Peach crumble pie

289

Toamna se numără borcanele.
Multă lume păstrează obiceiul „pusului pe iarnă” și asta mă bucură. Acest obicei însă vine împreună cu ritualul de colectare a borcanelor. De multe ori mai poți găsi în fundul cămării câte un borcan uitat de gem sau murături pe care nu l-ai consumat, iar acum vine momentul folosirii acestuia pentru a putea împrospăta conținutul borcanului.

peach-crumble-2
Crumble pie este o specialitate britanică ce constă în coacerea fructelor în forme sau tăvi, acoperite de un strat crocant și sfărâmicios. Eu am hotărât să fac porții individuale în vase ceramice, folosind gem de caise. Deoarece gemul, de unul singur, ar deveni prea dulce prin coacere, am folosit ca bază nectarine proaspete și am adăugat gemul pentru un plus de dulceață.

peach-crumble-3
Tehnica a fost simplă; am început cu decojirea nectarinelor. Prima dată le-am crestat cu două tăieturi circulare perpendiculare, apoi le-am opărit 2 minute. Astfel coaja se desprinde ușor și nu se pierde nimic din pulpa fructului.

peach-crumble-4
A urmat aluatul din făină și unt în care am adăugat un plic de zahăr vanilat. Ca și procedeu, am adăugat cubulețele de unt rece peste făina în care era amestecat și zahărul vanilat. Folosind vârful degetelor, am încorporat lent untul în făină până am obținut o compoziție nisipoasă și neomogenă. E important să oprim procesul aici; dacă mai frământăm se coagulează aluatul și nu va mai fi sfărâmicios la coacere.

peach-crumble-5
De aici a devenit foarte simplu, în forme am așezat două linguri de gem de caise pe fund, am adăugat o jumătate de nectarină, am condimentat cu pudre de scorțișoară, nucșoară și cardamom și am acoperit cu alte două linguri de gem. Deasupra am presărat aluatul și am copt timp de 20 – 25 de minute până s-a rumenit aluatul. De data aceasta nu am exercitat un control foarte exact al temperaturii, le-am făcut în cuptor cu gaz la flacără medie și le-am scos „la ochi”. Aluatul ar trebui să fie rumen, dulceața ieșită la suprafață să aibă un aspect caramelizat, dar nu ars.

peach-crumble-6
Poftă bună!
Cantități pentru 6:
3 nectarine
1 borcan de gem de caise
1 plic zahăr vanilat bourbon
100g făină
80g unt
Scorțișoară, nucșoară și cardamom după gust

peach-crumble-7

Text&Foto: Vladimir Marian

Printre oale

alist

Join the Conversation

  1. Deliciooos, crumble-ul este unul din deserturile mele preferate.
    Imi place ca in aluat, pe langa faina, unt si arome, sa pun fulgi maruntiti de cereale integrale (de obicei au si un mix de seminte si nuci prin ele), iese o minunatie :)

  2. As vrea sa stiu daca se poate face si cu mere!
    Si vreau sa mai zic ceva: va multumesc ca ati schimbat perceptia noastra despre bucatari si a oficialilor francezi despre romani!
    Va doresc numai bine!

  3. Nu ma voi referi la mancarea, munca sau retetele tale grozave, atat doar intreb retoric:
    Si tu, Adi, cu barba? :(
    Evident e treaba ta….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close