Despre „food nazism”

167

Un (o) food nazi e o persoană care crede că DOAR felul în care se alimentează el (ea) e cel corect iar cei ce nu aderă la perceptele sale legate de mâncare, sunt în general niște proști. Un food nazi care se respectă le va spune celorlați, mai voalat ori mai pe față, că sunt niște proști/needucați/barbari/ignoranți din punct de vedere culinar. În plus, încearcă să-i atragă pe ceilalți „de partea lor”  într-un stil dictatorial, cel mai adesea lipsit de argumente.

 

Cu asta pot să mă împac relativ ușor, până la urmă, oamenii de felul ăsta sunt ușor de identificat (în sensul că-și dau repede arama pe față) și ușor de ocolit (e mai bine să-i ocolești, dacă încerci un schimb de argumente vei sfârși prin a ceda nervos ori vei pleca, deci mai bine pleci înainte de a-ți pierde vremea).

Mi-e mai greu să mă  împac cu hoardele de discipoli ai unor percepte radicale, exprimate într-o manieră radicală, pe bloguri, pe blogul meu în comentarii, pe rețelele de socializare. Oameni care înghit pe nemestecate gogoșile plimbate cu roaba prin Social Media ori din casă în casă pe modelul „telefonul fără fir”, oameni care se aliniază în armata câte unui „food nazi” propovăduind orbește tot ce proclamă el lider maximo, oameni care preferă adevărul altcuiva în defavoarea unei minime cercetări. Așa apar și se transmit idei de genul „e o crimă să pui ketch-up pe pizza, italienii nu pun”. Sigur, ketch-up ul din Alimentara e în general o mizerie plină de zahăr, amidon și conservanți și e o crimă să-l pui pe orice, între noi fie vorba. Totuși, dacă-ți face plăcere să pui un sos cumsecade, ușurel și subțirel (eventual făcut în casă) peste o felie de pizza, zic să-l pui și să te bucuri de asta. Italienii nu pun ketch-up pe pizza datorită specificului lor național, ketch-up-ul e o invenție asiatică rafinată de anglo saxoni, invenție adoptată puțin spre deloc de popoarele latine cu istorie gastronomică bogată. Și chiar dacă ar fi altele motivele, nu ne privesc pe noi, cei cărora ne place să mâncăm mai mult sos (mă întreb acum de ce e mai rău să pui sos de roșii pe pizza în loc să o scalzi în ulei de măsline).

De ce să nu pun parmezan pe pastele aglio olio dacă-mi place gustul cu care contribuie parmezanul la combinație? De ce să cred că bucătăria din Orientul Mijlociu e mai ușoară decât cea românească, dacă știu că tocătura de carne e grea oricine ar face-o, când știu că falafelul care se frige în ulei e o bombă calorică, vegetariană, e drept, când știu că oaia și mielul sunt cel puțin la fel de greu de digerat ca porcul? De ce să-mi însoțesc deserturile doar cu vinuri rose și peștele doar cu vin alb? De ce ar trebui să mă arăt extaziat în fața peștelui crud când mie mi se pare respingător? De ce să pun miere pe șuncă și să mănânc foie gras cu trufe la micul dejun? De ce să beau doi litri de apă în fiecare zi? De ce să mănânc un măr pe zi, dacă merele mă balonează? Să fiu bine înțeles, eu nu pledez aici pentru anarhie culinară ori alimentară, nu cert pe nimeni și nici nu arăt cu degetul. Pledez doar pentru deschiderea ochilor și pentru destuparea minților. Și pentru mestecarea informațiilor primite, e mai sănătos să mesteci bine înainte să înghiți. Pledez pentru utilizarea întrebării „de ce?”, de obicei în urma ei vin argumentele, motivele. Dacă în urma ei vin doar ridicări din umeri, vei ști că nu mai trebuie să-ți bați capul cu persoana din fața ta ori cu alegerea respectivă. Să fii sănătos.

Join the Conversation

  1. Perfect de acord. Cred ca oamenii au uitat ce inseamna masura si echilibrul, ca altfel nu-mi explic extremismele astea (si zi mersi ca nu te invarti printre mamici, acolo sa vezi food nazis….)

