Salată cu năut și sfeclă marinată

553

Vine iarna, bine-mi pare. Sau așa ceva. Ar mai mânca gura omului o salată, măcar din când în când, atâta doar că legumele și frunzeturile nu se mai găsesc din belșug ori, dacă se găsesc, sunt lipsite de multe dintre proprietățile pe care le au când e vremea lor. Partea bună e că ne putem adapta ușor la sezon, dacă ne punem puțin mintea la contribuție. Am propus salata aceasta pentru meniul restaurantului Hills din Bistrița (lucrez acolo și la alte mici modificări care să cuprindă mai bine sezonul, deci urmează surprize) dar, pentru că și voi sunteți ai mei și e puțin probabil să ajungeți cu toții pe acolo (dacă o faceți, totuși, sunați înainte pentru rezervare), postez rețeta și aici.

salataCa să poți face salata asta repejor, ai nevoie de puțină muncă în ziua anterioară. Adică trebuie să pui năutul la înmuiat (cam 50 de grame pentru fiecare porție) de cu seară, să fierbi sfecla (în coajă și spălată bine), să o feliezi și să o pui la marinat. Cum se face asta? Simplu (eu am luat ideea marinadei de la Răzvan, care folosește la unele salate un preaminunat sos din zmeură proaspătă). La 500 de grame de fructe de pădure congelate pui 50 de grame de zahăr, 300 ml apă și două cuișoare. Pui toate astea într-o cratiță, pe foc mic. După ce bolborosește de câteva ori, pasezi cu blenderul, dai prin strecurătoarea fină și mai pui puțin pe foc. Adaugi două linguri de oțet balsamic, amesteci puțin și, cât e sosul fierbinte, îl torni peste sfecla feliată și întinsă într-o tavă. Peste sfeclă poți să presari puțin chimen zdrobit și să picuri niște ulei de măsline de bună calitate. Lași tava la rece peste noapte.

salataDimineața (sau când ai 45 de minute la dispoziție), pui năutul la fiert în apă cu sare, foi de dafin, o ceapă și, dacă ai, câteva fire de cimbru. După ce a fiert, scurgi apa de pe el, îl stropești cu ulei de măsline extravirgin și-l amesteci cu doi căței de usturoi zdrobiți cu podul palmei (ideea e să se parfumeze ușor, nu să capete gust de usturoi). Între timp, fierbi un ou. Sau câte vrei, nu mai mult de unul/porție.

salată

Așezatul în farfurie e după îndemâna ori bucuria fiecăruia. În ceea ce privește frunzele, puteți să folosiți ce găsiți (rucola, spanac tânăr, salată verde, salată iceberg, valeriană). Dressingul salatei e alcătuit din două-trei lingurițe din sosul în care a stat sfecla. O să vă placă. Să fiți sănătoși.

salata

Join the Conversation

  1. Nautul din conserva nu merge? Asta desigur, daca vedem pe conserva doar naut, apa si eventual sare la ingrediente :)

    1. La mine merge de minune ;)
      In general nautul nu se gaseste cu alte adaosuri in conserva, pentru simplul fapt ca nu-i trebuie.

    2. Adi Hădean Author says:

      sigur că merge:)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close