Gyros [ˈʝiros]

1.2K

Când mă gândesc la mare mă gândesc la Grecia, deşi nu am ajuns încă acolo. Culorile acelea de albastru şi alb îmi induc fără să vreau ideea că acolo este o mare adevărată şi o atmosferă potrivită. Nu am ajuns niciodată pe litoralul românesc pentru că nu mă atrage, la noi este despre cluburi, plajă şi mâncare proastă (cu excepţii), nicidecum despre prospeţime şi “curăţenie”.

Şi dacă tot am avut tema “vis marin”, atunci mi-am permis să visez la un gyros savurat pe plaja unei insule din Grecia, admirând infinitul mării.

gyros

Mulţi spun că gyrosul este un fel de shaorma (nici nu ştiu cum se scrie exact) și au dreptate, dar mult mai sănătos. Eu am ales să fac totul acasă, adică lipiile, sosul tzatziki şi pieptul de pui, chiar dacă par multe operaţiuni de făcut, în aproximativ 40 minute fiecare avea gyros-ul în farfurie.

Carnea de pui se înlocuieşte cu feta sau brânză haloumi pentru ovo-lacto-vegetarieni.

gyros lipii Pentru lipii avem nevoie de 350 g făină, 250 ml apă călduţă, 3—4 g drojdie uscată, ½ linguriţă sare, 1 lingură ulei, ½ linguriţă zahăr.

gyros lipiiAmestecăm ingredientele uscate într-un bol, apoi adăugăm apa şi uleiul, frământăm puţin aluatul până se omogenizează. Acoperim cu un şervet şi îl lăsăm deoparte.
gyros puiÎntre timp, pregătim pieptul de pui: 500 g piept de pui, ½ linguriţă sare, ½ linguriţă boia dulce de ardei, 2 linguri iaurt grecesc, 1 căţel de usturoi, zeama de lămâie, mărar. Bucăţile de piept de pui le amestecăm cu restul ingredientelor şi le lăsăm 10 minute la frigider.

gyros sos tzatziki Pentru sosul „Tzatziki” avem nevoie de: 400 g iaurt grecesc gras, 1 lingură ulei de măsline, 1 castravete mare, mărar, zeamă de lămâie, 1 căţel de usturoi, sare.gyros sos tzatziki

Castravetele îl curăţăm şi îl dăm pe răzătoarea cu găuri mari sau îl tăiem cubuleţe mici. Iaurtul îl amestecăm cu uleiul de măsline, zeamă de lămâie, usturoiul pisat, mărarul tocat și castravetele cubulețe. Lăsăm sosul la frigider.gyros sos tzatziki

 În plus avem nevoie de roşii, salată verde/iceberg, ardei roşu, ceapă tăiată felii.

Pieptul de pui îl punem pe grătarul încins bine şi îl lăsăm să se rumenească pe ambele părţi, până se pătrunde. Nu îl lăsaţi foarte mult pe grătar, pentru că îl vrem fraged, nu uscat. Îl lăsăm să se răcorească, apoi îl tăiem fâşii.

Aluatul pentru lipii îl împărţim în 5-6 bile şi întindem fiecare bilă pe masa de lucru, cât mai subţire şi mai rotund cu putinţă.gyros lipii

gyros lipii

Încingem o tigaie şi coacem fiecare lipie, aporoximativ 1 minut pe fiecare parte. O să se umfle puţin, dar e de bine. Aşezăm lipiile unele peste altele.

gyros lipii Acum e timpul să asamblăm gyros-ul: pe o jumătate a lipiei punem frunze de salată, ceapă, roşii, ardei, piept de pui şi la sfârşit sos tzatziki, acoperim cu cealaltă jumătate şi servim. De asemenea, se poate rula, fiind mai uşor de mâncat.gyros

gyros asamblare

Ingrediente:

5-6 porții

5-6 lipii (350 g făină, 250 ml apă călduţă, 3—4 g drojdie uscată, ½ linguriţă sare, 1 lingură ulei, ½ linguriţă zahăr)

500 g piept de pui la grătar (500 g piept de pui, ½ linguriţă sare, ½ linguriţă boia dulce de ardei, 2 linguri iaurt grecesc, 1 căţel de usturoi, zeamă de lămâie, mărar)

Sos tzatziki (400 g iaurt grecesc gras, 1 lingură ulei de măsline, 1 castravete mare, mărar, zeamă de lămâie, 1 căţel de usturoi, sare)

2-3 roșii

½ salată verde/iceberg

1 ardei roșu

1 ceapă

gyros

Text&Foto: Andreea Dianu

Pasiune pentru bucătărie

alist

Join the Conversation

  1. Vidroi georgel adrian says:

    Sal ma itereseaza daca ai scos o carte de retete ca as vrea si eu vreu sa ma apuc de bucatarie si vad ca ai retete super bune

    1. Nu am o carte de bucate, gasiti mai multe retete pe site-ul meu: pasiunepentrubucataie.ro

  2. Tugui Nicoleta says:

    Am doar o intrebare:îmi puteți spune unde as găsi nasturel în București?

    1. Tugui Nicoleta, am vazut la Metro nasturel. Au acolo orice, chiar si flori comestibile, lucru nemaivazut de mine prin alte magazine.

  3. De cinci minute nu ma gandesc decat la lipii. Abia astept sa testez reteta. Nu stiu de ce dar lipiile astea din comert nu ma atrag. Totusi, de ati pus drojdie?

    1. Pentru ca asa le-am „mostenit” si imi par mai bune asa.

  4. Buna , mie lipiile mi-au iesit tari nu prea mergeau impaturate si sosul mai mult cu gust de iaurt.

  5. Gyrosul se face musai cu carne de porc. Nu vei gasi la nicio taraba in Grecia, facut cu pui. Vezi daca n-ai fost in Grecia? ;)

    1. Gyros se face si cu carne de pui..Nu stiu in care parte a Greciei ati fost insa va asigur ca in insula Evia, Atena si Peloponiso gyro se face si cu carne de pui..

  6. Foarte interesanta reteta ..as avea de menționat doar ca nu se pune ardei la gyro si nici salata verde..un gyro tradițional contine tzatziki,carne,cartofi prajiti, rosii si ceapa…iar tzatziki dacă este pus direct pe lipie,gyro iese mult mai bun..

  7. Super reteta! Dupa ce am facut prima data acum 2 ani, copii au zis ca e mai buna ca cea din Grecia si de atunci fac mereu dupa aceasta reteta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close