Şi am fost şi prin Munchen în acestă vară, şi ne-am minunat de arhitectura lui, de arta adunată în muzee, de parcuri şi magazine, de ordine şi respect pentru cel de alături. Ne-am oprit în Victuals Market pentru o bere şi un covrig bavarez şi ne-am făcut mici cumpărături pentru şpais. E o stare Munchen-ul, şi trebuie trăită ca să fie bine înţeleasă, din pricina asta vă povestesc astăzi doar o reţetă tipic germană, un alt fel de abordare a verzei prezentă şi pe mesele noastre, dar rafinată în fel şi chip de teutoni pofticioşi, trăind într-un continuu Oktoberfest indiferent de lună, anotimp ori an.
Tocaţi o varză roşie după pricepere. Căliţi într-o cratiţă încăpătoare cu 100 de grame de unt, o ceapă tăiată fin. Adăugaţi varza şi lăsaţi vasul la foc mic, acoperit pentru 10 minute.
Adăugaţi un măr curăţat de coajă şi cotor, tăiat în cubuleţe mici, o mână de stafide, două linguriţe de chimen, 2 linguriţe de zahăr brun, 3 linguri cu oţet de mere şi o frunză de dafin. Dregeţi de sare şi piper şi lăsaţi la călit pe foc mic 20 de minute, neuitând să mestecaţi din când în când.
Trântiţi porţia de varză în farfurie, aruncaţi doi cârnaţi fripţi pe grătar lângă ea şi abia acum umpleţi paharul ori halba cu sfânta bere rece.
Tradiţional, pentru această mâncare se folosesc cârnaţii numiţi Bratwurst, care înainte de frigere se fierb într-un amestec de ceapă, usturoi, cuişoare şi bere.
Singura frază utilă în astfel de cazuri rămâne doar: Bitte leiten Sie den senf für meine bratwurst! Care va să zică: Daţi-mi, vă rog, şi mie muştarul pentru bratwurşti! Dar acest teribil muştar.. e deja altă poveste!
Şi cum vorba lungă şi poetică dragă mie nu are loc în atmosfera asta germanică, vă urez scurt şi pocnind din călcâiele opincilor mele româneşti: Bis später!
Servus, dragilor!
Text & Foto: Costin Barbutz
danke schon, herr Hadean.!
Multumim de reteta, am avut ocazia sa mananc si eu si ma declar fana!
Doamne cum arata acei carnati … 12 noaptea si salivez la ei :))
Si eu apreciez si consum varza in felul acesta , insa eu pun si un pahar de vin rosu , mi se pare ca se apropie mai mult de cea din Bavaria