Tot timpul am apreciat bucătăria italiană pentru simplitatea, dar și prospețimea ingredientelor folosite. De foarte multe ori încerc să cumpăr cât mai multe ingrediente/alimente din surse naturale, controlate (pe scurt, „de la țară”), nu doar din motive ce țin de sănătate, dar și de gust.
…și când fac rost de ele, prefer să le pun în valoare în preparate simple, care pun în prim plan „valoarea” acestora.
Am ales să fac niște paste Carbonara (pentru toată gașca), pentru care am avut nevoie de 500gr spaghete (fine, nr. 3), 2 ouă întregi + 6 gălbenușuri (din albușurile rămase puteți face bezele), 200 gr bacon tăiat mărunt, 500 gr baby spanac, 50 gr. muguri de pin (sau nuci), o cană de apă în care au fiert pastele, o lingură de unt și 100 – 150 gr de cașcaval ras fin (parmezan, eu am avut cașcaval afumat „de casă”).
Am pus pastele la fiert (5 minute), timp în care am pus la prăjit baconul până a devenit crispy (ca o jumară), după care l-am pus la scurs pe câteva șervețele.Am prăjit mugurii de pin 2-3 minute până au prins culoare și i-am lăsat să aștepte.
Am pregătit sosul pentru paste din 2 ouă + 6 gălbenușuri, în care am amestecat cașcavalul ras fin.
Într-o tigaie am topit o lingură de unt în care am pus spanacul si l-am călit 20-30 de secunde până s-a micșorat. Apoi am adăugat pastele fierte și cana de apă de paste, amestecând pe foc timp de 1-2 minute. Am stins focul și am adăugat sosul, amestecând continuu până s-a legat tot preparatul.
Pentru a combina mai bine texturile, nu am amestecat bacon-ul și mugurii de pin în paste, ci i-am așezat separat.
Acest preparat simplu scoate la lumină tot ce e mai bun din mâncare – ingrediente bune, gustoase, care vorbesc de la sine. Au ieșit foarte, foarte bune, prilej cu care vă recomand și vouă ca atunci când rămâneți în pană de idei – keep it simple – folosiți ce vă place!
Poftă bună!
Text&Foto:
Acelea sunt seminte de pin, mugurii de pin sunt altceva! Daca erau asa puteai sa o denumesti „Paste carbonara contra tusei!”
Sa stii ca ai o idee foarte buna cu pastele contra tusei, formulare care ar fi avut si o mai mare priza la public.
Legat de terminologie, voi mai cerceta, dar cred ca sunt unul si acelasi lucru (scria astfel inclusiv pe punga).
Cu drag!
Mulțumesc. Nu trebuie o cercetare elaborată, de data asta e bun și Google. Cu respect, Valentin D.
Foarte buna reteta!! Azi am gatit, dar am mai adaugat si piept de pui calit in oregano in compozitie. Nebunie :D