât aripioarele cât și uleiul să nu se „ardă”.

Sfaturi anti-incendiu: Mare atenție să nu încingeți uleiul ca la fast-food pentru că aripioarele nu au pesmet pe ele și conțin multă apă, așa că puteți produce un minunat incendiu (uleiul nu stinge focul). Așa că după ce ați pus uleiul pe foc, testați cu o aripioară dacă se produce un ușor efect de fierbere, apoi puneți-le și pe celelalte și puneți pe ochiul mic de la aragaz, la foc mediu. Când schimbați tranșa, stingeți focul și testați tot cu o aripioară dacă uleiul nu e prea încins. Dacă vedeți că stropește puțin, nu puneți capacul ermetic ci între-deschis pentru că altfel condensul de pe capac în momentul ridicării intră în ulei și veți face revelionul mult mai devreme.

După ce le-am scos, le-am pus pe un șervețel care să tragă excesul de ulei. Apoi le-am uns cu o pensulă cu puțină miere și am pus sare și piper proaspăt măcinat.

Sosul l-am făcut dintr-o ceașcă de pastă concentrată de roșii (densă, nu lichidă), 2 linguri de sos de soia, 2  lingurițe de zahăr, o lingură de oțet,  jumătate de ardei iute uscat (puteți pune cât vreți) și două linguri de apă. Fierbeți 5 minute pentru a se lega și pentru a lăsa oțetul să se reducă. E genial! Și super-simplu!

Le-am mâncat cu salată de pătrunjel (mă rog, cine mănâncă salată când ai atâtea aripi). Dacă nu le vreți făcute în ulei (deși textura e spectaculoasă), puneți-le la cuptor la 200 grade pe un grătar până se crocănțesc, după care urmați aceiași pași.

Cu drag,

Andrei

Text și foto: Andrei Alexandrescu