Lecția pentru bloggerii culinari începători

326

Scriu această postare cu drag, gândindu-mă la mine, cel care acum cinci ani începea să caute o cale pe internet. De bine-de rău, eu am găsit-o. Sunt mulțumit de ea și îmi place direcția în care merg. Mai mult decât atât, îmi place călătoria asta. Descopăr mereu lucruri noi și interesante, descopăr lucruri pe care nu le știam despre mine, mă educ în sensul ascultării celorlalți (credeți-mă, nu-i ușor să admiți că și alții ar putea să aibă dreptate și-i încă și mai greu să cerni și să discerni între cei care vor să te învețe ceva și cei care vor să-ți ardă una peste nas, doar așa, de plăcere – da, se întâmplă, internetul e un loc mare și primejdios).  Nu-mi închipui că această postare va face educație, nici nu-mi chiar propun asta. Îmi propun însă să dau o mâne de ajutor colegială celor care-s la început de drum sau care, deși au început odată cu mine sau măcar de 2-3 ani, încă bâjbăie.

Îmi scriu oameni care au bloguri culinare. Mă întreabă: ” ce părere ai despre blogul meu? ce sfaturi poți să-mi dai?”. Mă abordează oameni în pauzele unor întâlniri și-mi spun „am și eu un blog culinar, mi-ar plăcea să fac bani cu el” ori ” mi-ar plăcea să fiu citit dar încă-s mic”. Invariabil, primesc adresele blogurilor. Invariabil, cei care mă întreabă ce părere am despre blogul lor, au șase-șapte postări, ultima fiind pusă acum trei luni. Invariabil cei care vor să facă bani din blogul culinar, au pe el reclame la chiloți, zeamă de varză pentru slăbit rapid și alte prostii înghițite de la Google, fără discernământ. Invariabil, blogul lor n-are conținut. Invariabil, cei care spun „vreau să fiu citit dar încă sunt mic”, scriu pe blogul lor mic din 2008 sau 2009, unii chiar din 2007, deci n-au avut timp să crească sau nu i-a lăsat cineva sau concurența-i rea și oamenii din online sunt haini. Lor (și vouă, tuturor) n-o să le spun ce să nu facă, o să le spun  ceva mult mai important și mai ușor de ținut minte (știu din proprie experiență, când mi-a spus cineva, direct sau indirect, să nu fac un anume lucru, m-am făcut arici și am continuat să fac aceeași eroare până m-am lămurit că-s tăntălău, lucru care duce deseori la pierderi), o să le spun ce fac aceia care reușesc să ajungă în locuri bune cu blogurile lor culinare (nu-s mulți, sunt foarte, foarte puțini):

Oamenii care vor să învețe citesc mult. Multe bloguri culinare. Citesc și mai multe cărți de specialitate, își cultivă pasiunea. Spre deosebire de bloguri, pe care oricine poate scrie orice, cărțile sunt surse de informație verificate, trecute printr-un proces de cenzură și prin mai multe etape de corectură. E bine ca până apare obișnuința de a digera informația înainte de a o înghiți ca atare, să citești mai multe cărți și mai puține bloguri.

Oamenii care vor să învețe deschid urechea (nu știu cum sunteți voi, mie mi-a fost greu să fac asta dar m-am antrenat temeinic). Ascultă ce spun cei cu mai multă experiență dar și cei cu mai puțină experiență. Apoi aplică lucrurile care li se potrivesc.

Oamenii care vor să reușească se trezesc devreme și încep să scrie. Exersează scrisul corect apoi încearcă scrisul frumos. Nu poți să ai un blog bun dacă îți permiți să faci greșeli peste greșeli (sigur, nimeni nu-i perfect, important e să evoluezi). Oamenii care vor să reușească gătesc mult și încearcă să o facă tot mai bine. Sunt creativi, încearcă să aducă lucruri noi și folositoare. Învață să scrie pe înțelesul oamenilor și nu se pierd în detalii inutile. Oamenii care reușesc au o idee, un fir, un țel, o temă. Nu poți să reușești în toate, e mai bine să te concentrezi pe ceva ce-ți place, pe o nișă la dezvoltarea căreia poți contribui.

Oamenii care reușesc, reușesc pentru că aduc valoare în viețile cititorilor lor. Fie îi învață să mănânce mai bine, să se descurce cu bani mai puțini, să gătească mai bine, să gătească mai repede ori mai simplu, să gătească sofisticat, să aleagă ingredientele corect, să-și redescopere trecutul culinar sau să capete încredere în propria capacitate de a găti.

