No.5 cu sparanghel

424

(Pub)

Barilla, pastele no 1 în Italia, sunt făcute din grâu dur și nu se lipesc. Se fierb în apă cu sare (7 grame/litru), conform indicațiilor de pe ambalaj sau după gustul fiecăruia. Recomandarile sunt, așa cum le spune numele, recomandări. Puteți încerca măcar o dată să le urmați, s-ar putea să vă placă rezultatul. Dacă nu vă place, puteți reveni oricând la maniera de gătire care vă e familiară. Acestea fiind spuse, hai să vedem ce-i cu rețeta recomandată azi de Barilla, o rețete în care pastele-s italiene, dar combinația roșii+usturoi+pătrunjel e cât se poate de românească.

sos

E sezon de sparanghel, deci avem șanse să-l găsim mai ieftin decât în restul anului. Nu-i sezon de roșii, pe de altă parte, deci e de preferat să folosim produse din roșii. Că vorbim despre roșii fără pieliță, suc de roșii, roșii pasate sau piure de roșii, socotesc că-i mai bine să le folosim pe acestea decât să folosim roșiile necoapte și fără gust pe care le oferă piața acum. Pentru rețeta de azi am folosit 400 de grame de piure de roșii, câteva fire de sparanghel, 130-140 de grame de dovlecel, trei căței de usturoi zdrobiți cu latul cuțitului, sare, piper, o mână zdravănă de frunze de pătrunjel, ulei de măsline și parmezan. Și spaghetti n0 5 de la Barilla, desigur. 400 de grame. Au ieșit patru porții generoase.

legume

Am pus pastele la fiert odată ce a început să clocotească apa (sarea în apă abia când aceasta fierbe).

spaghetti

Am tăiat sparanghelul pe lungime, am tăiat dovlecelul în cubulețe. Am încins o lingură de ulei de măsline și am rumenit ușor sparanghelul, usturoiul și dovlecelul.

legume

Am adăugat piureul de roșii și 500 de mililitri din apa în care au fiert pastele. Am condimentat cu sare și piper, am corectat aciditatea sosului cu 3-4 grame de zahăr.  Am amestecat bine sosul, fără a fi brutal. L-am lăsat puțin pe foc mic, să mai scadă și să devină mătăsos. Am luat de pe foc și am pus pătrunjelul tocat. Am amestecat din nou.

pătrunjel

Am scos pastele din apă și le-am pus în sos.

spaghetti

Am pus pastele cu sos cu tot în farfurie. Pe deasupra, parmezan dat prin răzătoare.

spaghetti

În ceea ce privește prezentarea, puteți opta pentru varianta cea mai simplă, respectiv cu pastele și sosul îngrămădite într-un bol sau o farfurie adâncă.

spaghetti

Sau puteți să așezați pastele cu o pensetă pe o farfurie întinsă și să le stropiți cu sos roșu din tigaie și cu pesto verde din pătrunjel.

spaghetti

Rețeta de pesto de pătrunjel e simplă: 3 legături de pătrunjel, 3 linguri de alune prăjite și sărate, 3 linguri de ulei de măsline extravirgin, piper, zeama unei lămâi, trei linguri de apă rece, toate puse-n blender și transformate-n pastă. Pentru a obține o culoare vie e necesar să opăriți pătrunjelul 20 de secunde și să-l țineți apoi un minut în apă cu gheață sau apă foarte rece.

spaghetti

Asta-i tot. Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. Interesantă și tentantă inventivitate în context româno-italian. Voi sugera și prietenilor mei de aici de la Roma. Primește dragă Adrian cele mai cordiale salutări cu toată simpatia și admirația pentru talentul tău! Stephan

  2. Raluca Muresan says:

    Ne puteți spune sosul galben ce este? Mulțumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close