Gătim umanitar și bine la Polus Center Cluj

238

Avem acest caz preluat de Revista Bulevard ca misiune umanitară: „Melissa are 8 ani. Îi plac zânele şi poveştile frumoase. Visa să devină balerină, dar un accident petrecut anul trecut chiar în sala de balet i-a schimbat visele. Şi-a rupt degetele de la picior. A fost diagnosticată greşit… de mai multe ori. În noiembrie 2011 cu necroză aseptică de maleolă interior stâng, pentru ca în ianuarie 2012 diagosticul să se schimbe – “un os crescut în plus” cu recomandarea de extragere a osului prin operaţie dacă Melissa resimte dureri. În aceeaşi  lună, un alt medic spune că este fractură, pentru ca în martie, după RMN, să rămână două ipoteze: osteom osteoid sau osteocondroză. Luna aprilie vine cu confirmarea de osteom osteoid din partea unui medic, în timp ce altul spune, totuşi, osteocondroză. Dignosticul rămâne valabil până în septembrie, când  un medic francez pune diagnosticul pseudoartroză. O investigaţie făcută în octombrie la Bologna, într-o clinică de ortopedie pentru copii, a pus diagnosticul final: pseudoartroză tibială care necesită intervenţie chirurgicală. Tot suspansul creat în povestea de diagnosticare e amplificat de costul operaţiei: 10.700 euro.

Avem disponibilitatea de a ajuta la strângerea acestei sume. Și noi, la revistă, și noi prin casele noastre și noi, prietenii și colegii de la Ziua de Cluj și Realitatea Tv. Am pus la cale în acest sens un eveniment culinar, o întrecere între echipa redactorilor de la Revista Bulevard și echipa colegilor de la Ziua/Realitatea. Ne vedem sâmbătă, 24 Noiembrie la Polus Center, care cu drag ne sprijină și de data aceasta. Cele două echipe vor găti bunătăți (plănuim multe-multe antreuri și gustări reci, plăcinte de sezon umpute cu te miri ce, de la nuci și dovleac la carne și ciuperci, poate și ceaune cu tocăni și chiar fripturi, de ne-o va permite vremea) pe care le vor vinde apoi la bucată, cu scopul de a aduna cât mai mulți bani în contul Melissei. Pentru că ne dorim tare mult ca ea să poată dansa din nou. Ne-ar plăcea să veniți la Polus în food court, între orele 12 și 16, să ne susțineți și să mâncați lucruri bune, făcute cu drag, de dragul Melissei. Să fiți sănătoși.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close