Coaste, fleică, aripi, pe același grill

811

Nu-mi place să las grill-ul să stea rece prea mult timp, mai ales vara. E drept că vara de anul ăsta nu-i un mare sprijin pentru grataragii, de parcă-i făcută mai degrabă pentru scafandri și luntrași, dar între două averse mai prind și eu loc și timp de o friptană. Zilele trecute m-am întrecut cu hărnicia și am întrebjințat Weber-ul destul de serios. Toată povestea a început așa:

Am desfăcut o caserolă cu oase garf. Cel mai amărât produs de măcelărie. Șase lei două kilograme. Între ele, măndrețe de costiță, cu carne destul de multă pentru un grătar.

Pentru ele am făcut o marinadă uscată din sare, piper de felurite culori, ienibahar, cimbru și oregano. Le-am zdrobit bine în mojar apoi…

…am frecat bine coastele cu amestecul acesta.

Am mai luat o bucată de fleică, o altă parte a porcului destul de nebăgată în seamă (mulți numesc „fleică” orice bucată de porc, fie ea pulpă sau ceafă, lucru ce nu mi se pare cinstit față de adevărata fleică) și am scos din frigider sosul Jack Daniel’s și siropul de arțar.

Dacă nu găsiți în supermarketuri sos JD’s, îl puteți face acasă după rețeta asta. Ori puteți să-l înlocuiți cu un amestec de sos de soia, oțet balsamic, vin alb și condimente după gustul vostru. Important e să masați carnea cu ceva acid și aromat.

Sirop de arțar nu prea aveți cum să vă faceți acasă (decât dacă aveți arțari) așa că trebuie să-l cumpărați. Dacă nu găsiți, merge și mierea. Frecați bine carnea cu el/ea.

Cu aripile a fost simplu: le-am pus într-un bol, am ras ghimbir proaspăt peste ele.

Am stors peste ele două lămâi verzi.

Le-am vârât într-o pungă împreună cu un ardei iute tocat. În pungi au ajus și celelalte cărnării apoi în frigider pentru 4-5 ceasuri.

Mai pe seară au ajuns pe grill.

Sigur, aripile și coastel au avut nevoie de mai puțin timp (12 minute aripile, 15 minute coastele) iar fleica a stat ceva mai mult (45 de minute la fum și căldură indirectă, adică nu tocmai deasupra jarului ci într-o parte a grătarului, sub capac).

Ne-am bucurat și de aripicantee…

…și de coaste

De bună seamă, ne-am bucurat și de fleica fragedă și aromată, cu crusta ei dulce-picantă.

Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. Mouthwatering :-)

    Puțin ajutor pentru curioșii din Cluj:
    – Sos Jack Daniels – În… Ungaria, la Tesco say DIY (do-it-yourself)
    – Sirop de Arțar – Auchan cam 15 lei
    – Sos de soya Kikkoman, unul dintre cele mai bune și OK, la 1 Litru – Metro, 34 lei
    – Bună dispoziție și prieteni buni, priceless :-)

  2. adihadean Author says:

    Emil, speram să spui tu de unde ai luat sosul:-)

    1. Am gasit sosul recent la Real pe rafturi :)

  3. rodica maria nastasoiu says:

    Ce bunatati !!! sunt super ,in curand voi pune in aplicare reteta (la sfarsit de saptamana)dar siropul de artar cu ce sa-l inlocuiesc? nu am vazut aici -sau nu stiu unde sa caut- multumesc !

  4. Buuun, ff buuuun :D

  5. cand vad cum arata ce gatesti tu… nici nu imi vine sa mai apropii de gratarul meu…
    crusta aia putin dulce este cu adevarat colosala. am mancat undeva niste vita lasata la macerat peste noapte, intr-un sos facut din miere, ghimbir si condimente si avea un gust cu totul aparte. in plus, fragezisera bine inainte carnea, dupa ce au dat cu ea de masa vreo 5 minute…

  6. Ce bunatate a iesit! Imi place cum le-ai pus la punga, o metoda faina si eu asa procedez cu carnariile pt grill. Stii cum zice ardelanul, sa te lingi pe deste, valabila zicala!

  7. buna Adi…bine ca am mincat acasa inainte sa plec spre birou ca altfel…iar pateam ca de obicei cind iti citesc postarile (de cele mai multe ori de la birou si cu stomacul gol…)
    multumim pentru deliciile aratate,potrivite cu ziua de maine si „traditia” gratarului de 1 mai romanesc :) o zi buna!

    1. adihadean Author says:

      florina, mulțumesc:)

  8. tuta racaru says:

    te rugam , cand vii la mare si intri in mangalia in sensgiratoriu,strigi la noi si mergem la gratar la vama veche sa ne arati delicatesele tale ce le arati pe net.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close