Poate că nu arată extrem de apetisant (chiar nu arată apetisant, ăsta-i adevărul), însă sosul de ciuperci cu smântână e unul dintre preferatele mele. L-aș mânca tot a doua zi (mănânc o dată la 6 luni, sunt prea multe lucruri pe care le-aș mânca tot a doua zi), gol, cu mămăligă, cu paste, cu carne, cu pită proaspătă, cu ardei copți, cu broccoli sau brânză telemea. Cel mai bun dintre posibilele sosuri de ciuperci cu smântână e, pentru mine, sosul de hribi. Cum n-am mereu hribi proaspeți sau măcar congelați, dar am mai tot timpul hribi uscați în casă, mai păcălesc și fac sosul din champignon și hribi uscați și rehidratați.
Cum am procedat? Mai întâi am pus o mână de hribi uscați în apă călduță.
Am tocat două fire de ceapă verde și unul de usturoi. Le-am pus la înmuiat într-o oală cu fund gros, cu puțin ulei, pe foc mic.
Am curățat 7-800 de grame de ciuperci champignons. În sensul că le-am frecat ușor cu o cârpă uscată și cu un burete de vase, nefolosit.
Am tăiat ciupercile. O parte în lamle, o parte în sferturi. În vreme ce lamelele se înmoaie și par că se dizolvă în sos, sferturile mă ajută să văd că-i un sos făcut din ciperci. Am pus ciupercile în oală, peste ceapa și usturoiul înmuiate bine.
Am turnat hribii rehidratați, cu tot cu apa de pe ei (pe care am trecut-o printr-o strecurătoare) în oală, peste champignon.
Am lăsat să dea un clocot, am pus o treime din conținutul oalei în blender și am mixat pe viteză mare. Am pus 150 de grame de smântână, 100 de mililitri de apă rece și două gălbenușuri peste sosul din blender și am mixat din nou.
Am turnat sosul din blender în oală, peste ciupercile rămase acolo. Am lăsat să bolborosească pe foc 10 minute, am condimentat cu sare și piper, am amestecat și am stins focul.
Am ras puțină nucșoară în sos și am mai adăugat o mână de ceapă verde, usturoi verde toat și pătrunjel frunze, în amestec. Am pus un capac peste oală.
Pentru mine hribii au gustul de acasa :-) am sa fac, cu siguranta de mai multe ori, deliciosul sos. Multumesc frumos!
Ciupercile sunt preferatele mele….ma gandeam de ceva vreme ce reteta sa mai incerc cu ciuperci.
Multumesc!
Am o nedumerire . De ce mananci sosul de ciuperci gol? E o altfel de placere? Acum vorbind serios sigur e foarte bun,mai ales ca imi plac mult ciupercile.O sa-l gatesc ! Sanatate si multumesc.
Suna bine! Ce frumos arata pastele alea inainte de fierbere, ce paste sunt? Merci.
Multumim Adi
Un sos excelent .
O zi buna .
Salut!
Te rog frumos zi-mi pentru cite persoane e cantitatea gătită de tine. Multumesc
Mniam ! Mă gândesc să fac sosul și să-l aplic peste budinca mea de paste, cred că va fi ceva nemaipomenit !
Multumim, pare extraordinar de simplu si de delicios. O intrebare am: unde tot gasesti tu hribi deshidratati? pentru ca eu ft rar la Lidl am gasit si mai rar la Mega..
eu mă lovesc de ei în fiecare supermarket.
Te rog sa-mi spui ce fel de paste sunt.multumesc
Daca nu mai gasim ceapa si usturoi verde, le putem inlocui cu jumatate de ceapa rotunda si cu un catel mic de usturoi?
Oana, se pare ca sunt taglierini
Buna seara!
Mi-am procurat deja toate ingredientele pentru aceasta reteta, pentru cea de porc presat si una de pizza. Toate bune si…gustoase, nu ma indoiesc, cum ramane cu gramele-kilogramele- pe care le tot depunem??? Nu in frigider, ca de acolo le scot mereu…
Pare delicioasa reteta. Vreau sa o incerc diseara. Desigur, nu am toate ingredientele necesare (dar asta nu ma impiedica niciodata sa incerc retete interesante :))) Sper sa iasa macar la fel de apetisant ca si reteta!
Delicios.! Sper sa nu te superi ca am adăugat si puțin parmezan ras deasupra. O zi faina si multă sanatate. 😀
mmmm, pastele alea de la lidl… mmmm!!!!
foarte simplu si gustos!
Buna ziua,
Am pus ingredientele pe lista. Diseara prepar pastele.
Intrebare scurta: smantana acra sau dulce, pentru gatit?
Multumesc :)
Interesant… Trebuie sa recunosc insa ca cel mai bun fel de acest gen pentru mine este : Gordon Ramsay – paste lasagna cu praz, ciuperci si tarhon…. Un deliciu extraordinar de simplu :)
Iarasi mi-ati deschis pofta,in dimineata asta…
Ai fi putut adaugă si un pic de vin alb demisec peste ciuperci, ceapă si usturoi. Bvo in rest
Delicis stimate domn! Multumim!
Suna delicios Vreau sa incerc, dar nu stiu pentru cate paste ar ajunge cantitatea asta de sos. Pentru 500gr de paste e suficient sau ar trebui dublate/triplate cantitatile?
Multumesc,
Monica