Ștrudel cu cireșe de mai

765

În această perioadă vrem să mâncăm cât mai multe căpșuni și cireșe și întotdeauna mai vreau o porție. Știu că mai am mult de așteptat până reapar anul viitor. Se întâmplă totuși ca toată lumea din familie să cumpere sau să primească deodată mai multe kilograme de fructe și atunci parcă le-ai mai folosi și altfel decât crude.

strudel cu cirese

În ideea asta, am „generat” un ștrudel cu cireșe proaspete.strudel cu cirese

Aluatul l-am făcut amestecând făină, oțet, apă, unt topit și gălbenuș pentru a obține un aluat moale ce l-am frământat 10 minute pe blatul de bucătărie (fără făină suplimentară).strudel cu cirese

După ce aluatul a devenit neted și suprafața nu se mai crăpa, l-am lăsat să se odihnească timp de o oră.

În timpul acesta m-am ocupat de cireșe pe care le-am „dezosat” folosind un dui de patiserie pentru a scoate sâmburele din cireașă. În râșnița de cafea am amestecat zahăr, scorțișoară și zahăr bourbon, pe care le-am măcinat până s-a ales praful de ele. Pudra am amestecat-o cu cireșele fără sâmburi, coajă de portocală și de lămâie rase, obținând astfel umplutura pentru ștrudel.strudel cu cirese

În timp ce se încălzea cuptorul, am întins aluatul pe o hârtie de copt. Nu sunt un mare maestru al sucitorului, dar cu puțină perseverență am obținut o foaie transparentă pe care am uns-o cu unt topit înainte de a-i prezenta umplutura. Pe aceasta am așezat-o aproape de un capăt al aluatului apoi, ajutându-mă de foaia de copt, am rulat aluatul în forma unui sul căruia i-am îndoit capetele. Am uns cu unt și exteriorul și am copt ștrudelul timp de 50 de minute, până s-a rumenit.

strudel cu cirese

Recapitulare:

Aluat:

120g făină

1 gălbenuș

60ml apă

40g unt topit

10ml oțet de vin alb

Unt topit pentru uns aluatul

Zahăr pudră pentru prezentare

Se amestecă ingredientele și se frământă până se obține un aluat moale și neted. După o oră de odihnă se întinde pe hârtie de copt într-o foaie foarte subțire și se unge cu unt. Se umple, se rulează și se coace la 180 de grade timp de 50 de minute.

Umplutură:

250g cireșe

130g zahăr

2 plicuri zahăr vanilat bourbon

½ baton de scorțișoară

Coaja de la o lămâie

Coaja de la o portocală

Se macină zahărul cu scorțișoara, se amestecă cu cireșe și coajă de citrice rasă.

Să ne fie de bine!

strudel cu cirese

Text&Foto: Vladimir Marian

Printre oale

alist

Join the Conversation

  1. Preadornicul Zaharie says:

    Coaja de la o lamaie, coaja de la o portocala…tot nu va potoliti cu cojile astea toxice? Atrageti atentia bietilor oameni la ce se expun mancand asa ceva sau macar spuneti ca folositi coaja de citrice bio, chiar daca nu o faceti.
    S-aveti pofta!

  2. Trebuie sa incerc si eu aluatul asta. M-am tot chinuit cu framantat de aluat… pana am ajuns sa cumpar foietaje. Ma bate agndul sa fac cu caise…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close