Oamenii care reușesc (cu foarte puține excepții – există oameni care scriu atât de bine încât n-au nevoie de fotografii) învață să facă fotografii bune sau plătesc pe cineva să le facă fotografii la mâncare. N-ai nevoie de un DSLR (deși ajută mult), important e să studiezi și să exersezi. Eu am făcut poze aproape trei ani cu o „săpunieră” și am trecut la pasul următor abia când am considert că merit, că pot mai mult. În intervalul acesta, am făcut și publicat mii de poze proaste (nu mi-am șters arhiva blogului, găsiți la mine multe exemple de „așa nu”, eu sunt unul dintre aceia care învață din propriile greșeli).

Oamenii care reușesc nu pun banii din blog pe primul plan. Sigur, banii sunt buni, dar dacă accepți azi pișcoturi, cu gândul că în timp vei face bani, dă-mi voie să-ți stric visul: pișcotar vei rămâne pentru mult, mult timp. Sănătos e să crești, să devii tentant pentru valoarea ta, nu pentru că ești o oaie dintr-o turmă hrănită cu pișcoturi ieftine. Oamenii care reușesc aleg cu grijă lucrurile pe care le promovează. Nu poți să promovezi orice, nu poți să intri în orice campanie care ți se propune, nu poți să lauzi pe toată lumea fără să-ți pierzi credibilitatea.

Cam atât pentru azi. Dacă aveți întrebări, vă stau la dispoziție. Să fiți sănătoși.

Join the Conversation

  1. Gianina Bordianu says:

    Oh, da! Frumos spus. Pare a fi mai mult decat o lectie pentru bloggeri, suna cumva a lectie de reusita indiferent de directia in care te indrepti.

  2. Buna lectura.
    A fost un fel de rabufnire constructiva din partea ta.
    Asta este una din cele mai mari probleme ale noastre: a nu invata din greseli. Spuneai bine, suntem oameni si suntem predispusi greselilor si in clipa asta devine extrem de important a invata din ele. Normal ca platesti pentru fiecare greseala, dar consider ca per total platesti mult mai mult daca nu inveti din ele. Cu siguranta, daca se intampla asta, aproape de fiecare data este predispus in a le repeta.
    Cu privire partea de bucatarie, ai dreptate: cei care scriu despre asta si vor sa creasca, au nevoie sa incerce ei insisi despre ceea ce scriu. A scrie luand de la altii este -„sa zicem”- ok, dar, trebuie sa incepi sa ai tu opiniile tale independente de alte idei.
    Si trebuie sa incerci chiar tu… inainte de toate este si linistitor dar si satisfactiile sunt mai mari, mai ales cand vezi ca cineva incearca noutatea ta si o si apreciaza.

  3. Multumim Adi. Ca intotdeauna, sfaturi de mare folos pentru noi, cei mici :)

  4. cel mai bun blog culinar votat la roblogfest timp de doi ani consecutiv face ca sfaturile tale să devină destul de relative. din câte am înțeles, se și câștigă bani din el, deși ți se cam întoarce stomacul pe dos dacă intri acolo. (vezi, la întâmplare, o poză recentă: http://nicuvar.files.wordpress.com/2012/10/img_5947.jpg?w=655. și asta e cât de cât ok.)

    teoretic, blogul ăla arată cât de slab e roblogfestul. practic, arată cât de varză suntem la capitolul mâncare.
    e radiografia perfectă a nivelului în care ne raportăm la bucătărie. ulei, prăjeală, făină și mult porck.

    lumina, dslr-ul, proporțiile, aranjamentul, astea se duc într-un next level destul de îngust, de nișă.

    1. Adi Hădean Author says:

      să ne înțelegem, să fii blogger bun nu înseamnă să aduni voturi la concursuri:)

  5. :) Imi cam recunosc intrebarile de la inceputul postarii, imi aduc aminte ca si eu ti le-am adresat.
    Am incercat in fel si chip sa configurez acest AdSense cat mai optim pentru blogul meu, dar fara sanse. Dupa 2 ani si ceva, 232 de postari, si doar 20 de euro in contul Google, sincer mi s-a cam aplecat de piscoturi si fac o pauza, insa continui sa postez pe Facebook imagini cu ce mai „mesteresc” intre timp.
    Ceea ce am descoperit in aceasta pauza, care tine de cateva luni, este ca incepe sa ma intrebe lumea „pe cand o reteta noua? cand mai pui ceva pe blog?” si asta ma tine conectat la gandul ca intr-o zi sa incep din nou sa postez, pentru ca erau oameni care chiar ma urmareau si n-as vrea sa-i pierd.
    Multumim pentru sfaturi si sa ne ierti daca suntem agasanti cateodata, nu ne dam seama orbiti de dorinta de a face multi bani dintr-o „chestie” aparent simpla, dar care de fapt nu e deloc asa.

