Grătare (cel puțin) interesante

457

Duminică s-au petrecut aceste grătare, la umbra unui nuc. N-o să vedeți în poze nucul dar umbra-i acolo:). S-au găsit în frigider niște felii de cotlet și trei-patru bucăți de ceafă. Nu am vrut să mă întâlnesc iar cu varianta clasică, așa că am explorat o altă opțiune. Adică:

Am adunat într-un mojar sare, piper boabe, enibahar și o linguriță de usturoi praf (nu folosesc de obicei dar s-a întâmplat să fie în calea mea).

Am ras peste ele coaja unei limete și le-am frecat bine pe toate până am obținut un praf cu arome intense și proaspete.

Am tăvălit carnea prin amestecul acesta, am lăsat-o să stea două ore la rece și după alte câteva zeci de minute de stat la temperatura camerei, am pus-o pe grătar.

Cinci minute pe fiecare parte.

Până s-au fript grătarele (ori puțin înaintea lor, nu mai știu), pe masă a apărut și un tom de plăcinte codrenești scris cu slove de lucernă, cozi de ceapă și alte verzituri. Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. Dragă Adi, am ieşit şi eu Duminică la iarbă verde, după un an de stat în casă. Şi m-am arănit cu grătare şi cu salate proaspete. Dar cel mai mult mi-a plăcut să mă tăvălesc doar în slip pe iarba de pe malul Timişului şi să mă simt iar copil. A fost o experienţă care m-a energizat pentru încă un an. Ce vreau să te întreb, plăcintele acelea codreneşti cu lucernă, cum se fac, ce e cu ele?
    Cu respect, Uica Mihai.

  2. adihadean Author says:

    uică, uite așa: https://adihadean.ro/2011/01/placinta-codreneasca/
    apoi ce pui în ele vine după zezon:)

  3. geta pirvulescu papadopol says:

    E superb!imi place modul in care redactati retetele ,dar si rezultatul dupa aplicarea in practica a acestora!Ciorba de vacuta a fost grozava si fara sa fim dupa chef!felicitari!

  4. Salut Adi! Ai pus lucernă în plăcinte?

  5. adihadean Author says:

    Nu eu, mama Ralucăi. Doar vârfuti crude:).

  6. Hadrianus says:

    Salut,mojarul tau e din piatra? Daca da,imi zici si mie unde as putea sa gasesc unul ?

  7. Cu grataru, ca si cu grataru insa, mi-ai amintit de Buna… :| .. Imi facea niste placinte d’astea, codrenesti… de nu ma mai saturam. Ce amintiri frumoase!
    Multumesc!

  8. Eu am asa un mojar de la Ikea

  9. Adriana says:

    Vai Adi!!! Iar ai folosit expresia aia obscena! Si macar de te-ai fi oprit acolo, dar ai mai mentionat si ca ai „tavalit” carnea, ca sa nu mai vorbim de faptul ca gratarele s-au „fript”. Of of, numai alturari dezastruoase fonetic! :)))

  10. Chiar ca am pofta de un gratar, insa p-aici prin vestul tarii e o vreme nasoala rau:(

  11. adihadean Author says:

    hadrianus, piatră, selgros:)

  12. adihadean Author says:

    geta, mulțumesc și mă bucur
    adriana, prefer să nu insistăm în direcția aceea. fiecare cu necazurile lui.)

  13. Doamne Dumnezeule :)) in niciun caz nu ma refeream la tente obscene. Ci, repet, la faptul ca, fiind un blog vizitat de atatia oameni, trebuie sa fie corect din multe puncte de vedere.
    Dar observ faptul ca tu faci tot felul de alaturi de acest gen, probabil esti vreo obsedata de anumite organe.

  14. adihadean Author says:

    o ciufuleală între fete poate fi amuzantă până la un punct. după care devine ridicolă și jenantă. speram să nu fiu nevoit să spun asta, dar mă voi folosi de opțiunea de a modera comentariile dacă nu terminăm cu povestea asta. mulțumesc.

  15. Si ce as putea sa fac daca toata lumea imi sare in cap pentru ca am indraznit sa fac o gluma? Chiar nu vreau sa ma fac ca ploua si ca nu observ ironiile la adresa mea.

  16. adihadean Author says:

    am evitat să-mi spun părerea dar o voi face, pentru că se pare că nu înțelegi: nu ai făcut o glumă, ai spus o prostie. glumele sunt lucrurile acelea amuzante, de care oamenii râd. prostiile sunt lucrurile acelea pe care, dacă le spui, oamenii râd de tine. las-o așa și hai să trecem peste asta.

  17. :))
    da, nu am sa trec peste asta pana nu am sa-ti spun ca nu a fost o prostie. Adica, expresia aia chiar asa este. Suna naspa. Asta incercam sa iti comunic, nu faceam referiri la nu stiu ce tente sexuale.

  18. Corina says:

    Austria da unora darul preciziunii. Altora dimpotriva:) Eu as lasa-o cum a cazut

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close