    1. La faza cu mamicile, ai dreptate Laura!!..Ooooo,da…sa nu care cumva sa fi single si fara copii si sa indraznesti sa le critici „intelepciunea” alimentara….:-))

  2. Cristina says:

    Corect, incercand sa urmez diverse reguli, mi-am dat seama ca cel mai bine e sa fac ceea ce ma face sa ma simt bine :) mananc doar ce imi face bine si atat cat imi face bine. + Fac eforturi sa optimizez si sa nu arunc mancare. Ca imi place sa iti urmez retetele, e pt ca pt mine modul in care le expui, are sens, si e placut, nu chinuitor (ex cartile de bucate clasice) :)Ce frumos ar fi sa mai am si timp. Mai nou mancam mai mult in oras, ca norocul, avem unde si e ok.

  3. Voi faceti mancare (bucatarii) ca eu vreau sa gust toate preparatele, de la prostiile alea facute din seminte pana la cele mai ciudate carnuri.

    Mi se spune mereu ca o sa mor de diverse boli in 10 ani, si le raspund ca vreau sa-mi cumpar iar motor si nu apuc aia 10 ani oricum :))

    1. Hai mă, lasă pesimismul deoparte. Bucură-te de viaţă :D

    2. Absolut!

  4. Îhîm, bună asta cu food nazis, „it scratches me right where I itch”, cum se spune, și eu mă simt așa de foarte multe ori cînd vine vreo domniță atotștiutoare cu aberații de genul „bucătăria românească e grea și înecată în grăsimi, eu nu o suport decât pe aia franțuzească(din Orientul Mijlociu, tailandeză, bujumbureză)”.

    Ori e snobism din cale afară ori, oameni buni, nu vreau să vă jignesc, dar nu știu ce ați mâncat când erați copii, în familie, dacă vorbiți așa…nici eu nu am mâncat doar caviar pe vremea comunismului, dar îmi aduc aminte cu plăcere de mâncarea gătită de mama și acest lucru îmi e confirmat la fiecare vizită la părinți. E adevărat că nu e o bucătărie simplă, în viața de zi cu zi nu gătesc mereu românește, dar asta nu înseamnă că nu îmi place și o desconsider.

  5. Salut Adi, eu cred că singurul caz în care poți veni cu comentarii de „așa ceva nu se face”, fără să te faci de cacao, e când rețeta e prezentată ca „rețeta tradițională de …” pentru că atunci întradevăr smântâna în carbonara, ketchupul pe pizza italienească sau lipiile libaneze în burrito sunt dubioase dacă ne raportăm la rețeta originală și tradițională. Altfel.. cred că fiecare comentează după nivelul lui de înțelegere și implicit toleranță, cu cât e mai mic, cu atât mai deplasate sunt. După unii rețetele sunt toate la fel și aportul propriu trebuie să nu existe :))

  6. A, iar despre cealaltă chestie, cu „puriștii”, eu cred că pot să fac absolut orice, cât timp îmi place…nu văd de ce n-aș pune sos de roșii pe pizza și altceva decât sacrosanctul marsala în tiramisu, atâta timp cât mie îmi place rezultatul final. Ce să-i faci, nu te poți …în gustul omului. Cele câteva feluri thai pe care le-am încercat nu m-au convins nicicum (combinația de lapte de cocos, lemongrass și coriandru a fost prea mult pentru mine, am o relație personală de ură cu fiecare dintre aceste ingrediente), iar ideea de șuncă cu miere îmi dă fiori reci pe șira spinării. Sushi însă mi-a plăcut.

  7. Adi, la fel cum spune şi @Laura: măsură şi echilibru. Eu mai adaug ceva: creativitate şi reinventare pentru că, nu-i aşa, niciun preparat nu respecta reţeta tradiţională (mai ales internaţională ) din cel mai simplu motiv: nu ai aceleaşi ingrediente. Ce contează atunci că pui parmezan ras peste paste aglio-olio? Încearcă să faci o mâncare românească în Italia şi îţi va fi greu la fel cum e să faci una iordaniană în România. Să ne bucurăm de gusturi şi arome, numai zic :D. PS. mie chiar mi-a plăcut pizza „albă” din Roma.