  6. Lectia asta se aplica multor domenii, daca nu blogging-ului in general. Primesc si eu intrebari similare pe domeniul meu si ma straduiesc sa raspund cat pot de bine. La recomandarile tale as mai adauga:

    Oamenii care reusesc sunt consecventi. Nu o saptamana sau o luna, ci tot timpul. Imi amintesc ca intr-un am am avut o casuta in Vama timp de o luna si-atunci postam de pe telefon cand n-aveam acces la net. Nu de pe smartphone, ci de pe un telefon obisnuit :) Invata sa iti aduci oamenii inapoi pe blog zilnic daca se poate.

  7. Blogul pentru mine este o sesiune la psihiatru. Daca sunt suparata, obosita, stresata, ies in bucatarie si ma apuc de gatit. Stiu, ca nu o aprecieaza toti, dar nu imi pasa, lansez postari in eter care totusi sunt doar pentru mine…Nu doresc reclame platite (cu medicamente pentru vindecarea hemoroizilor), nu doresc faima. Vreau doar sa ma simt bine.

  8. Multumesc. Si eu fac foarte multe greseli, dar o sa incerc sa ascult din intamplarile traite de tine. :)

  9. Și că tot veni vorba de scris corect, sper că nu te vei supăra dacă îți atrag atenția că nu se pune virgulă între subiect și predicat: Oamenii care vor să învețe, citesc mult (incorect). Oamenii care vor să învețe citesc mult (așa da).
    Singurul caz în care ai fi putut pune virgulă ar fi fost dacă ai fi transformat atributiva într-o apoziție: Oamenii, care vor să învețe, citesc mult. Dar se schimbă sensul. Și oamenii ăștia apar în tot textul cu virgulă între subiect și predicat :).
    Deși nu e atât de vizibilă ca unele greșeli precum mam dus, a-m făcut, sau împăcat etc., greșeala de față este la fel de gravă și, pe vremuri, ar fi avut aceleași consecințe (patru la română :). Sper că nu te superi că ți-am spus (vă rog nu aruncați cu roșii :).

    1. Adi Hădean Author says:

      nu-i nicio supărare:). ba s-ar putea să și țin minte:)).mulțumesc.

    2. Ana care-i faza cu „impacat”, se scrie altfel ?
      Eu zic ca nu!

    3. Nu cuvântul împăcat era greșit, ci sau-ul era problema. Am dat cateva exemple de greșeli clasice. Corect se scrie s-au împăcat, nu sau împăcat.

  10. Am citit cu atenţie ce ai scris tu și apoi și comentatorii tăi. Deși sunt foarte de acord cu tot ce zici, cred că nu ai pus accentul pe o parte extrem de importantă.

    Eu cred că atunci când îţi deschizi un blog, nu neapărat culinar, se aplică la orice domeniu, trebuie să fii foarte pasionat de acel domeniu, astfel încât cititorii să fie încrezători că citesc sfaturi de la cine trebuie, nu de la oricine aiurea de pe net. În momentul în care individul are 10 posturi pe blog și se întreabă cum să-l monetizeze, cred că e un semn clar că îţi pierzi vremea dându-i sfaturi, căci respectivul nu va reuși niciodată, pentru că motivaţia lui nu e pasiunea (de dragul căreia poţi pune 1000 de reţete pe blog fără să ţi le citească nimeni) ci banii (pe care nu-i poţi obţine fără pasiune și în privinţa cărora discuţia e mult mai pragmatică atunci când vine vorba de investiţii și încasări).

    Și eu am un blog de cooking, și al meu e proaspăt deschis (poţi să vezi cu ochii tăi că nu aberez), dar eu consider că nu am nici cea mai vagă problemă, sunt convinsă că el încet încet va crește natural, pe măsură ce îmi afișez pasiunea. Iar dacă n-o va face, eu tot nu am cea mai mică problemă, eu pun reţetele pe net pentru că îmi place să gătesc chestii faine și am o mână de prieteni care mă întreabă cum să facă scoici sau mai știu eu ce și e mai simplu să le dau un link.

