Spre zacuscă

Se apropie vremea zacuștilor. Cândva, ele erau într-un fel, adică erau ca niște tocănițe din legume, în care puteai să distingi măcar parțial componentele. Azi se fac dând prin mașina de tocat toate legumele, „să fie fină”. Un pic barbar, dacă mă întrebați pe mine. Și ușor nesănătos (tocăturile sunt destul de greu de digerat, poate din cauza faptului că ele conțin lucruri pe care nu le-ai pune în mod normal, cum ar fi pielea ardeiului sau a roșiilor ori semințele acestora, lucruri pe care mașina de tocat le face suficient de mici încât să nu-ți pese de ele). Vreau să vă arăt azi o mâncare ce poate fi ușor transformată-n zacuscă: vinetele împănate cu usturoi.

Vinetele, care trebuie să fie tinere, fără multe semințe, se curăță pe alocuri, adică li se iau patru fâșii din coajă. În locurile curățate se fac niște crestături cu cuțitul (Cam 4 pe fiecare parte) care se umplu cu căței de usturoi, de bună seamă curățați.

Într-un vas rezistent la cuptor se pune puțin ulei. Cam două linguri (în funcție de suprafața vasului și de cantitatea de vinete, important e ca vasul să fie uns). Peste ulei, două-trei cepe tăiate solzișori, să acopere tot fundul vasului. Peste ceapă, vinetele iar peste vinete, jumătăți de roșii, așezate cu coaja în sus. Vasul se lasă în cuptor o oră și un sfert, poate și jumătate, la 160-170 de grade Celsius. Nu trebuie să fie acoperit.

De aici iese o minunăție care-i tare bună rece, cu pită țărănească, la micul dejun sau pe post de prânz într-o zi fierbinte de vară.

Dacă îndepărtezi cojikle roșiilor și zdrobești ușor toate ingredientele cu o furculiță iar apoi mai lași pe foc o jumătate de ceas compoziția obținută, obții o zacuscă parfumată și bună chiar și caldă. Sare, piper, o pișcătură de zahăr ori o foaie de dafin mai poți pune-n vas pentru a spori aromele și gusturile.

Cam asta-i povestea pentru azi. Să fiți sănătoși.