Ghicitoare cu mâncare

884

PUB

În week-end am fost la Bran (poveste lungă, v-o spun în două-trei zile, ori poate mâine). Printre picături, am gătit pentru echipa cu care am lucrat. Am profitat de ceaun dar și de telefon, cu care am făcut pozele de mai jos. Ghicitoarea-i pentru voi toți dar mai cu seamă pentru cei care participă la concursul Bucătarul familiei organizat de Agricola, concurs al cărui mare premiu e o excursie culinară în Valencia, cu mine pe post de ghid (mi se pare că-i un premiu atât de fain încât aproape că mă invidiez). Așadar, dacă postați aici comentarii în care să enumerați cât mai multe dintre ingredientele pe care credeți că le-am folosit, e bine. Dacă le puneți pe Facebook, e perfect. Se pun și cele pe care doar le bănuiți ori pe care credeți că le-am pus, cu condiția ca ele să fi fost puse – eu am trimis deja o listă cu ele celor care administrează pagina de Facebook Creator de poftă, locul în care-i musai să lăsați un comentariu, dacă vreți să se socotească. Acum, înainte de a vă arăta pozele cu mâncarea, vă mai spun doar atât: înainte de a vă supăra pentru știu eu ce motiv, cercetați cu atenție (ATENȚIE) Regulamentul concursului. Dacă aveți nelămuriri, scrieți aici. Sau aici. Cineva vă va răspunde cu siguranță. Mulțumesc. Să fiți sănătoși.

pui la ceaun (3)

pui la ceaun (4)

 

pui la ceaun (6)

 

pui la ceaun (5)

 

pui la ceaun (7)

 

pui la ceaun (8)

 

pui la ceaun (9)

 

pui la ceaun (10)

 

pui la ceaun (11)

Join the Conversation

  1. Ce aveti aici e Pui Stroganoff.. practic, aveti nevoie de putin unt pt a praji usor carnea; vad ca adi a pus si cateva frunze de busuioc. Apoi desigur, mai aveti nevoie de carnea de pui. Pt legume: unt, ardei gras, morcov, jalapegno si desigur, ciuperci; sugestia lui Adi de a folosi ghebe este chiar interesanta. Pentru decoratiuni, patrunjel proaspat.
    V-as povesti si cum se prepara, dar nu vreau sa va stric surpriza. :)

  2. Hmmm..pai sa vedem: pulpe de pui,unt,morcov,ardei iute rosu si verde,smantana,ciuperci,patrunjel,sare si piper.:) multumesc

  3. pulpe si piept de pui, dafin, busuioc, coriandru (?),piper, sare, usturoi, ardei kapia, ardei iute, morcov, ghebe, hribi, smantana, patrunjel

  4. mirutoi gabriela says:

    acest preparat contine.pulpe de pui,unt,ardei kapia rosu,ardei iute,morcov,usturoi,smantana ciuperci,patrujel verde,sare.

  5. Unt, pulpe de pui, usturoi, busuioc, ardei gras, morcov, ardei iute, ciuperci, smantana, patrunjel. Si sare si piper, biensur.

  6. Pulpe de pui despielitate, catei de usturoi spintecati, mi se pare ca am vazut si o foaie de dafin, piper boabe, unt pentru prajit, ardei kapia, ardei iute (verde si rosu), morcov, ghebe proaspete, smantana si, de buna seama, sare si piper. As zice ca si patrunjel, dar, cunoscandu-ti obiceiul, cred ca e coriandru (ma intreb daca piperul boabe nu o fi si el tot coriandru boabe). Nu particip la concurs, voiam doar sa vad daca ghicesc :).

  7. eu zic asa: carne de pui, unt, busuioc, ardei rosu, morcov, ardei verde iute, ulei, apa/vin, sare, piper, usturoi, ciuperci, smantana, lapte, patrunjel verde, faina, ceapa, mustar, boia

  8. copane fara pielita in marinata cu usturoi,foi de dafin,ulei de masline,patrunjel sau oregano piper boabe,chimion,ceapa.Unt,ardei gras rosu,morcov,ardei iute,ciuperci mu-err si pleurotus,smantana.

