Quinoa mama cerealelor

454

1
Cu ceva timp în urmă, prietena noastră din Bruxelles ne-a abandonat în casă, cu foarte calde recomandări, o pungă de quinoa. Ne-am uitat la pungă cu mirare şi admiraţie, după care am aşezat-o cu deosebită grijă în fundul sertarului unde şi-ar fi dormit cu siguranţă somnul de veci, dacă nu am fi primit provocarea realizării unui preparat „smart”.
Numită de incaşi „mama tuturor cerealelor”, Quinoa este încadrată în categoria superalimentelor, alături de seminţele de in, germeni, mei, lucernă, aloe vera, orz verde, pătrunjel, alge marine, ştevie, floarea-soarelui, alge sălbatice verzi-albastre. Vegetarienii o consumă destul de des datorită conţinutului ridicat de calciu şi calităţii de proteină completă. Un alt fapt interesant: nu conţine gluten.
O găsiţi la noi în magazinele bio sau naturiste ambalată în pungi de 500 de grame, cu preţuri între 16 şi 35 de lei.
Pregătirea ei alături de spanac şi roşii cherry e una clasică. Noi îi vom adăuga câteva nuci atât pentru a-i da gust şi surprize crocante, cât şi pentru proprietăţile deosebite ale acesteia. Unii o denumesc chiar „hrana supremă a creierului”. Deasemenea, vom schimba câte ceva în modalitatea cunoscută de preparare, încercând să obţinem ceea ce se numeşte smartfood, fără a neglija nicio clipă gustul.

2
Spălăm şi scurgem într-o sită fină o cană de quinoa. Deasupra acestor seminţe există un strat protector în care se regăsesc saponine, nişte compuşi care îi dau un gust uşor amărui. Deşi spălate la ambalare, e recomandat să le trecem şi noi printr-un jet de apă rece şi să le scurgem.
Le punem la călit, pe foc mediu, în 3 linguri de ulei de măsline pentru 6-7 minute. Aromatizăm cu 2 căţei de usturoi zdrobiţi şi mai amestecăm un minut să nu se ardă. Adăugam două căni de apă, sărăm uşor şi lăsăm la clocot uşor pentru 15 minute. Spre final, amestecăm încet să nu se prindă, dăm deoparte şi acoperim vasul, lăsând seminţele de quinoa să absoarbă tot lichidul pentru încă 5 minute.

3
Miezul de nucă îl încălzim pentru trei minute într-o crăticioară, adăugându-i doar un praf de sare.
4
În acest timp, călim în 3 linguri de ulei bun, aromatizat cu un căţel de usturoi, pentru 5 minute, două mâini sănătoase de spanac şi 400 de grame de roşii cherry tăiate în jumătate.

5
Condimentăm cu sare şi piper şi răsturnăm legumele în vasul cu seminţele de quinoa. Adăugăm şi nucile, amestecăm şi servim adăugând fulgi de brânză maturată tip parmezan şi frunzuliţe proaspete de busuioc.
Dincolo de calităţile nutritive deosebite, e plină de gust şi texturi surprinzătoare. A fost neaşteptat de aromată şi a primit eticheta „a se repeta din când în când cu încredere”.
Şi dacă tot nu v-am convins, aflaţi că organizatorii galei de decernare a premiilor Academiei britanice de Film BAFTA au inclus-o în meniul festivităţilor de anul acesta, iar ONU a declarat-o în 2013 alimentul anului. Eu încă aştept măcar nominalizarea cârnatului bănăţean.

 

6
Până atunci, mâncaţi inteligent şi trăiţi abundent!

Text&Foto: Costin Barbutz

Facebook 16 minutes & guests

 

Join the Conversation

  1. Silvia Oprea says:

    Cea mai faină salata de quinoa! Se pregătește repede și ține de foame. N-am făcut prăjită până acum, dar voi încerca. Combinația care mă hrănește cel mai bine e cu fâșii de somon afumat, ceapă verde, zeamă de lămâie și ulei de măsline.

  2. Cristina says:

    Mie-mi place sa fac quinoa prajita in prealabil, cum bine ai sugerat, Adi, dar cu bulion in loc de apa. Mi se pare ca cel mai bine merge cu un bulion de vaca, dar asta e o chestie de gust si depinde cu ce o combini. N-am incercat combinatia cu spanac (poate de aceea nu-s chiar asa de desteapta), o fac de preferinta cu nuci caju si rosii cherry uscate.

    1. Adi Hădean Author says:

      n-am sugerat eu, verificați semntătura de la finalul articolului:).

    2. Cristina says:

      Rectific, scuzati ;). E bine sugerat oricum!

  3. Adriana says:

    Bună Adi! Multumesc pentru rețetă. Am încercat-o chiar astăzi și ne-a plăcut. Doar că în loc de spanac proaspăt, am pus congelat cu stafide și pinioane (așa venea punga) și i-a dat un gust super bun. Până acum nu probasem quinoa, însă trebuie să spun că e…interesantă .

    Keep doing the good work!

    (Apropos, in pagina de Facebook ai putea pune să comentăm și cu poză, așa ai vedea și tu rezultatele noastre!)

  4. E delicioasa aceasta salata! Cu siguranță voi repeta experiența!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close