Înghețată de dude cu cacao

562

Când eram copil, în zilele lungi de vară mergeam fie la mătușa Livia în dâmbul Groșilor, unde viețuiau doi duzi enormi, fie la bunicii din Firiza unde viețuia alt dud (pe care până la urmă au fost nevoiți să-l taie pentru că amenința casa bunicilor). Sau pur și simplu mergeam pe strada Eminescu din Baia Mare, stradă învecinată cu cea pe care am crescut și care era mărginită de duzi pe o parte și pe cealaltă. Duzi și tei. Sistematizarea a lăsat strada Eminescu fără duzi și fără tei dar cu mult mai mult asfalt. Ei, de ce mergeam? Pentru dude, de bună seamă. Întindeam folii de plastic pe sub pomii pe care-i scuturam bine, culegeam fructele negre ori albe (cele negre erau mai bune pentru că te murdăreai de la ele), le adunam în găletușe și le împărțeam cu cine se nimerea.

Zilele trecute am cumpărat o găletușă de dude de la o tanti din piața Mihai Viteazu. Aproape un kilogram. Cinci lei. Am spălat fructele, am mâncat o parte din ele iar cu o parte am decis să fac înghețată. Am folosit cam 300 de grame.

Am separat albușurile și gălbenușurile din trei ouă (am primit ouă de la mama, ea are câteva găini harnice).

Am frecat gălbenușurile cu trei linguri de zahăr până am obținut o spumă deschisă la culoare, consistentă.

Am mixat dudele cu o lingură zdravănă de smântână și cu o lingură de miere. Am strecurat apoi amestecul printr-o sită și am scăpat de resturile dudelor.

Am bătut albușurile cu o pișcătură de sare și o lingură de zahăr până am obținut o spumă tare.

Am amestecat cele trei elemente principale. Mai întâi spuma de ou cu siropul de dude (nu e chiar un sirop însă are consistența unuia deci nu-i pot spune spumă ori cremă).

Am adăugat spuma de albuș în amestec.

Am adăugat apoi o lingură de cacao. Nu am avut un motiv științific sau un argument pentru acțiunea asta, așa mi-a venit. Cred că am vrut să închid puțin culoarea amestecului. S-a dovedit că am făcut bine.

Am turnat o parte din compoziție într-un vas pe care l-am pus în congelator. În cinci-șase ore, amestecul s-a transformat într-o înghețată delicioasă, în două straturi, unul spumos, celălalt cremos. Fără ace de gheață.

Dacă aveți copii sau așteptați musafiri, înghețata în shot poate fi o soluție simpatică și folositoare (controlezi foarte ușor cantitatea de înghețată pe care o mănâncă micuții).

Aici puteți vedea cum a ieșit înghețata. Cea în shot a înghețat mai repede. Cam în trei ore.

De bună seamă merge cu zmeură, afine, mure, vișine, cireșe, chiar cu mango (dacă găsiți fructe coapte bine). Și fără cacao.

Pare complicat? Hai, că nu e.

Atât pentru azi.

Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. sa va fie de bine:)
    eu nu-i controlez baiatului meu cantitatea de inghetata pe care o mananca, fiindca nu folosesc zahar:)
    doar fructe congelate (afine, banana, ribizli, etc), iaurt de capra si miere + un robot bun care o face crema

    1. Adi Hădean Author says:

      tu știi mai bine:)

  2. Draga Adi,
    Ca de obicei , retete usoare,pline de savoare si absolut delicioase!
    Intrebari:
    – Mai este nevoie sa scot inghetata din congelator in timpul facerii si sa o mixez pentru a scoatele acele de gheata?!
    -Daca folosesc o masina de inghetata e ok?
    Multumesc mult

    1. Adi Hădean Author says:

      dacă trebuia, scriam:). dacă folosești o mașină de înghețată, o să obții o înghețată din ingredientele acesta dar cu altă textură.

  3. Pare extrem de gustos..La cine ii place dudul ca fruct sigur se va bucura de reteta asta..

  4. Mi-ai adus aminte de duzii de pe Eminescu, m-au cuprins nostalgiile…

    1. Adi Hădean Author says:

      eh…::)

  5. Am incercat si eu, dar mi-a iesit cu gheata. Sunt sigur ca pepenele galben a fost vinovatu’!

  6. Iordache Patricia says:

    cand fac inghetata din fructe proaspete mie imi ies ace de gheata…..unde gresesc?

    1. Adi Hădean Author says:

      acele de gheață apar pentru că e prea puțină grăsime și prea multă apă în compoziție. de asta e bine ca din oră în oră să amesteci în vasul cu înghețată cu o furculiță, măcar de 4 ori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close