    O zi faină în continuare :)

  11. Da, pasiunile se cultiva. Si costa. Mult. Daca nu esti pregatit pentru un drum lung, mai bine nu te pornesti!
    Multzam, Adi!

    1. Adi Hădean Author says:

      cu drag și bucurie

  12. Adrian, m-ai uns la suflet cu acest articol. A venit pe fondul unei idei la care lucrez si pe care vreau sa o pun in practica. M-as bucura sa nu o fac singura. Daca nu te superi, iti scriu mai multe in privat.

    1. Adi Hădean Author says:

      nu mă supăr:)

  13. Multumesc! Incep sa ma uit la tine cu alti ochi!

    1. Adi Hădean Author says:

      eu mulțumesc.

  14. Multumesc mult Adi! Aveam nevoie de o asa postare!

  15. Ce bine ca mai spune cineva lucrurilor pe nume! :*

  16. Multumim, mi-a fãcut plãcere postarea ta :)

  17. tare frumos le mai zici !!! pacat insa ca unii nu inteleg :)

  18. …si eu ma intreb in continuare: de ce nu ma crede lumea cand spun ca „o fac din pasiune”, ca imi place, ca nu vreau sa ma imbogatesc din asta si ca vreau sa impartasesc bucurii? Ca ma bucur cand ma suna o prietena sa ma intrebe daca poate sa puna busuioc uscat in loc de busuioc proaspat, daca poate sa puna piper la plic in loc de „proaspat macinat” si tot asa…
    E chiar asa de greu sa concepi ca mai exista oameni care se bucura cand dau cadouri, care fac favoruri fara sa astepte ceva in schimb, care apar dimineata la cafea cu cate o briosa pentru fiecare doar asa, de drag?
    Si totusi suntem atatia care avem in continuare pasiuni…

  19. Buna,
    Sunt si eu la inceput de drum cu blogul meu culinar,am deja cercul meu de prieteni,unii virtuali,altii au devenit deja si reali si am o nelamurire pe care cred ca numai un expert mi-o poate inlatura si anume…e bine sa postezi des pe blog sau nu? Intreb asta pentru ca eu postez in fiecare dumineca cate 3-4 retete si aud si voci care imi spun ca nu este in regula,ca e prea des si prea mult. E drept ca aceste voci sunt putine dar…as vrea sa tin cont si de ele daca asta e reteta optima.
    Multumesc!

  20. Am ajuns pe blogul tău de aproximativ… un sfert de oră. Interesantă postarea, mai ales pentru cei „cu caș la gură” precum subsemnata :)
    Îmi este cunoscut numele tău, presupun că l-am auzit (citit) de multe ori, dar ca să vezi chestie… am ajuns aici de pe un blog despre croitorie… Ce mică e lumea! Cea virtuală de data asta. Trebuia să comentez ceva, acum mă duc să văd ce mai zici…
    O zi bună!
    Diana

  21. Am „răsfoit” puțin blogul tău (în limitele dictate de Cronos, desigur), dragă domnule Hădean și mă mir că nu am auzit mai multe până acum, la câte chestii faci și în câte proiecte te implici. Jos pălăria!
    Explicația ar fi că m-am ferit să citesc bloguri culinare românești, unde plagiatul este un mod de a trăi, și uite că mai am și de pierdut.
    Felicitări pentru tot ce faci, chiar mi-a făcut plăcere vizita de azi!
    Diana

  22. FELICITARI !!! citesc regulat articolele d-voasta …as dori sa-mi recomandati niste carti :) MULTUMESC

  23. Foarte util articolul pentru cei ce doresc sa descopere unde anume gresesc cand sunt la inceput de drum cu un blog. De curand am prins si eu curaj si am zis ca ce poate fi atat de greu, cand iti place ceva trebuie sa fie bine, fie ca vorbim despre bucatarie sau despre fotografie, dar am realizat ca nu este zi fara sa invat chestii wow si cat de important este sa faci tot ce este nevoie sa afisezi publicului cea mai buna varianta a ta!
    Va apreciez si va urmaresc :)

  24. Buna,
    Pentru ca ai spus de citit si bine ai facut, ai putea sa recomanzi niste carti de specialitate care te-au ajutat pe tine in cresterea blog-ului? :)
    Multumesc frumos!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close
Your custom text © Copyright 2024. All rights reserved.
Close