Portobello road și niște mâncare din Londra

Am mai multe rețete pregătite în calculator, aș putea să le postez și gata. Vreau însă să împart cu voi experiențele mele de călătorie/vacanță. Asta înseamnă și că voi posta ceva mai rar până în August, când voi reveni acasă. Sper să nu vă supărați, sper să considerați că merită să așteptați. Eu sunt acum în Spania, pe coasta Mediteranei dar ca să ajung cu povestea aici va trebui să mă întorc în urmă cu două-trei zile, la Londra.

Ați văzut probabil mulți dintre voi cursa mea cu torța olimpică. Alergarea vieții mele de până acum. Următoarea va fi cu soția în brațe, spre clinica de nașteri. Sau așa ceva. Nu o să insist asupra acestei experiențe, încă nu știu cum să o descriu. O să vă povestesc puțin însă despre Londra și ce am apucat să gust din ea în cele trei zile pe care le-am petrecut acolo.

Inspirat de Genoveva, am căutat Portobello Road, în Notting Hill, un cartier ca-n filme, curat, ordonat, pur englezesc. Am găsit Portobello, o piață înșirată de-a lungul străzii, înțesată de turiști din toate părțile lumii și localnici care încearcă să vândă fie nimicuri fie lucruri scumpe, antichități, viniluri cu clasici ai rock-ului, mâncare făcută în fața ta și obiecte de artizanat venite din toate colțurile fostului Imperiu. Un fel de Khao San Road european. E plăcut și interesant să te retragi într-un colț și să te uiți la oameni, să încerci să-ți imaginezi poveștile lor. E plăcut și interesant să mergi cu valul și să te pierzi între zeci de mii de oameni care nu-ți cunosc povestea și, cel mai probabil, nici nu încearcă să și-o imagineze. E plăcut să te oprești într-un pub, să iei un pahar de vin sau un pint de bere și să te izolezi pentru câteva minute de rumoarea din stradă.

Nu-i vital să ajungi pe Portobello Road și nici extrem de important însă ar fi păcat să ocolești experiența asta dacă ajungi la Londra și ai mai mult de o zi la dispoziție. Dacă la Big Ben nu m-aș întoarce, la Portobello m-aș mai duce de doupă-trei ori, cu siguranță. Fie și pentru a putea gusta mai multe dintre bunătățile ce se vând acolo, de la tartele cu fructe și legume, nucile de cocos sparte pentru a li se bea apa, pâinea felurită și patiseria portughezo/franțuzească de pe tarabe până la creveții fripți, peștele ce sfârâie pe plita încinsă ori hot dog-ul cu ceapă caramelizată și muștar (nu încurajez maioneza ori ketch-up-ul).

Când am început să scriu povestea asta mă gândeam să pun în ea câteva vorbe, câteva imagini care să spună despre mâncărurile pe care le-am găsit de data asta în pub-urile londoneze în care am intrat. Mi-am dat seama că ar ieși o postare mult prea lungă așa că mă opresc aici cu promisiunea că voi reveni în două-trei zile cu continuarea istoriei de azi. Să fiți sănătoși.