  9. unt,pulpe pui,morcov,ardei kapia pare a fi dar nu sunt sigura,ardei iute,ghebe,patrunjel, smantana,sare,piper boabe,foi de dafin,ulei de masline,chimion

  10. pulpe de pui,unt,morcov,ardei iute rosu si verde,smantana,ciuperci,patrunjel,sare si piper

  11. camelia puiu says:

    pulpe pui, ardei rosu ,ardei iute .,morcov, unt, si cred ca si smintina, ciuperci, patrunjel.sare,piper

  12. marculescu constantina says:

    pulpe pui,usturoi,unt,ardei capia,ardei iute verde,morcovi,hribi,patrunjel verde,sare,piper,smantana,dafin

  13. larion silvia says:

    :pulpe pui dezosate,unt,ardei rosu ,ardei iute,morcovi,usturoi,patrunjel,smantana,ciupeci pleurotus si ciuciuleti,sare,piper,busuioc

  14. anghel maria says:

    piept de pui, pulpe de pui, patrunjel, usturoi,unt opit, gogosar, morcovi, ardei iute, ciuperci, faina, smantana

  15. Paul Gansca says:

    carne de pui pulpa dezosata si piept , patrunjel, frunza de dafin ,busuioc, unt,ulei, ardei gras, ardei iute rosu si verde, morcov ,usturoi, sare, piper, ciuperci, samntana poate si putina supa de pui si amidon sau faina :)

  16. Și când mă gândesc că eram la câțiva km distanță de ceaunul ăla!
    Deci, pulpe pui fără piele (și dacă nu mă înșel e pui de curte de la vreun localnic), usturoi, sare, piper, chimen, pătrunjel, dafin, un strop de ulei și puțin vin alb (nu l-am văzut, dar eu l-aș pune), unt, ardei iute, ardei gras sau gogoșar, morcov, smântână dulce, ghebe și hribi.
    Un delir la ceaun cu un foc din lemn de fag dedesubt!

  17. Acest preparat contine: pulpe pui dezosate care sunt marinate in prealabil cu frunze de dafin, piper boabe, sare, ulei de masline, usturoi,frunze de telina sau busuioc , s-a mai folosit unt topit, apoi ardei rosu ,ardei iute,morcovi taiati rondele ciupeci pleurotus si ghebe,sare,piper, apa, patrunjel verde, smantana si mult suflet si pasiune pentru bucatarie.

  18. rosca constanta says:

    pulpe de pui ,unt ,morcov,ceapa,ardei gras rosu,dafin,piper,ciuperci,busuioc,smintina,eu fac asa ceva siispun stroganof de pui si e delicios

  19. ioana daniela vintan says:

    Pai sa o luam cu inceputul: unt; ardei morcovi ;ardei iute; carne de pui.Apoi ciuperci de padure; patrunjel ;busuioc; sare; piper; usturoi; foi de dafin ,smantana si in pic de faina. O my god stomacul meu !

  20. Pulpe de pui fara piele, usturoi, patrunjel verde, foi de dafin, sare, piper boabe si macinat, ulei de masline, unt, morcovi, ardei iute verde, gogosar ( sau poate kapia) ghebe si probabil hribi, smantana ,supa de pui, vin = pui la ceaun in varianta „Adi Hadean”.

  21. pulpe de pui fara piele, foi de dafin, usturoi, unt, ardei kapia rosu, ardei iute verde, frunze de coriandru, sare iodata, piper boabe, morcov, oregano, ciupercute de padure, smantana de gatit, vin alb demisec

  22. ingrediente:
    -pulpe de pui marinate in ulei, usturoi, frunza de dafin,coriandru, boabe de mustar , seminte chimin
    -unt
    -morcov, ardei capia si ardei iute
    -ciuperci de padure :ghebe
    -smantana lichida de gatit
    -sare , piper, frunze partanjel
    -probabil o lingura faina cu lapte rece pentru a se ingrosa sosul

  23. Centea Anca says:

    Unt,carne de pui (pulpa,piept),ardei roșu,ardei iute,morcov,sare ,piper,foaie dafin,ghebe,smantana,hribe,patrunjel,usturoi,un pic de vin alb(facultativ).arata într-un mare fel!ca de altfel tot ce faci tu.felicitari!!!!!

  24. Teodosiu Livia says:

    Icrediente folosite: morcov, gogosar, ardei iute, carne de pui care a fost tinuta in ierburi aromate, unt, ciuperci de padure, ulei, un praf faina alba, smantana, sare, patrunjel verde, vin alb, usturoi,

  25. ardei rosu ardei kapia ghebe smantana pulpe fara pilita morcov oregano frunze da coriandru vin alb demisec foi de dafin

  26. pop aurelia says:

    pulpe de pui,unt,morcov,ardei iute rosu si verde,smantana,ciuperci,patrunjel,sare si piper.:)

  27. un fel de pui manastiresc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close