  8. Dupa cum zicea cineva mai sus, sa vezi cum e cand ai copil mic si intri in „mommy wars” referitor la cat alaptezi, cum faci diversificarea si daca faci sau nu vaccinuri. Puristii sunt mici copii :D

    De cate ori se uita cineva in farfuria mea si ma invata de bine (fara unt, fara zahar, fara carne, fara blabla) le spun ca vreau sa traiesc ca socru-meu care la 84 de ani inca manca bine, bea ce-i bun si chiar fuma (in fine, eu nu mai fumez dar intelegi ideea) si in general se bucura de tot ce-i ofera viata.

  9. Nu punem egalitate intre carnea de oaie si carnea de miel, prima este usoara, a doua greu de digerat. Asa, ca sa ma dau si eu un pic nazi. Dar nu e de la mine, e de la doctor.

  10. Perfect de acord, mereu trebuie sa ne intrebam „de ce”, cand vorbim despre tendinte. Si asta indiferent ca ne referim la mancare sau la toale.

  11. Mireille says:

    Nu ai scris absolut nimic mai sus cu care nu as fi perfect de acord! :)) Cred ca nimic nu face mai rau omenirii, nici macar cancerul sau toate celelalte boli la un loc, cum ne facem noi insine judecandu-ne unii pe altzii. La asta, Slava Domnului, suntem cu totzii atat de buni! :D

  12. I remember my first encounter with pizza, ketchup and a Romanian. Pure fascination on my part. Ketchup and pizza is not normal here in the USA. However, after a short conversation I learned the ketchup in Romania is not the same as the ketchup here in the USA. So I look forward to my first Romanian pizza with Romanian ketchup.

  13. Eu de luni incep sa gatesc pentru o gradinita. Trebuia tu sa rasucesti cutitul in rana, sa pui gaz pe foc si sa-mi alungi somnul, nu?! Ei bine, multzamesc! Ba mai mult, pomeneste lumea ca mamicile sunt nazie distilled – cat chiar sa nu mai am somn… :))
    Vestea proasta pe care am primit-o eu, odata cu maturziarea fortata in industria mancarii, e ca masura si echilibrul au disparut. Vestea buna, e ca e doar disparuta din declaratii si conversatii. In viata fiecaruia exista echilibru, altfel ne-am prabusi. Da’ ne place sa ne dam atoatestiutori si sa avem o parere despre tot ce zboara si, eventual, se si mananca. Sau nu.
    Sa nu ne fie frica!

  14. … si sa-i vezi pe ăia super-nazi care te considera ultimul idiot daca nu prepari mancarea fix ca ei, genul caruia ii sare mustarul daca la o salata tai intai rosiile apoi castravetii si nu invers (pe bune, am una bucata dictator din ăsta acasă)! :)) de fapt, cred ca nu ti-ai mai batut capul sa scrii si despre ei. Prea mare daraua. :)

  15. Ca să nu mă îndepărtez prea mult de ale mele povestiri, imi place filosofia ta in spiritul celei propovaduite de Rabelais in faimoasele carti despre doi mari mancai: Gargantua și Pantagruel. ”Fais ce que tu veux” – Fa ce vrei !
    Corolarul ideii este sa-i lasi si pe ceilalti sa faca ce le place (desigur, ma refer la mancare)si sa nu le impui reguli intr-un domeniu in care fantezia e la mare cinste.

  16. unii oameni nu pot daca nu sunt „indrumati”.Sechela a comunismului? firea umana?nu stiu si nici nu-mi sparg capul! de cind ma stiu, m-am intrebat intotdeauna:de ce? si am avut numai necazuri si reprosuri. da m-am obisnuit cu postura si chiar imi place!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
AdiHadean.ro © Copyright 2023. Toate drepturile sunt rezervate.
Close